![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« John Braine – Drumul spre inalta societate | Pagina principala | Anders Roslund & Borge Hellstrom – Razbunarea lui Finnigan »
John Braine – Viata in inalta societate
Articol postat de George Motroc
Autor:
John Braine;
Titlu: Viata in inalta societate;
Autor recenzie: George Motroc;
Povestea trebuie sa continue… Asa mi-am spus citind finalul romanului Drumul spre inalta societate despre care am mai vorbit in aceasta saptamana, fapt pentru care asteptam cu multa curiozitate sa incep sa citesc si Viata in inalta societate ca sa vad in ce masura asteptarile privind destinul eroului au fost (sau nu) depasite… Dupa 10 ani, personajul numit Joe Lampton, din primul roman al lui John Braine, isi continua aventura existentiala intr-un mod care devine spre final, usor previzibil: s-a casatorit cu Susan, fata bogata, frumoasa, tanara, (aparent) naiva si lasata (de el) insarcinata. De aceea, macar din punct de vedere al familiei, s-ar putea spune ca sunt un cuplu implinit, au doi copilasi frumosi, o casa frumoasa, nu se cearta din cauza banilor pentru ca nu au probleme financiare, se iubesc (inca), asa ca s-ar putea chiar spune ca sunt o familie fericita; fara a mai lungi vorba, din exterior, pare, cum spune el insusi in alt context, ,,o prea frumoasa legenda burgheza”.Din interior, dincolo de aceste aparente, indiferent din care unghi de vedere privesti lucrurile, acestea stau complet altfel… Permanentele (mici) certuri dintre soti submineaza incet si sigur casatoria lor, iar de la lipsa de comunicare, de intelegere si atentie pana la infidelitatea reciproca si repetata nu va fi decat un mic si inevitabil pas…
Mai exista si o soacra, mama fetei, care nu pierde nicio ocazie sa-i umileasca orgoliul, reamintind cu voce tare, in fata tuturor, (in)direct care a fost statutul ginerelui ei inainte de a avea sansa sa intre intr-o familie atat de stralucita, iar lui nu-i ramane decat sa taca si sa accepte orice i se cere:
– Inteleg foarte bine, spunea soacra-mea. Dar el nu poate mai mult, nu e intreprinzator…
Ma privi ganditoare. Nu era prea greu pentru inventivitatea mea sa reconstitui intreaga conversatie sau sa ghicesc ce avea sa-mi ceara. Acum eram consilier si era bine sa ai consilieri in fel de fel de comitete. In curand va trebui sa ma indrept spre ei si amandoi imi vor cere sa intru in cine stie ce comitet, si eu, nu-i asa? va trebui sa primesc. Ea va folosi o singura data, cu mare efort, numele meu de botez si va continua, staruitor ce origine am eu si unde-mi sunt adevaratele interese. Era greu sa n-o urasti.
Mai exista si un socru care atunci cand este contrazis, renunta rapid la orice fel de maniere… aristocratice, pentru a-i reaminti lui Joe cine este cu adevarat si de unde provine, un parvenit care nu poate sa aspire la un rol important in familie, care trebuie sa se bucure de prosperitatea oferita, iar, in schimbul ei, sa zica mereu da:
La inceputul activitatii mele la firma incercasem sa discut problemele inainte ca el sa ia o hotarare, dar acum nu mai eram atat de naiv. Nu-m facea placere sa-l mai aud spunandu-mi ,,boule”, ,,contopistule”, doua dintre cele mai blande epitete ale lui, pe care le folosea ori de cate ori aveam si eu o parere.
Mai exista si tentatii feminine, Joe pare sa stea departe de ele o perioada sau sa scape usor de ele, sub forma unor escapade, mai mult sau mai putin evidente, la Londa; discutabil ramane cine a inselat primul, el sau Susan si cine este vinovatul moral, cine o face din slabiciune sau cine din orgoliu, doar ca un raspuns si o forma de razbunare. Oricum, cert este ca, de fiecare data, el se intoarce acasa, la sotie, din dragoste sau/si pentru ca nu mai poate renunta la viata luxoasa pe care o duce… Ar fi multe de spus si de comentat despre ,,excursiile” sale londoneze, despre soacra care renunta la mandrie pentru a veni si a-l ruga sa se intoarca acasa, daca nu pentru sotie , macar pentru baiatul care intreaba de tatal sau, dar toate acestea ar insemna sa va rapesc placerea lecturii, surprizele si rasturnarile de situatie care dau un farmec aparte acestui roman de care sunt sigur ca va veti aminti peste timp…
Finalul este unul emotionant, iar dialogul dintre cei doi soti care renunta la orgoliu si se iarta unul pe celalt merita citat macar partial:
– Tu esti singurul, spuse ea. Numai pe tine te-am iubit, Joe, numai pe tine te-am avut in gand, tot timpul, Joe, nu ma mai urasti, nu-i asa? O sa uitam totul, nu?
– Vom incerca, am spus. (…)
-Joe, chiar daca ce-ti spun eu nu te ajuta- sa stii ca te-am iubit intotdeauna. N-ai sa crezi, dar te iubesc.
Am sarutat-o.
– Si eu te iubesc, am spus. (…)
– Am sa te cred murmura. Si tu ai sa ma crezi. Va trebui sa ne-o spunem mereu. Cu totii.
Dincolo de aceasta declaratie de dragoste reciproca si de faptul ca Joe se simte fericit alaturi de sotie si de cei mici, ramane de vazut cat va dura totul in acest poleit (infern) tablou conjugal…
Marturisesc, ca o ultima impresie de lectura, faptul ca m-a impresionat mult mai mult Viata in inalta societate (nu as fi spus nu la inca o continuare!), indraznesc chiar sa spun ca acesta (si nu primul!) este unul dintre cele mai bune romane de literatura engleza contemporana si care merita sa figureze intr-un Top 100 literar al secolului…
P.S. As fi vrut sa adaug la final, cum am facut si la primul, aceasta carte se poate comanda de pe site-ul Jurnalul, dar vad ca ea s-a epuizat, un semn ca multi s-au grabit sa o citeasca inaintea mea; vreau insa sa am speranta ca va exista cat mai curand un nou tiraj…
| Autor: | John Braine | An aparitie: | 2010 |
| Titlu: | Viata in inalta societate | Pret: | 4 lei |
| Nr. pagini: | 284 | Editura: | Jurnalul National / Editura Litera |
Subiecte: _Comentator: George Motroc, Colectia: Jurnalul National, Editura: Litera | Nici un comentariu »
