![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Petru Popescu – Prins | Pagina principala | Adam Puslojic, marele poet sarb, vine la Brasov »
Stephane Audeguy – Monstrii. Atat de aproape, atat de departe de noi
Articol postat de Ana Ion
Autor: Stephane Audeguy
Titlu: Monstrii. Atat de aproape, atat de departe de noi
Traducator: Irinel Antoniu
In cartea Monstrii. Atat de aproape, atat de departe de noi, Stephane Audeguy ne propune sa reconsideram notiunile de normal, anormal si monstruos, intr-o tulburatoare trecere in revista a „monstrilor” din antichitate in contemporaneitate.
Monstrul, faptura imaginara sau reala, e caracterizat de un defect sau de o lipsa, adica de orice il deosebeste de toate celelalte fiinte imaginare sau reale „nemonstruoase”. Daca in categoria monstrilor reali intrau toate acele vietuitoare, inclusiv oameni, care aratau altfel decat norma, lucrurile sunt ceva mai complicate in cazul monstrilor imaginari.
Acestia din urma au fost plasmuiti de mintea omului in incercarea de a explica tocmai aceste diferente, dar si diverse fenomene ale naturii si, mai ales, identitatea omului si a universului. Cum monstrul reprezinta o abatere de la normal, identificarea trasaturilor lui definitorii, cel mai adesea negative, duce la reperarea caracteristicilor „normalului” – asa cum este el perceput de o cultura anume – si deci la explicarea si intelegerea naturii acestuia. Asadar, monstrul, „departe de a fi o simpla aberatie, explica starea lumii”.
Aparitia iudaismului si a crestinismului aduce cu sine o restrangere a numarului monstrilor: Behemoth, Leviathan si Fiara Apocalipsei sunt de-acum principalele intrupari ale raului. Altfel spus, monstrul devine un semn dat de Dumnezeu omului:
„Acesti nou-veniti atesta o modificare aparent secundara, dar de fapt esentiala in statutul monstrului: de la simpla fiinta cum era pentru politeisti (adica o ciudatenie a naturii sau un zeu), el a devenit „creatura” (voita de zeul creator al lumii). In aparenta, nimic nu s-a schimbat: monstrii crestini sunt, ca si predecesorii lor pagani, fiinte de temut, a caror existenta este o sfidare pentru imaginatie si ratiune. Dar, in fond, totul s-a rasturnat, prin faptul ca emanatia puterii divine are un plan, o finalitate (si chiar un sfarsit: el va fi zdrobit de Dumnezeu la sfarsitul timpului. (…) Astfel se traseaza ceea ce am putea numi schema fundamentala a monstrului: o creatura ameninta Pamantul; infruntata de fortele pozitive, ea este pana la urma invinsa, ceea ce corespunde cu sfarsitul (si scopul) lumii si cu deznodamantul povestirilor biblice.”
O data cu sosirea Evului Mediu, monstrii sunt vazuti prin prisma teologiei si a demonologiei, ca intrupari ale Satanei. Astfel, acei nenorocosi nascuti cu malformatii sau nu sunt considerati oameni, sau sunt vazuti ca rod al pacatului mamei „fie cu un animal, fie cu un demon”.
Tot in aceasta perioada, apar relatarile de calatorie, care aduc in atentia cititorilor noi feluri de creaturi bizare: grifoni, pisici urlatoare, serpi si soareci uriasi.
In Renastere, numarul relatarilor de calatorie creste, iar stiinta evolueaza si astfel, explicatiile stiintifice ale monstrului iau treptat locul celor ezoterico-religioase. Insa abia in epoca Luminilor se face deosebirea intre monstrul real si cel imaginar.
Religia nu a fost singura care s-a aplecat asupra monstrilor – si filosofia a incercat sa lamureasca existenta acestora prin cativa reprezentanti de seama: Aristotel, Rene Descartes, Denis Diderot.
Monstrul este interesant pentru publicul larg si inspaimantator numai daca este invaluit in povesti (de unde si succesul filmelor horror si al benzilor desenate cu monstri, ca Pokemon, Dragon Ball, Spiderman).
„Monstrii sunt, in mod cat se poate de natural, legati de noapte si de copilarie. (…) Monstrul este primar si prin faptul ca incarneaza temeri arhaice; cea mai comuna, care trimite cu siguranta la cele mai indepartate timpuri ale umanitatii, este frica de a fi devorat. Cand un monstru nu trezeste astfel de temeri, nu prea se bucura de succes in arte si in imaginarul colectiv”.
