![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Ian McEwan – Pe plaja Chesil | Pagina principala | Cornel Dinu – Zambind din iarba »
Octavian Paler – Viata pe un peron (Concurs)
Articol postat de Alex Sima
Autor: Octavian Paler;
Titlu: Viata pe un peron;
A aparut in anul: 2005;
Autor recenzie: Iulia Barbu;
* Recenzie participanta la concursul 1 (Biblioteca Pentru Toti – Jurnalul National).
O filozofie de viata. Nu stiu daca acesta a fost scopul scrierii acestei carti, insa personal o privesc ca o filozofie de viata exprimata in cel mai abstract mod cu putinta. Am citit Viata pe un peron cu drag, insa fara sa realizez de fapt ce a vrut sa exprime autorul. Cred ca trebuie sa fii intr-un impas pentru a realiza ca tu, individul, esti o mangusta imperfecta ce, aproape inconstient, asteapta sa muste cobra, reprezentata de problema in sine, de blam. Un mod greoi, intr-adevar, de “punere in scena”, dar totodata eficient. Ideea de urmarire permanenta, obsesiva a acelui lucru ce te infricoseaza este subliniata prin spatiu, prin acel pustiu venit ca o ultima alternativa, ca ultimul loc unde crezi ca te-ar putea urmari situatia problema.
Personajul nu reuseste sa isi invinga “adversarul”. Este o continua tatonare, asemenea celei intre cobra si mangusta. Lupta propiu-zisa nu vine niciodata, iar acest lucru il putem pune pe seama realizarii imperfectiunii noastre (faptul ca nu suntem imuni la veninul cobrei asemenea mangustei) sau mai degraba a fricii. Este un continuu proces de realizare a acestei filozofii la nivel de constiinta absoluta, de aici si acele procese indelungate intre sine si… celalalt sine.
De asemenea, este un roman al dualitiatii, as spune eu. Aceeasi idee de urmarire obsesiva si continua a situatiei problema este exprimata prin problema Elei, bineinteles intr-un alt context, si anume, acela al dresorilor de caini. Singura diferenta este ca aici nu mai apare situatie de tatonare, ci este o continua amenintare asupra Elei. Frica, as putea spune, este singura stare ce se manifesta in aceeasi maniera la fiecare dintre cei doi. Frica de a lupta, frica de a infrunta problema. Retragerea vine ca o solutie, insa iata ca nici in pustiu nu isi gasesc linistea.
Referitor la celalalta filozofie ce este exprimata mult mai evident si mai putin subtil in roman este putereea de a accepta destinul („Modul in care un om isi accepta destinul este mai important decat insusi destinul sau”). Este vorba de o putere nestavilita de a nu lupta impotriva „curentilor”, de a astepta oricat. Acesta este motivul central al romanului, asteptarea, oricat de lunga si de obositoare ar fi. Trenul este o metafora a norocului, as putea spune. O metafora a acelui „ceva” care va schimba viata si va calma apele.
Pustiul, apare ca un spatiu in care totul este diferit, in care timpul nu exista si nici lucrurile de toate zilele. Exista un peron (adapost), niste conserve si apa, singurele necesare traiului. Aici totul se ghideaza dupa alte legi pe care autorul le insira sub numele de Decalog.
Prima porunca: Sa astepti oricit.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sint bune decit amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gindul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavind altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvinteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tirfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.
Ce mi-a placut la aceasta carte? Simplu: stilul. Un stil inconfundabil si de asemenea o maniera unica de a exprima aceste filozofii simple de viata. Trebuie sa invatam sa asteptam „cursa salvatoare”, sa nu ne impotrivim si sa ne cunoastem imperfectiunile, dar sa luptam asemenea acelei manguste imperfecte, care desi stie de neimunitatea sa, tot ataca cobra, fara frica.
Octavian Paler - Viata pe un peron (Concurs),
Subiecte: _Autor: Octavian Paler, _Comentator: Iulia Barbu, Editura: Corint | Nici un comentariu »
