« Judith Kerr – MOG, pisica uituca | Pagina principala | Ion Marculescu – Turnul »
Dominic Walliman, Ben Newman – Profesorul Astro Cat si Frontierele Universului
Articol postat de George Motroc
Sarbatorile de iarna reprezinta, asa cum am mai spus-o si in recenzia anterioara, perioada ideala in care trebuie sa oferim cadouri celor mici, dincolo de jucarii si dulciuri, dar si carti utile; daca ,,Mog, pisica uituca” este mai ales pentru cei mici, o alta recomandare editoriala care se poate adresa unei categorii si mai extinse de public tanara este ,,Profesorul Astro Cat si Frontierele Universului”, aparuta tot la Editura Pandora M, in 2016.
Autorii, aflam de pe ultima coperta a cartii, sunt, pe de-o parte, un om de stiinta apreciat- Dr. Dominic Walliman cel care ,,a primit doctorul in Fizica Dispozitivelor Cuantice de la Universitatea din Birmingham, Anglia. El locuieste in Vancouver, Canada, unde isi petrece zilele programand la computere cuantice”; acesta a fost ajutat de Ben Newman– ,,un grafician premiat si creator de benzi desenate, care traieste si lucreaza in Londra, Anglia.”
Cartea isi propune, aflam tot de pe aceeasi coperta, un obiectiv indraznet, dar si util pentru orice copil sau adolescent: ,,Din Profesorul Astro Cat si Frontierele Universului vei afla totul despre stele, planete, sistemul solar, galaxii si Univers. Profesorul Astro s-a asigurat ca asa va fi – e o felina foarte greu de multumit!”
Unul dintre principalele merite: cartea este scrisa intr-un limbaj accesibil, fara un jargon stiintific plictisitor si de neinteles, altfel spus reuseste sa familiarizeze cititor, indiferent de varsta, cu un domeniu complex, uneori greu de explicat si de inteles chiar si de catre oamenii de stiinta; felicitarile trebuie sa mearga in acest caz si spre traducatorii ei, doi cunoscuti si iscusiti manuitori ai limbii romane- Virginia Costeschi si Petru Aron Costeschi.
Asa cum se preciza si in randurile de mai sus, pe tot acest parcurs cei mici nu vor fi singuri, ci ajutati de un prieten imaginar, dar de nadejde- profesorul Astro, o pisica isteata si amuzanta! Alte calitati ale cartii care nu trebuie trecute cu vederea: dincolo de limbajul accesibil, ea se poate citi si pe sarite, avand mai multe capitole, iar grafica aleasa este si ea sugestiva si ajutand la o mai usoara intelegere a subiectelor propuse!
In loc de alte argumente, dar si ca o invitatie la lectura, iata cateva titluri de capitole utile nu numai adolescentilor, ci in definitiv oricui vrea sa-si completeze informatiile in acest domeniu: ,,Universul”, ,,Nasterea unei stele”, ,,Sistemul solar”, ,,Pamantul”, ,,Calatoria in spatiu”, Costumul lunar din misiunea Apollo 1969”, ,,Rachete moderne”, ,,Viata pe Marte?”, ,,Cerul noptii”, ,,Telescoape”, ,,Moartea stelelor”, ,,Viitorul spatiului” etc.
Va recomand sa comandati ,,Profesorul Astro Cat si Frontierele Universului” de pe site-ul Editurii Pandora M.
Autor: | Dominic Walliman, Ben Newman | An aparitie: | 2016 |
Titlu: | Profesorul Astro Cat si Frontierele Universului | Pret: | |
Nr. pagini: | 64 | Editura: | Pandora M |
Subiecte: _Comentator: George Motroc, Editura: Pandora M | Nici un comentariu »