Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Orhan Pamuk – Zapada

Articol postat de

Orhan Pamuk - ZapadaAutor: Orhan Pamuk;
Titlu: Zapada;

Zapada reprezinta un element caracterizat de ubicuitate in romanul lui Pamuk. Este prezenta pretutindeni, obsesiv, fiind un adevarat laitmotiv care a dat in cele din urma si numele romanului. Eroul, poetul Ka, este insotit de ninsoare inca de la venirea in Kars, o localitate din estul Turciei. Zapada insa nu deranjeaza, ci pare un fenomen natural cat se poate de implicit si de firesc.

Caderea obsesiva a fulgilor de zapada este asociata atat de Ka, cat si de alte personaje, cu existenta lui Allah si credinta in acesta.

Romanul, dincolo de actiune si personaje, pare coordonat de lentoarea unei ninsori. Personajele au momente in care intrerup pur si simplu o discutie sau se opresc din actiunile cotidiene pentru a contempla ninsoarea, Karsul este izolat de restul lumii din cauza drumurilor blocate de nametii a caror dimensiune creste incontinuu, iar intamplarile din oras lasa o impresie de crepuscul si ambiguitate tulburatoare.

“Ningea cu fulgi mari, fascinanti. In lentoarea, in desavarsirea si albeata zapezii, care se vadea pe fondul unei lumini albastrui, ce nu era limpede dincotro venea, staruia ceva puternic, datator de tihna si incredere, dar si o gratie care-l umplea pe Ka de incantare.”

“Zapada cobora din cer intr-o tacere magica, oarecum sacra, si nu percepea decat sunetul nedefinit al propriilor pasi si rasuflarea sa grabita. […] Aveai sentimentul ca te aflai la capatul lumii si ca totul, intregul univers se concentrase asupra ninsorii.”

Din romanul lui Pamuk se desprinde bine conturata in special iubirea lui Ka pentru Ipek, o veche prietena. Dincolo de intreaga actiune a romanului, de personajele numeroase si de tensiunile sociale si politice, iti dai seama ca iubirea lui Ka pentru Ipek le genereaza pe toate celelalte. Ka se duce la Kars sub pretextul initial ca ar dori sa scrie despre tensiunile politice existente in perioada alegerilor locale si despre un val de sinucideri existent printre fetele tinere, provocat de interzicerea purtarii broboadei.

In timp isi da seama ca, de fapt, in subconstientul lui, venise la Kars doar sa o vada pe Ipek si sa ii propuna ulterior sa il insoteasca la Frankfurt, in Germania. Iubirea lor izbucneste pasional, iar Ka pare mereu ancorat doar in realitatea pasiunii pentru femeia care ii pare ideal de frumoasa. In afara hotelului Zapada Palas care il gazduieste pe Ka si in care locuieste si Ipek, impreuna cu Kadife, sora ei, si Turgut Bey, tatal celor doua femei, eroul nostru actioneaza oarecum masinal, nu da dovada de teama atunci cand viata ii este pusa in pericol, pare mereu cu gandurile in alta parte, prin simplul fapt ca mintea lui este ocupata aproape integral de imaginea femeii iubite.

La Kars, Ka are parte de o serie de revelatii lirice. Prin simpla intrare in orasul apasat de ninsoarea permanenta, poetul beneficiaza de o inspiratie pe care nu o va mai avea niciodata, dupa plecarea din Kars. Scrie nu mai putin de 19 poezii, care i se concretizau in minte atat de brusc, incat Ka era nevoit sa renunte la orice alta activitate si sa astearna totul pe hartie, pana nu uita versurile venite parca din alta lume.

Poetul, odata intrat in Kars, devine un pion pe masa de sah a intereselor politice si sociale de acolo. Celelalte personaje atribuie diferite sensuri actiunilor sale si totodata ii dau sarcini pe care Ka le indeplineste fara o implicare personala. Dupa cum spuneam, singura lui motivatie de a veni in Kars si de a ramane o perioada este data de iubirea pentru Ipek.

Kars pare un oras rupt de restul lumii, cu reguli proprii si intamplari de-a dreptul ciudate. Doua dintre ele ar fi pe de o parte capacitatea unui ziarist, Serdar Bey, proprietarul Gazetei urbei de la hotare, de a anticipa actiuni si intamplari, redactand stirile inainte ca acestea sa aiba loc. Pe de alta parte putem discuta despre reprezentatiile teatrale de la Teatrul National, care combina jocul scenic cu realitatea. Scenetele care implicau mimarea folosirii armelor duc la decese reale, victimele fiind actori sau chiar spectatorii.

“Zapada” este un roman complex, care a adunat in cele 568 de pagini numeroase elemente surprinzatoare si deosebite, pe care le descoperi treptat, pe parcursul lecturii. Orhan Pamuk, scriitor de origine turca, a castigat Premiul Nobel pentru literatura in 2006. Puteti comanda online “Zapada” de Orhan Pamuk de pe site-ul editurii Curtea Veche.

Autor: Orhan Pamuk An aparitie: 2008
Titlu: Zapada Pret: 32 RON
Nr. pagini: 568 Editura: Curtea Veche
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 10.0/10 (18 votes cast)
Orhan Pamuk - Zapada, 10.0 out of 10 based on 18 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Orhan Pamuk, _Comentator: Marinela Gheorghe, Editura: Curtea Veche | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.