![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Sarah Dunant – Transgresiuni | Pagina principala | Melanie Klein – Invidie si recunostinta »
Dan Dobos – Abatia
Articol postat de Alex Sima
Titlu: Abatia;
Autor: Dan Dobos;
A aparut in anul: 2008;
***** De cand am auzit ca Abatia lui Dan Dobos seamana intrucatva cu Dune, ca orice om curios din fire si cititor de S.F., am vrut sa vad si eu ce si cum. Problema e ca am vazut comentarii impartite, unii spunand ca se inspira din Dune, dar nu se ridica nici pe sfert la nivelul acesteia, altii zicand ca e ca o carte fantasy cu elfi si orci scrisa dupa Stapanul Inelelor. Chiar daca are un subiect diferit, influentele sunt clare. Am ajuns la concluzia ca respectivii incearca sa gaseasca nu un ac in carul cu fan, ci un ac acolo unde nu exista.
***** Spun asta pentru ca e imposibil sa consideri ca Frank Herbert are monopolul scrierilor “religioase”. Chiar daca pe langa Dune a mai scris si trilogia ce cuprinde “Factorul inaltare”, “Efectul Lazar” si “Incidentul Iisus”, ca sa numesc aici ce e cel mai evident. Uite, as putea spune ca mie mi s-a parut mai mult influentata de Fundatia, si mi s-a mai parut ca personajele sunt construite dupa tiparul lui Asimov. Sau ca am gasit o asemanare intre “alambicul de zei” din Abatie si modul in care erau sacrificati “purcelusii” lui Orson Scott Card in Xenocide. Dar ce legatura are asta cu cartea in sine? Conteaza asa de mult comparatiile, sau produsul de sine statator?
***** Ajungem astfel la poveste. Pe scurt, intr-un Univers in care umanitatea s-a extins, “clasa superioara” detine nu simple averi, ci planete, Lumi Agricole, muncite de populatii de clone. Crearea acestora de catre Ordinul Sfantului Augustin, care are misiunea de a-l salva pe Dumenezeu de propria nemarginire, da tot farmecul cartii, si trebuie sa recunosc ca imi place cum scrie Dan Dobos, si imi gadila placut firul gandurilor si peripetiile personajelor construite de el. Daca sunteti curiosi si voi, atunci fac bine ca nu va dau mai multe detalii si va invit sa o cititi voi insiva. O recomand din toata inima.
***** Ca de obicei, observ cu neplacere ca ma vad nevoit sa “trag de urechi”. As vrea sa dau si eu peste o carte buna, atat in ceea ce priveste continutul, cat si editarea. Nu e cazul nici aici.
***** Primul indiciu, pe coperta: Premiul Vladimir Colin 2006. La o carte aparuta in 2008? Da, pentru ca e o “editie revazuta si adaugita”, “in varianta sa integrala, asa cum a conceput-o autorul”. De prima editie, aparuta in 2002, s-a ocupat Nemira. Acum, cartea a aparut la Millennium Press.
***** Al doilea indiciu au fost cuvintele scrise ciudat, inca de la inceput, de genul “sint” in loc de “sunt”, lucru ce m-a facut sa cred ca pentru editarea cartii s-au folosit chiar textele originale, de dinainte de schimbarea normelor.
***** Bun, pot sa trec peste asta, desi se putea corecta simplu in Word cu un “replace all”. Peste ce nu pot sa trec insa: in cele aproximativ 300 de pagini ale cartii, am intalnit peste 75 de greseli, si e posibil sa-mi mai fi scapat cateva. De precizat ca nu am pus la numaratoare multe din cuvintele scrise cu î in loc de â, si nici cuvintele din care lipsesc diacriticele, desi ar trebui sa fie. Sunt destule si cuvintele in care apar diacritice desi nu ar trebuie sa fie. Iar acum, cand m-am uitat peste pagini ca sa dau exemplele, am gasit erori in plus.
