« John Braine – Viata in inalta societate | Pagina principala | John Kennedy Toole – Conjuratia imbecililor »
Anders Roslund & Borge Hellstrom – Razbunarea lui Finnigan
Articol postat de Alex Sima
Autori: Anders Roslund & Borge Hellstrom
Titlu: Razbunarea lui Finnigan
O sa incep cu ce m-a deranjat cel mai mult, ca sa pot trece apoi la cartea in sine, care nu e de lepadat. As spune chiar ca e bunicica pentru genul ei. Sapte oameni, cel putin, ar fi trebuit sa citeasca volumul inainte sa ii dea ok-ul pentru tiparire. Traducatorul, editorii, redactorii, plus doi corectori. Adica o intreaga echipa de oameni, care se presupune ca au citit cartea, nu se afla in functile respective doar cu numele, din ce am vazut pe coperta. Pentru ca noi astia, amatorii, e ok sa citim texte si sa nu vedem anumite greseli. Nu e serviciul nostru, nu suntem platiti pentru asta. Cert e, fara sa o mai lungesc, ca Razbunarea lui Finnigan este redactata cu picioarele, tradusa pe alocuri de zici ca textul a fost luat din Google Translate, si imi lasa impresia de produs brut, nefinisat, scos doar de dragul de a fi scos. E ca si cum as fi cumparat un telefon ca sa descopar ca unele butoane nu merg, nu are semnal daca il tin intr-o anumita pozitie si bateria il tine doar cateva ore. La o carte lucrurile nu sunt insa atat de grave. Da, si ce daca textul nu e in regula, ce daca pe alocuri in loc de „ei” apare „lui”, cuvinte lipsesc, liniute de dialog lipsesc si totul pare o insiruire fara logica, cui ii pasa?
Dincolo de toate cele de mai sus, cartea e buna. E genul de carte care te face sa iti pui intrebari. O carte pe care am stat treaz pana dimineata ca sa o termin, pentru ca imi tot spuneam „mai citesc cateva pagini”, dar ma gaseam peste o ora tot cu ea in mana, citind avid capitole peste capitole, ca sa vad cum se termina. Si asa m-a prins ora sase, gandindu-ma ca nu mi-a placut finalul, pentru ca nu e cu happy end, dar e categoric unul „realist”, daca se poate spune asta despre subiectul unei carti de fictiune.
Autorii, un jurnalist si un fost condamnat, ambii nordici, si-au facut categoric cercetarile de rigoare. Nimic nu a fost deplasat iar actiunea pare plauzibila. Subiectul principal: implicatiile condamnarii la moarte. Conform statisticilor, aproximativ trei oameni sunt nevinovati, din fiecare 100 de condamnati la moarte. Sentinta, odata executata, este evident ireversibila.
De aici, Anders Roslund si Borge Hellstrom au tras cateva fire – povestea condamnatului si a familiei sale, povestea politistilor implicati, povestea parintilor victimei. Si liantul care le leaga pe toate, statul, ca reprezentant al vointei societatii, aflat in posesia puterii supreme: dreptul de a decide daca cineva traieste sau nu.
Categoric, Razbunarea lui Finnigan e o carte pe care nu regret ca am pus mana. La inceput mi-am spus ca va fi doar o alta carte politista, ceva usor, de weekend, pentru momentele fara Internet. Pe la mijlocul ei insa, deja eram cucerit. Pentru ca e o carte care te provoaca, iti pune rotitele in miscare. Te face sa te gandesti – tu ce parere ai despre subiectul abordat? Sunt rare cartile de acest fel. Le citesti ca sa evadezi din realitate si in schimb te trezesti aruncat exact in mijlocul ei. As fi pus link catre carte, dar nu am gasit-o pe siteul editurii Trei, unde a aparut, si nici pe siteul celor de la GSP nu am vazut-o, desi e scoasa in cadrul colectiei lor.
| Autor: | Anders Roslund & Borge Hellstrom | An aparitie: | 2011 |
| Titlu: | Razbunarea lui Finnigan | Pret: | – |
| Nr. pagini: | – | Editura: | Trei |
Subiecte: _Autor: Anders Roslund, _Autor: Borge Hellstrom, Colectia: Gazeta Sporturilor, Editura: Trei | Nici un comentariu »








































![Validate my RSS feed [Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png)