Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Susan Howard – Psihoterapie si consiliere psihodinamica

Articol postat de

Susan Howard - Psihoterapie si consiliere psihodinamicaAutor: Susan Howard;
Titlu: Psihoterapie si consiliere psihodinamica;

Cartea Psihoterapie si consiliere psihodinamica este un ghid pentru viitorii terapeuti.  Susan Howard realizeaza o sinteza a principiilor care apartin abordarii psihodinamice, clarificand, prin numeroase exemple preluate din practica supervizata, principalele concepte: transfer, contratransfer, mecanisme de aparare.

Cartea scrisa de Susan Howard imbina teoriile clasice ale psihanalizei, expuse in lucrarile lui Freud, Melanie Klein si Winnicott, cu observatiile practicienilor, de aceea poate fi parcursa in paralel cu operele celor care au pus bazele abordarii psihodinamice. Lucrarea cuprinde 14 capitole. La sfarsitul fiecarui capitol sunt recomandate alte titluri prin care cititorul isi poate imbogati cunostintele cu privire la temele abordate: cadrul terapeutic, aliante terapeutica, interpretarea transferului si a contratransferului, defensele, dezvoltarea terapeutului.

Inainte de a prezenta principiile si continutul sedintelor terapeutice, Susan Howard defineste abordarea psihodinamica si enumera competentele necesare unui terapeut.

Teoria psihodinamica este o teorie a dezvoltarii, fundamentata pe ideea ca experientele si fantasmele timpurii se combina pentru a crea lumea interna a unei persoane. Conflictele si deficitele acestei lumi interne vor avea un impact puternic asupra modului in care acesta experimenteaza si trateaza lumea externa (…). Este aproape imposibil pentru un practician psihodinamic sa auda povestea clientului fara sa se gandeasca la originile ei in istoria de viata a acestuia.

Capitolele in care se detaliaza etapele travaliului terapeutic sunt precedate de cateva recomandari privind dezvoltarea personala a terapeutului. Autoarea subliniaza importanta observatiei, a jurnalului, a grupului terapeutic si a lecturilor. Viitorilor terapeuti li se recomanda sa ia parte la grupurile experientiale pentru a explora emotii si sentimente puternice, precum: iubirea, ura, gelozia, rivalitatea, invidia, dar mai ales modul in care ei  isi gestioneaza trairile afective.

Reusita unei interventii terapeutice este determinata de stabilirea unui cadru si a unei aliante intre psiholog si clientul sau. Termenul de “cadru” include regulile si reperele care stau la baza organizarii unui proces terapeutic. Prin stabilirea unui cadru, psihoterapeutul isi propune sa creeze un spatiu securizant pentru a-si incuraja clientul sa isi dezvaluie lumea interioara. Susan Howard prezinta viziunea mai multor specialisti privind componentele si caracteristicile cadrului terapeutic. Sunt prezentate cateva sugestii legate de gestionarea spatiului, de stabilirea costurilor unei interventii si efectele pe care le are vacanta terapeutului asupra clientilor ce nu isi pot gestiona trairile negative.

Alaturi de stabilirea cadrului, la inceputul interventiei este realizata si alianta terapeutica. Prin alianta terapeutica, psihologul si clientul stabilesc, impreuna, structura procesului terapeutic si aspectele vietii psihice care urmeaza a fi imbunatatite. Alianta terapeutica reflecta interesul clientului pentru realitatea externa, perceputa in functie de existenta unor dificultati in plan intern. Susan Howard subliniaza importanta hotararii care precede intrarea in terapie.  Atitudinea clientului fata de psihoterapeut si nivelul de motivare necesar initierii unei schimbari si a unei evolutii emotionale depind si de factorii care i-au influentat decizia de a recurge la psihoterapie pentru a depasi un impas existential.

In cartea sa, Howard atrage atentia asupra modalitatilor de analiza a transferului si a mecanismelor de aparare. Autoarea prezinta si primele teorii legate de transfer, contratransfer si defense, prezentand si o incursiune istorica in evolutia viziunii legate de aceste concepte, pornind de la ideile lui Sigmund Freud si ajungand la perspectiva oferita de Winnicott. Prezentarea teoriilor clasice demonstreaza ca existenta unei dispute intre parintii psihanalizei imbogateste repertoriul abordarii psihodinamice.

Autoarea  acorda o mare importanta rolului pe care clientul i-l atribuie terapeutului, in functie de relatiile avute cu persoanele pe care le-a investit cu afectiune, considerand, apoi, ca l-au dezamagit. Clientul poate astepta ca relatia terapeutica sa compenseze afectiunea materna, de care a fost privat, sau poate avea reactii ostile in raport cu terapeutul. Utilitatea acestei carti consta mai ales in prezentarea unor repere legate de abordarea transferului si a emotiilor negative traite de client. Susan Howard pune in lumina responsabilitatea psihoterapeutului in explorarea si gestionarea propriilor reactii resimtite in prezenta clientului.

Viitorii terapeuti vor descoperi rolul pe care il are prezenta lor continatoare in etapa de incheiere a interventiei, deoarece poate fi readusa la suprafata teama de abandon a clientului. Finalul cartii include si cateva aspecte legate de strcutura procesului de supervizare, vital in dezvoltarea psihoterapeutilor. Sunt abordare alianta in procesul de supervizare, functiile, modelele si stadiile.

Puteti comanda online cartea Psihoterapie si consiliere psihodinamica de pe site-ul editurii Herald.

Autor: Susan Howard An aparitie: 2010
Titlu: Psihoterapie si consiliere psihodinamica Pret: 27 RON
Nr. pagini: 320 Editura: Herald
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 9.8/10 (8 votes cast)
Susan Howard - Psihoterapie si consiliere psihodinamica, 9.8 out of 10 based on 8 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Susan Howard, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Herald | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.