***** Asadar, o puzderie de greseli de genul:
typos:
– “coi lasa”; (voi lasa?);
– “in are lacomia”; (care?);
– “ne-a mair ramas”; (mai?);
– “praea”; (parea?);
– “salva de la moa”; (moarte?);
– “o sura de barbati”; (suta?);
– “slavii unei religii” (sclavii?);
– “le vorbise le rand”; (pe?);
dezacorduri:
– “oamenii trebuia”; (trebuiau?);
– “o unealta a carui loc fusese evident”; (al carei?);
– “l-ati putut lovi in capul Sfantului Augustin”; (fiind vorba de o icoana, era mai potrivit “ati putut-o lovi”; sau, daca e vorba de lovit figura in sine si nu icoana, “l-ati putut lovi in cap pe Sfantul Augustin”);
– “produsele pe care Lumile Agricole le furnizau Federatiile”; (Federatiilor?);
– “asta e un materiale”; (material?);
– “sa exercite influente strain”; (straine?);
– “lucrurile mergea cu mult mai bine” (mergeau?);
– avem de sarbatorit doua eveniment; (evenimente?);
exprimari:
– “[…] riscuri, cel mai mare dintre nefiind defel supunerea”; (ele?);
– “se apropie niciodata de asemenea lucruri stranietate”; (stranii?);
– “sistem de generale a religiilor”; (generare?);
– “li l-a dar Dumnezeu”; (dat, dat in dar?);
– “nici unul din cei milarde de locuitori”; (cate miliarde? si e cumva cele?);
– “a negat cu hotarare damnare apriorica”; (damnarea?);
repetitii:
– “zise un om aplecat deasupra unui aparat bizar: am aici ceva bizar”;
– “fara a face vreun rau vreunuia”;
inadvertente:
– “erau 22 de randuri de cate 30 de nave”, iar mai incolo “din cele 666”… (matematica asta, bat-o vina 22×30=660);
***** La final, trebuie sa-i atrag atentia lui Horia Ursu, director executiv Millennium Press, care si-a pus si semnatura in calitate de redactor pe aceasta carte, si care a spus intr-un comentariu (la recenzia in care o certam pe Oana Stoica) ca politica sa e alta: “mai bine mai tarziu si fara posibilitate de repros in privinta redactarii”.
***** Una peste alta, sper ca si cartea asta, poate la a treia editare, va avea parte de calitate nu numai in ceea ce priveste scenariul, ci si in transpunerea lui. Ah, si sa nu uit, as vrea sa stiu daca vor fi re-editate si celelalte doua volume din Trilogia Abatiei, pentru ca planuiesc sa le citesc. Si imi doresc sa nu dau si acolo peste ce am dat aici, decat in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor de cititor.
Dan Dobos - Abatia,
Subiecte: _Autor: Dan Dobos, _Comentator: Alex Sima, Editura: Millennium Press | 12 Comentarii »
08, 02, 2009 la 1:58 pm
Alex, trebuie sa-ti spun ca Horia Ursu nu e de acord cu â, nu prea inteleg nici eu de ce. Oricum, Dan Dobos scrie minunat. Nu am citit varianta revizuita si adaugita, dar am citit prima Abatie, cea de la Nemira si mi-a placut.
08, 02, 2009 la 2:28 pm
Ok, asta inteleg. De asta nici nu le-am pus la socoteala. Ce nu inteleg insa, sunt greselile de mai sus. Mai ales la o varianta “revazuta”.
Si da, pana acum ambele carti ale lui Dan Dobos pe care le-am citit mi-au placut si mie mult.
08, 02, 2009 la 4:38 pm
accept criticile chiar cu mai mare placere decit laudele. multumesc pentru semnalarea dudelor (fie acestea simple typos sau, mult mai grav, scapari in editare) . o greseala la fiecare a patra pagina e nepermis de mult. e un semn ca nimeni nu-i perfect, dar si ca, sub presiunea timpului (se apropia tirgul), am lucrat mai neglijent decit in alte dati. dar asta nu-mi scuza neatentia.
sper sa nu mai ai ocazia sa gasesti asa ceva in urmatoarele doua volume ale trilogiei.
in privinta lui â şi sunt, nu vor fi insa schimbari. mi-am expus in nenumarate rinduri opozitia fata de reforma ortografiei si motivatia refuzului ei (de ordin lingvistic) si nu are rost sa ma repet. am cedat, cind a fost vorba de carti pe care le-am editat, doar cind autorul/traducatorul a insistat in aceasta privinta.
08, 02, 2009 la 4:48 pm
La fel de ciudate mi se par noile norme cu cuvintele legate, si am impresia ca incet, dar sigur, conteaza mai mult cantitatea celor care nu stiu sa scrie, regulile schimbandu-se ca sa scada procentul analfabetilor. E alegerea ta si o respect, pentru ca o inteleg. De asta nici n-am “sanctionat-o”, cum am mai spus.
