![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Michael Haulica, Horia Nicola Ursu – Millennium Fantasy & Science Fiction | Pagina principala | Rodica Ojog-Brasoveanu – Telefonul din bikini »
Simone de Beauvoir – Toti oamenii sunt muritori
Articol postat de Alexandra Sfica
Autor: Simone de Beauvoir;
Titlu: Toti oamenii sunt muritori;
Inca o data, colectia Cotidianul surprinde printr-o carte sclipitoare: Toti oamenii sunt muritori, de Simone de Beauvoir. Interesul mi-a fost captat atat de faima autoarei (norocul de a se fi nascut intr-un focar al efervescentei spirituale, relatia cu Jean Paul Sartre) cat si de subiectul insolit al “studiului filosofic”, caci e departe de a fi un simplu roman: Raimundo Fosca, nascut in 1279, ajunge, printr-un joc al sortii, nemuritor.
In secolul vitezei, acest subiect ar trebui sa fie incendiar. Nu asta ne dorim toti? O existenta lipsita de presiunea continua a timpului, a degradarii fizice si psihice, a mortii? Si Raimundo Fosca are aceasta sansa, de a trai in afara timpului, cu o detasare prea scumpa pentru noi toti, muritorii.
Inainte insa de a-i descrie viata, Simone de Beauvoir ne loveste cu o dura descriere a omului simplu: perfid, viclean, rautacios; manat de dorinte si sperante desarte; atat de dornic sa lase o urma in societate, sa fie celebru, sa fie necesar, incat provoaca in aceeasi masura mila si dispret. Toate aceste insusiri personificate in Regine, actrita ce spera sa cucereasca Parisul, incantatoare pentru spectatori, dar goala si depresiva pentru cei care ajungeau sa o cunoasca. Il cucereste insa pe Fosca si, aflandu-i secretul, isi da seama ca nici nu mai are nevoie de recunoasterea lumii. Nu avea nevoie decat sa fie unica in memoria unui singur om, a acelui om nemuritor. In mintea ei, totul e simplu; daca ar reusi sa-l marcheze pe Fosca, va trai pentru totdeauna in amintirea lui; va fi lasat o urma mai puternica decat orice succes efemer, orice monument, orice carte; va trai vesnic prin Fosca. Intentiile ei sunt atat de transparente, incat ne fac sa ne rusinam de vanitatea umana. Il forteaza pe Fosca sa-i asculte povestea, sa scrie o piesa despre ea, insa acesta nu-si doreste decat sa retraiasca lucrurile simple. Intr-un final, agresivitatea ei il impinge sa-si spuna propria istorie. Abia atunci incepe desfasurarea existentialismului in cel mai pur concept al sau.
Pentru ca Fosca a cunoscut mii de oameni. A trait sute de ani printre aceste “gaze de-o zi”, astfel ca nimic nu-l mai impresioneaza. Toti oamenii pe care i-a cunoscut, toti cei care-i cunoasteau secretul, au ajuns sa-l urasca pentru “darul” pe care-l avea, pentru faptul ca putea sa-i depaseasca, dar nu constientizau ca prin moarte ii erau superiori. Nu constientizau povara nemuririi, deoarece in graba lor de a se urca pe scara acelei recunoasteri publice catre care tanjeau, nu se puteau opri, pentru un moment de respiro, sa cantareasca situatia. In primul rand, pretuiau sansa lui Fosca de a-si prelungi viata, fara sa-si dea seama ca el nu putea avea o viata. Pentru ca viata, fara moarte, era doar un concept gol, lipsit de sens. Pana si lui Fosca i-a luat sute de ani sa inteleaga acest lucru.
La inceput, a incercat sa lupte, sa-si intipareasca cetatea cat mai adanc in istorie, sa devina principe, rege, imparat. Dupa ce a trecut prin tot felul de stadii ale puterii, si-a dat seama cat era de slab, de fapt. Oricat ar fi ajuns de puternic, oamenii care il marcasera, femeile pe care le iubise, nu se puteau intoarce sa-i fie alaturi. Facea toate aceste lucruri in van. Uneori, amintirile iubirilor sale se metamorfozau in gazele acelea de-o zi, dar Fosca nu-si mai permitea sa iubeasca. Pierduse de prea multe ori iar oamenii il urau pur si simplu, pentru ca le era superior in gandirea lor ingusta iar ei incercau zadarnic sa-l depaseasca. Aceasta psihologie simpla a omului muritor este cea care ne loveste cel mai tare pe parcursul cartii. Pentru ca ne regasim in aceste gaze, pentru ca ne dam seama de desertaciunea vietii noastre. Cersim timp, pentru a ne cladi mai usor un sens in viata, dar vedem acum ca nici macar nemurirea nu e raspunsul. Nici macar prin nemurire omul nu poate avea un sens.
Acestea fiind spuse, ce mai ramane? Singura lectie pe care ne-o da Fosca in Toti oamenii sunt muritori nu e prin ceea ce spune. Nu e nici prin ceea ce gandeste, ci prin ceea ce face. Caci tot ceea ce vrea Raimundo Fosca sa faca este sa spele geamuri, sa mearga la teatru, sa se plimbe, sa vorbeasca nimicuri, sa iubeasca si sa fie iubit. Nu piese literare, nu razboaie, nu revolutii. Doar acele lucruri simple, acele activitati ce ne dau un sens noua, in interior, si nu lumii exterioare.
| Autor: | Simone de Beauvoir | An aparitie: | 2008 |
| Titlu: | Toti oamenii sunt muritori | Pret: | 6,9 RON |
| Nr. pagini: | 336 | Editura: | Univers (Colectia Cotidianul) |
Subiecte: _Autor: Simone de Beauvoir, _Comentator: Alexandra Sfica, Colectia: Cotidianul, Editura: Univers | 2 Comentarii »
10, 11, 2009 la 1:31 am
E o carte superbă. Nemurirea ne-a fascinat întotdeauna.
18, 11, 2010 la 8:03 pm
Vreau sa o cumpar. cine o are de vanzare?