« Simone de Beauvoir – Femeia sfasiata | Pagina principala | Octavian Paler – Viata pe un peron (Concurs) »

Ian McEwan – Pe plaja Chesil
Articol postat de Alex Sima
Autor: Ian McEwan;
Titlu: Pe plaja Chesil;
A aparut in anul: 2007;
Autor recenzie: Sfica Alexandra;
Cursul unei vieti, finalitatea unei experiente; acestea si atat de multe alte lucruri pot fi schimbate prin simple cuvinte. Insa ce faci atunci cand nu le poti rosti, pentru ca societatea nu-ti permite, pentru ca tu insuti nu-ti permiti, nu poti si nu vrei sa le rostesti? Cred ca stim cu totii ce inseamna un dialog surd, cand fiecare vorbeste despre ce-l doare, independent de raspunsurile interlocutorului. Ei bine, exact despre acest lucru este vorba in Pe plaja Chesil, numai ca dialogul este si mut. Doi tineri, aflati in noaptea nuntii lor, incearca sa-si exprime temerile si sperantele in legatura cu ceea ce urmeaza sa se intample, dar nu reusesc, dat fiind faptul ca ne aflam in anul 1962.
Bineinteles, acest fapt genereaza un efect comic pentru noi, in 2009, dar un efect dezastruos pentru ei, in 1962. O discutie despre sex in acei ani, chiar si atat de aproape de viitoarea revolutie sexuala, ar fi fost la fel de neconceput ca o discutie despre… de fapt, nu exista corespondent pentru vremurile noastre. Noi putem vorbi despre orice.
In incipit, McEwan creeaza un joc savuros al imaginatiei umane – ochii vad exact ceea ce vrea mintea ca ei sa vada. Imaginatia, papusar al intregii actiuni, lucreaza in detrimentul celor doi tineri, care vor sfarsi intr-o sciziune ireparabila. Cartea ar putea fi excelent ecranizata intr-un film hollywoodian de succes, despre “Do’s and Don’t’s“ in noaptea nuntii.
Dar, pentru ca este vorba despre un roman, si nu despre un film, sa incercam sa gasim ceva mai profund decat comedia umana aflata la suprafata. In primul rand, invatam sa apreciem intr-o oarecare masura libertinajul, chiar vulgaritatea zilelor noastre. Pentru ca tocmai acest libertinaj ar fi putut apropia in acei ani doua suflete care chiar se iubeau.
De asemenea, cartea ridica intrebarea : “Cate sacrificii poti sa faci in numele persoanei iubite?” Sigur, unii spun ca si-ar da viata pentru fericirea aproapelui. Dar exista unele lucruri la care nu pot renunta, si anume la banala expresie fizica a iubirii. Se pare ca acest sacrificiu este cel mai greu de facut in zilele noastre, si poate dintotdeauna, indiferent de intensitatea sentimentelor.
Este usor pentru instinctele primare sa castige hegemonia cand in spatele dictonului “Carpe diem!” stau sute de filosofi hedonisti, majoritatea psihologilor si, nu in ultimul rand, conditia noastra biologica de animale peste care putem trece cu greu. Si chiar daca ne reprimam instinctele, ele vor izbucni de zece ori mai puternice. In conditiile date, cum sa te mai increzi in romanele siropoase de dragoste, si in putinii oameni romantici care mai fac umbra pamantului? Cum sa te mai sacrifici pentru sentimentul pur al iubitii?
Intorcandu-ne la actiunea cartii, plaja lui McEwan e un “simplu” simbol. Este limita suprema, singurul teritoriu care indrazneste sa desparta furiile a doua lumi complet diferite: marea, ca reprezentanta a iluziilor, idealismului si a visului, si pamantul, cu tot ce are el mai terestru si mai profan. Personajele cartii de fata apartin unor lumi opuse, asa ca au apucat-o pe drumuri la fel de opuse: ea a ales sa se scufunde intr-o mare de iluzii, in timp ce el a preferat sa simta tot timpul caldura pamantului sub picioare.
Le-a ramas, desigur, iubirea, metamorfozata in acea fasie de pamant acoperita de pietre de diferite marimi. Singurul loc care e al amandurora. Singurul loc in care puteau fi impreuna, cu toate diferentele lor. Pentru mine, Pe plaja Chesil a insemnat definitivarea lui McEwan in lista scriitorilor preferati.
Ian McEwan - Pe plaja Chesil,
Subiecte: _Autor: Ian McEwan, _Comentator: Alexandra Sfica, Editura: Polirom | Nici un comentariu »