Si eu sper sa pot citi fara musculite suparatoare care sa ma bazaie cand savurez povestile. Desi, uneori, un “c” in loc de “v” e destul de amuzant. 😀
PS: Cand apar celelate doua volume? Am ramas curios in ceea ce priveste desfasurarea actiunii si nu m-as apuca sa caut prin anticariate dupa primele editii…
08, 02, 2009 la 5:10 pm
inca n-am hotarit o data exacta, dar vor aparea amindoua anul acesta. sigur vom avea macar inca un volum pina la bookfest.
inca o data, imi cer scuze (si-mi pun cenusa in cap cu lopata) pentru redactarea grabita.
08, 02, 2009 la 6:45 pm
Da, trebuie recunoscut că “sint” e ciudat, forma corectă este “sînt”, nicidecum “sunt”, acesta din urmă fiind un cuvînt dintr-o limbă moartă (latina) care nu are ce căuta într-o limbă vie (româna). Evoluţia limbii române l-a dat pe “sînt”, forma folosită dintotdeauna în vorbit şi scris pînă în secolul 19 cînd unii din reprezentanţii Şcolii Ardelene au luat-o razna şi au început să bage cuvinte latineşti în română, cuvinte care în cea mai mare parte nu au prins, nefiind folosite azi. Numai nişte inconştienţi şi nişte duşmani ai limbii române au putut să scoată un cuvînt pur românesc (“sînt”) şi să-l înlocuiască cu unul latinesc, ca şi cum limba română ar fi un gunoi din care pot fi scoase oricînd cuvinte pentru a fi înlocuite cu unele mai “prestigioase”. Cuvîntul “sunt” este greoi de pronunţat, de aceea mare a majoritate a populaţiei (de orice vîrstă) nu-l foloseşte.
Schimbarea normelor e valabilă doar pentru cei care nu cunosc adevărata limbă română şi se iau după decizia din 1993 luată de ingineri, medici, economişti, etc. contra opiniei specialiştilor (lingviştii). O schimbare care duce la complicarea limbii prin folosirea a două litere (Î şi Â) pentru acelaşi sunet (ɨ = i posterior) este o tîmpenie majoră, mai ales că argumentul că astfel se respectă forma cuvinelor latine nu stă în picioare. Din cuvintele care au Î median, doar 30% provin din latină şi dintre acestea nu toate aveau A în acel loc. De ex. Rîs vine de la Risus, iar Rîu vine de la Rivus, deci scrierea Râs / Râu le maschează originea latină. Însă argumentul principal e că românii au nevoie de o limbă modernă şi logică, una în care fiecare sunet are drept corespondent o singură literă, nu de una învechită şi iraţională, în care sunetele se scriu diferit în funcţie de poziţia în cuvînt.
Cîteva discuţii recente pe aceeaşi temă se găsesc la adresele de mai jos:
http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379
http://www.mandrivausers.ro/forum/index.php/topic,7973.0.html
http://groups.google.ro/group/diacritice/t/3ccb9fd307381f4c
08, 02, 2009 la 8:39 pm
Ma rog, “sint”, “sunt” depinde de fiecare in parte. Unii asa au invatat la scoala, ca mine de exemplu. Imi e greu sa ma despart de “sunt” tinand cont ca am crescut cu el si nu as fi intrat la liceu, considerandu-se greseala “sint”. Cuvintele legate si mie imi par aiurea rau, de aia nici nu le folosesc. Acum cu dudele din carte, nimeni nu-i perfect din cate se pare. Am mai spus asta: asta-i viata, ce sa-i faci, se mai greseste.
08, 02, 2009 la 9:46 pm
@crisdiac: merci pentru explicatiile pe care ar fi trebuit sa le dau eu, probabil, dar mi-a cam fost lene.
@oana: nimeni nu-i perfect, dar asta nu inseamna ca nu-i cazul sa ne straduim 🙂
09, 02, 2009 la 4:06 pm
Horia, si ti s-a parut ca am zis eu altceva? Zau asa…
10, 02, 2009 la 7:18 am
@oana: ogoaie-te, ca nu la tine ma refeream 🙂
26, 02, 2009 la 2:03 pm
Aferim! Neicusorule, nimeni nu e perfect! “A trebui” e verb impersonal. Deci eu trebuia, tu trebuia, el trebuia, noi trebuia si tot asa! Scrie in DEX. Asta una.
