![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Bernard Malamud – Lada fermecata | Pagina principala | Cella Serghi – Cartea Mironei »
Evelio Rosero-Armatele
Articol postat de Flavia Dragan
Titlu: Armatele;
Autor: Evelio Rosero;
Armatele aduc moarte. Armatele aduc disperare impinsa la paroxism, armatele distrug familii si traumatizeaza oameni.
Ismael traieste drama invadarii satului sau, disparitiei fara urma a sotiei lui, omorarea prietenilor de o viata… Si, cu cat disparitia Otiliei se prelungeste, Ismael aluneca intr-o stare de semi-constienta, in care amintirea se confunda cu realul, iar el incepe sa uite prezentul: ratacirea pe strazi, nerecunoasterea satenilor, cufundarile in trecut sunt semnele trairii lui.
Atmosfera din San Jose este cea a satului in care toate zilele sunt calde, oamenii -binedispusi, iar singurul motiv de nemultumire e cate un comportament mai ciudat, cum este cel al vanzatorului Hei. Totusi, deasupra satului columbian pluteste amenintarea conflictului-caci toti stiu ca, din cand in cand, trupele rebele mai rapesc cate un om.
Ismael si Otilia sunt doi profesori iesiti la pensie, care isi petrec zilele ca orice alt cuplu: au micile lor divergente, suparari si indepartari. Lui Ismael ii place sa aiba grija de livada lui de portocali, din care culege in fiecare zi doar pentru a trage cu ochiul in curtea vecinului-brazilianul, pentru a-i vedea sotia goala si voluptoasa intinzandu-se la soare. Din cand in cand, ochii ii fug catre Gracielita, o copila orfana, ai carei parinti au fost omorati tot de armate, pe care sotii o cresc alaturi de baiatul lor. Relatii abia infiripate sunt creionate de autor, tuse neterminate, din cauza atacurilor.
Ismael o stimeaza mult pe Otilia, insa se simte atras de femei tinere si de fete- in primele zeci de pagini, aveam tendinta sa-l compar cu Humbert Humbert, insa am realizat ca Ismael ramane un ratacitor, prins intre realitatea care il obliga sa traiasca zi dupa zi si sinele lui, in care toate se amesteca, fara a reusi sa-si gaseasca un punct fix la care sa se raporteze.
“Ma astepta, stand pe scaun, la usa casei. Era trecut de miezul noptii si nu era nici o lumina aprinsa.
-Mai devreme sau mai tarziu aveai sa te intorci, mi-a spus.
-Cum s-a intamplat asta, Otilia? Ce am uitat?
-Tot. “, Aceasta este ultima discutie dintre profesor si sotia lui, inainte ca ea sa dispara, iar el sa-si inceapa lungile ratacirile.
Primul atac descris este apocaliptic: odata cu el, lumea fragila a San Jose-ului incepe sa se macine incet. Tot mai multi oameni dispar, tot mai multi oameni sunt impuscati pe strada, cei care pot, incearca sa fuga din sat, desi de jur-imprejurul lui sunt mine. Profesorul insa nu mai vrea sa fuga. El o asteapta pe Otilia, despre care nu stie nimic de cateva luni si pentru care nu a cerut nimeni rascumparare. Asteptarea il sleieste de putere si atunci se produce ruptura intre realitate si propria-i memorie.
“Am mers dintr-un loc in altul prin casa, in functie de explozii, fugind din apropierea lor, ametiti de ele; pana la urma, am ajuns in spatele ferestrei de la salon, de unde am reusit sa zarim, socati, cu intreruperi, trupele combatante, fara sa ne dam seama carei armate apartin, chipuri la fel de nemiloase, i-am simtit trecand incovrigati, incet sau in fuga mare(…) Gasesc bazinul cu pesti-cu dalele lucioase, rupt in doua de la jumatate; pe podeaua stralucind de apa tremura inca pestii portocalii.(…)In fund, zidul care desparte casa mea de casa brazilianului e rupt in doua: e o gaura de marimea a doi oameni, sunt bucati de scara risipite peste tot; florile zac distruse, cu ghivecele din lut sfaramate; jumatate din trunchiul unui portocal, frant, tremura inca si vibreaza ca o coarda de harpa, facandu-se farame; sunt gramezi de portocale zdrobite, imprastiate prin livada, aidoma unei multimi ciudate de picaturi galbene. Si descopar, nevenindu-mi sa cred, siluetele sumbre a patru sau sase soldati care tropaie, tinandu-si echilibrul, pe zid. Soldati? ma intreb. Da, chiar asa. Sar in livada mea, amenintandu-ma cu pustile, le miros sudoarea, respiratia, unul dintre ei intreaba unde este poarta, eu le arat drumul si alerg in spatele lor pe hol.” (p.98-99)
Iar desprinderea totala de real se produce cand il vede mort pe vraciul Claudino, decapitat in coliba sa din munti. Ismael traieste asteptand-o pe Otilia, care pentru el inseamna legatura cu realitatea, cu viata. Iar atacurile armatelor raman undeva, in fundal, pentru ca, pentru el, nu mai inseamna nimic. Armatele nu pot omori un mort, chiar si unul care inca mai respira. In acest context, nu poti decat sa ai un suras amar citind moto-ul romanului: “N-o fi nici o primejdie sa parodiezi un mort?”-Moliere.
“Pe buna dreptate nu cunosc strada asta, cotloanele astea, lucrurile, mi-am pierdut memoria, ca si cum m-as afunda si as incepe sa cobor una cate una treptele care duc la ceea ce este cel mai putin cunoscut, satul asta, casa mea si ma voi plimba prin tine, satule, pana cand o voi gasi pe Otilia.” (p.182)
Este o lume macinata de lupte, plina de sange, durere si groaza. San Jose-ul in care era cald si oamenii nu aveau alte nemultumiri decat barfele si comportamentele mai ciudate ale unor sateni ramane un sat mort, plin cu cadavre, peste care armatele se lupta si distrug totul in urma lor, cu batjocura, indiferenta si cruzime .
Totusi, raman de facut cateva precizari: nu va asteptati la un stil apropiat de cel al lui Sven Hassel, asteptati-va, mai degraba, la o scriitura care curge, fara sa plictiseasca. E, totusi, un roman subtil. Ramane sa descoperiti voi de ce.
Evelio Rosero a primit, pentru romanul “Armatele”, premiul international Tusquets Editores, in 2006. A studiat Stiintele Comunicarii la Universitatea Externado din Columbia (1958) si a primit Premiul National pentru Proza, in 1979. (informatii preluate de pe supracoperti)
Puteti comanda cartea “Armatele” a lui Evelio Rosero de pe site-ul editurii Ibu Publishing.
| Autor: | Evelio Rosero | An aparitie: | 2009 |
| Titlu: | Armatele | Pret: | 11.45 lei |
| Nr. pagini: | 190 | Editura: | Ibu Publishing |
Subiecte: _Autor: Evelio Rosero, _Comentator: Flavia Dragan, Editura: Ibu Publishing | Nici un comentariu »
