![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Lenny Ravich – Terapia prin ras. Un lucru amuzant intamplat pe calea spre iluminare | Pagina principala | Isabel Allende – La isla bajo el mar »
Max Tessier – Filmul japonez
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Max Tessier;
Titlu: Filmul japonez;
Alaturi de literatura, cinematografia nipona este cel mai amplu ecou psihologic al metamorfozei suferite de societatea japoneza traditionala. In cartea Filmul japonez, criticul de film Max Tessier sintetizeaza principalele teme abordate de regizorii niponi, de la obsesia onoarei, lasat mostenire de razboinicii medievali, pana la devianta razvratitilor din umbra oraselor prospere.
Incepand cu anii ’50 – epoca de aur a cinematografiei japoneze- regizorii niponi isi adjudeca premiile marilor festivaluri occidentale, salveaza casele de productie de la faliment si ridica industria cinematografica din Japonia la rangul de Hollywood al Asiei, inainte ca studiourile din India sa-i eclipseze popularitatea.
Faima regizorilor japonezi a inceput cu Leul de Aur obtinut de Akira Kurosawa la Festivalul de la Venetia (1951) pentru filmul Rashomon. Filmele lui Akira Kurosawa au starnit apetitul cinefililor pentru cultura japoneza, prezentata, la inceput, prin intermediul personajelor ce simbolizau valorile unei societati traditionale masculinizate.
Moralitatea patriarhala austera se risipeste in desfasurarea unor trairi impetuoase regasite in patimile feminitatii decadente imortalizate in filmele lui Kenji Mizoguchi, un alt regizor care impresionzaza juriul Festivalului de la Venetia (Leul de Aur, in 1953, pentru filmul Povstirile lunii palide dupa ploaie).
Desi filmul japonez e asociat cu numele lui Kurosawa, primele proiectii cinematografice au fost realizate in 1897, de operatorii fratilor Lumiere, Gabriel Veyre si Constant Girel. Acestia turneaza o serie de “vederi” din Tokio, Osaka, Kyoto si Kobe.
Inca de la inceputul cinematografiei japoneze, regizorii au incercat sa se adapteze la regulile estetice promovate de regizorii francezi si americani. Totodata, filmul japonez a cunoscut aceleasi transformari ca-n tara fratilor Lumiere, dar fara a suprima valorile autohtone. Si filmul japonez a trecut prin perioada “muta”, in care sonorul si insertele scrise erau inlocuite de asa-zisi oameni vorbitori (benshi), deveniti povestitorii salilor pline de spectatori analfabeti. De multe ori, cei mai populari benshi ofereau propria interpretare, eclipsand mesajul transmis de regizor si distragand atentia de la interpretarea actorilor.
Daca filmul francez, la originile sale, intretine raporturi privilegiate cu literatura, iar cel american este de la bun inceput unul esentialmente “fizic”, filmul japonez este legat, fara indoiala, de teatrul traditional, in varianta cea mai populara – teatrul kabuki.
Limitele filmului mut nu ingradeste originalitatea regizorilor si varietatea subiectelor abordate, care surprind toate aspectele societatii nipone. Imaginea unei Japonii aflate la rascrucea dintre vechi si modern a influentat impartirea filmelor in doua genuri, inca din perioada muta: jidai-geki (filme de epoca) si gendai-geki (cu subiecte contemporane, cele mai frecvente fiind inspirate din viata “oamenilor marunti”).
Trecerea lenta catre filmul sonor i-a ajutat pe regizorii niponi sa incurajeze expansiunea imaginii. Scriitorul Yasunari Kawabata a profitat de mijloacele oferite de arta cinematografica pentru a-si transpune viziunea literara, care i-a adus si Premiul Nobel. Yasunari Kawabata participa la realizarea filmului experimental O pagina nebuna (1926), colaborand cu regizorului avangardist Kinugasa. Filmul, devenit unicat, simbolizeaza granita dintre halucinatie si realitate, intr-un azil psihiatric. La realizarea lui, Kinugasa apeleaza doar la tehnica fotografica inovatoare a operatorului Kohei Sugiyama. In perioada filmului mut, expresivitatea vizuala focalizeaza toate sensurile imprimate, eliminad rolul unor benshi hotarati sa conteste influenta occidentala.
Cand regizorul Gosho realiza primul film sonor din Japonia, Manciuria era invadata de armata nipona. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, regizorii japonezi resimt presiunea nationalista. Reprezentantii autoritatii imperiale ii obliga sa realizeze filme prin care sa ridice in slavi sacrificiile militarilor trimisi pe front. Pentru a evita filmele de propaganda, regizorul Kenji Mizoguchi se indreapta spre lumea teatrului, realizand o serie de filme in care surprinde existenta artistilor. Cel mai cunoscut film din aceasta serie devine Povestea crizantemei tarzii, prezentat si in cadrul Festivalului de film japonez de la Bucuresti, in 2007.
Capitularea Japoniei a fost urmata de afirmarea internationala a regizorilor: Kurosawa, Mizoguchi, Ozu, Naruse, Kobayashi, Kinugasa. Succesul european al acestor regizori mascheaza declinul marilor case de productie si respingerea multor regizori promitatori, dar care nu au proiecte considerate a fi “profitabile”. Participarea la festivalurile internationale este singura modalitate de a-i incuraja pe regizorii japonezi sa inoveze.
Incepand cu anii ’60, regizorii japonezi transpun viata tinerilor rebeli, si inadaptati, dezvaluind reversul dezvoltarii urbane. Godard si Antonioni devin idolii noii generatii de cineasti japonezi, care nu se sfieste sa darame tabuurile. Regizori precum Oshima, Yoshida, Imamura si Suzuki abordeaza teme socante- rasismul, copilaria chinuita, traumele familiei patriarhale, sexualitatea incandescente si prostitutia.
Noul val al cinematografiei japoneze socheaza prin erotismul explicit, dar si prin latura sumbra a temelor abordate. Unul dintre cei mai criticati regizori este Oshima. Cel mai celebru film al sau, Imperiul simturilor, castiga recunoasterea internationala, dar este cenzurat in Japonia, abundenta detaliilor erotice fiind aspru criticata de legile tarii privind expunerea nudului.
Incepand cu anul 2000, cinematografia japoneza este cunoscuta mai ales prin filmele horror, inspirate din povestile traditionale cu personaje malefice si atmosfera lugubra.
Finalul volumului cuprinde reflectii privind perceperea filmelor japoneze de publicul festivalurilor internationale. Max Tessier reuseste sa redea oscilatia regizorilor intre subiectele traditionale si aducerea la suprafata o Japonie moderna aliena(n)ta. Psihologia nipona reflectata in filme este un joc al valorilor lasate in paragina debusolarii, al maretiei prabusite in angoase si al chimonourilor sfasiate.
Puteti comanda online cartea Filmul japonez de pe siteul editurii Ibu Publishing.
| Autor: | Max Tessier | An aparitie: | 2010 (editia in limba romana) |
| Titlu: | Filmul japonez | Pret: | 14.40 RON |
| Nr. pagini: | 222 | Editura: | IBU Publishing |
Subiecte: _Autor: Max Tessier, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Ibu Publishing | Nici un comentariu »