A doua e ca imi asum eu greselile de dactilografie. Ele au si o cauza legata de acuitatea mea vizuala, dar asta nu are nici o importanta. Multe greseli se datoreaza si absentei unui speller care sa mearga cu “i” din i, al carui sustinator, by the way, sint si eu. Trec si peste evidenta reacredinta in a plasa chestiuni de dactilografie in sfera dezacordurilor.
Daca ar fi fost insa doar aceste doua chestiuni, m-as fi abtinut. Dar insa totusi:
Sa spui ca “Alambicul de dumnezei” e “Alambicul de zei”, arata ca n-ai inteles defel la ce folosea unealta asta si ca scrupulozitatea citatului functioneaza, nu-i asa?, doar cind o impune teza textului.
Intre sacrificiul pe Alambic si sacrificarea purcelusilor din Xenocid (nu Xenocide by the way) exista tot atitea legaturi cite exista intre Ghilgames si Terminator. Daca ai fi spus ca seamana cu sacrificiul ritual al leului britanic din Narnia, poate ca as fi tacut. Daca ai fi scris ca seamana cu sacrificiile vechilor incasi pentru imbunarea zeilor, poate as fi trecut cu vederea. Dar ca faci comentarii desi n-ai inteles nici Xenocid!? Dumnezeule! Nici pe Card nu l-ai inteles. Acolo saminta reinvierii era plasata voit in trupul sfirtecat. In Abatie, Invierea era un miracol. De serie, e drept.
Imi pare rau deja ca am scris cele de mai sus. Daca n-as fi avut senzatia ca nu va fi avizat comentariul, poate ca nici nu as gi facut-o! In fond e vina mea. orice carte isi atrage cititorii pe care ii merita. Sint de-a dreptul infricosat de ceea ce se va scrie aici despre punctele Lagrange din Blestem…
26, 02, 2009 la 2:47 pm
Salutari 🙂
1. M-am ghidat si eu dupa urmatoarele:
trebuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. trébuie, imperf. 3 sg. trebuiá, 3 pl. trebuiáu, viit. 3 pl. vor trebuí; conj. prez. 3 să trebuiáscă. Sursa: DOOM 2. Acuma, nu stiu daca e bine sau nu.
2. Nu e reavointa, imi pare rau daca asta ai inteles. Daca tragem linie si facem totalul, rezultatul e pozitiv. Am precizat foarte clar ca imi place scriitura si cartea: “O recomand din toata inima.” … Asta inseamna reavointa?
3. Ma tem ca nu ai citit cu atentie:
Asadar, dupa cum bine vezi, nu sunt comparatii “pe bune”. Nu spun ca este asa, spun ca as fi putut sa zic asta, dar nu si-ar avea rostul.
– Sa-mi fie cu iertare, de la taticul Card citire, numele cartii e Xenocide:
http://www.hatrack.com/osc/books/xenocide/xenocide.shtml
– “alambicul de zei” este intre ghilimele. Totusi nu se vrea a fi un citat, ci precizarea unui sens. Si sincer sa fiu, zei=dumnezei, pentru mine, cel putin. Desi toata cartea se bazeaza pe religie, nu poti nega ca “eroii” creati prin acest proces seamana mai mult cu… (hm, sa ma aventurez in cele din urma sa fac o comparatie “pe bune”) zeii din Domn al Luminii de Zelazny, decat cu “dumnezei” clasici. O combinatie de spiritualitate cu tehnologie.
4. Si mie imi pare rau ca ai scris cele de mai sus, incercand sa gasesti defecte, mai ales ca nu e cazul, dupa cum ti-am explicat in randurile precedente. Imi pare rau si ca nu ai citit recenzia macar cu jumatate din atentia pe care am acordat-o eu cartii.
Imi pare rau insa cel mai mult ca nu stii sa primesti o critica asa cum trebuie. Adica asigurandu-ne, pe noi, cititorii, ca nu vom mai intalni greselile respective, nu spunand malitios ca “orice carte isi atrage cititorii pe care-i merita”.
Si eu sunt infricosat… Asa ca, spune-mi, cum ai vrea sa scriu? Numai de bine, chiar daca nu e cazul?
PS: Precizez clar, ca nu se stie niciodata ce se poate intelege de aici: Nu am nici cea mai mica intentie sa pornesc o cearta. As prefera sa discutam pe marginea scenariului cartii, nu sa ne contram reciproc, mai ales ca nu-mi sta in fire sa fac afirmatii nedocumentate.