![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Simon Toyne – Turnul | Pagina principala | Leonard Cohen – Beautiful Losers »
Kjersti Skomsvold – Cu cat merg mai repede, cu atat sunt mai mica
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Kjersti Skomsvold
Titlu: Cu cat merg mai repede, cu atat sunt mai mica
Daca ai avut de-a face mai mult cu batrani ursuzi, gata sa puna la zid tineretul din ziua de azi, cu piercing, haine mulate si galagios, care ii incomodeaza in mijloacele de transport in comun, Mathea, personajul din cartea lui Kjersti Skomsvold, iti va schimba parerea despre oamenii ajunsi la varsta a treia, incat o vei indragi si daca esti un pusti criticat mereu de babalaci. Nu numai ca nu-ti va cere sa-i cedezi locul pe un ton dispretuitor, ci va fi chiar incantata sa o consideri invizibila, desi viata ei afectiva transforma lucrurile trecute cu vederea de altii intr-un spectacol al gandurilor nastrusnice, incat vei fi uimit sa descoperi in lumea unei batrane niste bucurii pe care le credeai pierdute cand ai iesit din copilarie. De o sensibilitate copilareasca, dar nu infantila, timida eroina vrea sa lase in urma ei ceva, stiind ca intra in iarna vietii. Cu cat merg mai repede, cu atat sunt mai mica este tocmai rezultatul acestui ultim vis, devenit o confesiune plina de culoare despre un om trecut cu vedrea, aparent incolor si inodor, dar fascinant prin modul de a privi simplitatea in epoca senzationalului.
Mathea poate fi catalogata drept un om cu tulburare de tip evitant, cunoscuta in popor drept boala timidului incurabil, care fuge de lume, devenind aproape mut si inchis in lumea propriilor ganduri. Totusi, romanul scriitoarei norvegiene rastoarna prejudecatile referitoare la introvertitii catalogati drept plictisitori si rupti de lume. Mathea este precum acele pandantive cu pietre transparente, care, in timp ce sunt expuse la lumina, capata irizatii colorate, ascunse repede in transparenta pietrei exact cand te bucurai de jocul lor. Existenta monotona a protagonistei este data peste cap in momentul in care isi da seama ca exista o lume exterioara de care nu a fost interesata pana la moartea singurei fiinte capabile sa o inteleaga, sotul ei, un statistician excentric, dar plin de tandrete, poreclit Epsilon de Mathea.
Pentru timida Mathea, viata a fost un sir lung de oameni pentru care nu exista. La varsta la care incepe sa se formeze identitatea, iar intrebarea Cine sunt eu? are un raspuns dependent de confirmarile si atentia oferite de cei din jur, Mathea trecea neobservata, devenind un copil singuratic dupa ce a fost mai intai insingurat. Ar fi putut ramane un om ursuz, mizantrop si nefericit, daca nu s-ar fi apropiat de ea un coleg dintr-o clasa paralela, pasionat de legaturile statistice, in care transforma orice conversatie, inclusiv una galanta. Asadar, doi ciudati (in ochii celorlalti) – o timida incurabila si un geniu precoce al calculelor statistice- isi dau mana in curtea scolii si devin de nedespartit. Acest Epsilon devine alinarea protagonistei, care si-a gasit fericirea intr-un apartament modest, dar captusit ani de zile cu atentia candida a sotului ei, care ii sculptase o bijuterie din lemn, cu incrustatii, pe post de lada unde Mathea isi tinea lucrusoarele din lana moale, crosetate chiar de ea in momentele de reverie, cand isi astepta sotul sa se intoarca din lumea celorlalti, dupa o zi de lucru.
Mathea si Epsilon erau asemenea batraneilor de jucarie, pe care ai vrea sa-i pui la adapost in culcusul lor domestic, dupa ce i-ai imortalizat intr-o pictura naiva, plina de culoare. Dar, intr-o zi, Epsilon nu a mai fost langa ea, iar Mathea a devenit constienta de propria singuratate, dandu-si seama ca ar vrea sa lase un mesaj prin care cei din jur sa stie ca a trait candva bucurandu-se de cadourile marunte, de amuzantele sicanari ale rationalului ei sot sau de vacantele petrecute intr-un cort, pe malul unui lac. Si uite asa incepe un joc al gandurilor si al emotiilor prin care trecutul si prezentul se amesteca intr-o lada ingropata in gradina blocului, marturie pentru arheologii involuntari ce-ar putea-o descoperi din intamplare dupa ce Mathea nu va mai fi.
Cand nu-i mai ajunge refugiul amintilor, Mathea nu-si transforma singuratatea in urletul deznadajduitului uitat de lume, ci incepe sa iasa mai des din apartament, primeste chiar si vizitele unui vecin, intra in vorba cu necunoscutul care o intreba mereu cat e ceasul atunci cand o vedea intorcandu-se de la bacanie si incepe sa descopere pas cu pas elementele unui cotidian trecut cu vederea de altii din cauza banalitatii, dar care devine un adevarat miracol pentru ea. Te vor amuza monologul ei plin de observatii si legaturile ghiduse dintre elemntele unui cotidian plat pentru majoritatea oamenilor, incat ai impresia ca ai dat peste jurnalul unui copil venit de pe o alta planeta, care incepe sa faca primii pasi in lumea noastra, bucurandu-se de fiecare dialog neinsemnat cu vanzatorul de la minimarket sau cu trecatorii anonimi.
Abia cand ai de-a face cu personaje introvertite precum aceasta Mathea iti dai seama cate incap de fapt intr-o viata simpla, traita discret. Camera de zi a unui apartament considedat o cutie de chibrituri poate deveni o insula surprinzatoate pentru cititorul talentatei scriitoare norvegiene, capabile sa transforme singuratatea intr-o calatorie plina de umor si duiosie, incat ai vrea sa-i inviti pe Mathea si pe batranul bibliofil din romanul lui Hrabal (O singuratate prea zgomotoasa) intr-o cafenea ferita de viata agitata pentru a le uni singuratatile, incat sa rada impreuna de propria timiditate, daca tot nu o pot trata.
In loc sa te intristeze sau se te plictiseasca, Mathea te tine atent prin autoironia si observatiile hazlii referitoare la umanitate, memorie, iubire si moarte, amintindu-ti de personajele dintr-o comedie dulce-amara. La un moment dat, astepti nerabdator sa vezi ce asociatii de imagini si amintiri mai nascoceste mintea eroinei nestiute de nimeni. In loc sa fie un testament apasator, romanul iti ofera genul acela de lectura ce poate fi savurata in drum spre casa daca ai avut parte de o zi plina de sedinte in care seful si-a scos coltii sau colegii au avut capsa pusa de la prima ora. Vei invata de la Mathea cum sa iesi din carapacea in care iti vine sa te ascunzi sau, daca tot te-ai pitit bine, cum sa trimiti semnale colorate in cazul in care vrei sa iesi din nou in lumea dezlantuita.
Puteti comanda online romanul Cu cat merg mai repede, cu atat sunt mai mica de pe site-ul Editurii Allfa.
Kjersti Skomsvold - Cu cat merg mai repede, cu atat sunt mai mica,
Subiecte: _Autor: Kjersti Skomsvold, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Allfa | 2 Comentarii »
03, 12, 2014 la 4:35 pm
Cărțulia asta a devenit una dintre preferatele mele. O surpriză plăcută, care reușește să concentreze în cateva pagini o viață de om, să transmită emoție, să te facă să râzi și să oftezi. E o carte care nu are cum să nu te atingă.
18, 12, 2014 la 11:35 am
Este una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit! E plina de candoare si de umanitate.