Aici autorul mentioneaza un lucru foarte amuzant: nu exista monstri inspirati de vaca, intrucat este un animal domestic, prea bland si lipsit de orice urma de exotism.
Secolele XVIII – XX sunt marcate de rationalism si stiinta si abia acum se incearca o explicare adevarata a monstrilor. Etienne Geoffroy Saint-Hilaire si fiul sau, Isidore, au fost adevarati pionieri in acest sens, scriind o teratologie care abordeaza stiintific monstrul real, „Tratat de teratologie”. Insa teratologia, stiinta care studiaza malformatiile aparute la fiintele vii, dezvoltata in urma evolutiei embriologiei, a dat nastere teratogenezei, crearea unor noi fiinte de catre om (gainile ciclopice ale lui Etienne Geoffroy Saint-Hilaire, dr. Frankenstein al lui Mary Shelley).
Compasiunea este cuvantul-cheie al secolelor XIX – XXI, in lumina progreselor inregistrate in biologie si genetica. Monstrii reali incep sa dispara acum (de altfel, in aceste cazuri, notiunea de monstru este inlocuita de altele, precum anomalie, patologie, handicap), iar stiinta si legislatia ii recunosc astazi drept fiinte umane. Ni se poate parea absolut firesc sa fie asa, insa a fost nevoie de secole bune pentru ca ignoranta si teama izvorata din aceasta sa se diminueze intr-atat incat sa se ajunga la acest firesc.
Monstrii imaginari, pe de alta parte, continua sa existe, caci mintea omului continua sa-i creeze (v. filmele horror, science-fiction) si sa-i re-creeze (v. basmele, desenele animate).
Si totusi, la o privire mai atenta, constatam ca nici monstri reali nu au disparut; ei au fost doar inlocuiti de altii, cu adevarat terifianti: psihopatul, criminalul in masa si mutantul.
Interesanta este, in cazul criminalului in masa, legatura dintre societatile de masa si crimele in masa. Statele totalitare moderne intra in aceasta categorie: aici sistemul este cel care ucide, nu individul; altfel spus, statul totalitar este monstrul. De exemplu, Eichmann, desi vinovat moral pentru nenumarate crime, nu a omorat nici un om (si nici nu se considera un monstru).
Astfel, din secolul al XX-lea, granita dintre omul normal si monstru se estompeaza infricosator de mult: autorii morali ai unor crime abominabile trec drept indivizi normali, banali, iar regimurile totalitare se bucura de un succes altfel greu de inchipuit. Fiinta umana constientizeaza de-acum potentialul sau spre monstruos; in acest sens, mi-au placut mult cuvintele de final ale autorului:
„Se poate spune, de asemenea, ca orice fiinta care se opune unei definiri monolitice a identitatii sale, care accepta multiplicitatile din care este alcatuita contribuie, pe cont propriu, la deconstructia notiunii de monstru. Daca monstruosul serveste la elaborarea identitatii individuale, mai merita el acest nume? Chiar si stiinta este preocupata sa regandeasca anormalul altfel decat ca o aberatie. (…) Renuntand la deviza solemna potrivit careia (natura non fecit saltus), se presupune ca apare destul de brusc, in cadrul unei specii, o forma care se indeparteaza net de norma (pe scurt, un monstru), dar ca aceasta forma plina de promisiuni (hopeful monster) se dovedeste a fi cea mai bine adaptata la un mediu nou. In concluzie, din aceasta perspectiva, omul este monstrul promitator al formelor hominide. Ceea ce inseamna ca monstruosul este viitorul omului, daca are intr-adevar unul”.
In finalul cartii, exista cateva anexe foarte interesante, cea mai emotionanta dintre acestea fiind „ <Monstrul> la persoana I?” – tragicele marturii a doua dintre persoanele etichetate de societate drept „monstri”.
| Autor: | Stephane Audeguy | An aparitie: | 2008, 2010 |
| Titlu: | Monstrii. Atat de aproape, atat de departe de noi | Pret: | 9.90 RON |
| Nr. pagini: | 128 | Editura: | Univers |
Subiecte: _Autor: Stephane Audeguy, _Comentator: Ion Ana, Editura: Univers | 1 Comentariu »
26, 01, 2012 la 1:51 pm
[…] arătau altfel decât norma, lucrurile sunt ceva mai complicate în cazul monştrilor imaginari. Citiţi recenzia completă pe TownPortal.ro Share this:TwitterFacebookEmailLinkedInLike this:LikeBe the first to like this […]