![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Naghib Mahfuz – O mie si una de nopti si zile | Pagina principala | Ziarele si revistele sunt canibalizate incet, dar sigur, de tablete »
Jorge Amado – Capitanii nisipurilor
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Jorge Amado;
Titlu: Capitanii nisipurilor;
Capitanii nisipurilor stapanesc viata subterana din Bahia. Daca i-am asculta pe cei autointitulati stalpii orasului unde acestia isi fac veacul, capitanii sunt niste delincventi precoce, abili si periculosi, niste pungasi care au cotropit unele dintre cele mai frumoase plaje din Brazilia. Dar literatura nu crede in dosarele scolii de corectie si nici in etichetarea tipologiilor umane. Nu avem in fata un reportaj, transformat in roman, despre infractorii juvenili, ci intreaga societate braziliana din perioada interbelica, vazuta prin ochii unor copii orfani, lasati de izbeliste si nevoiti sa ia parte la initieri timpurii in lupta pentru supravietuire. Adolescenta si erotismul vin mai devreme si trec, la randul lor, prin capcanele unui grup incarcat de reguli si juraminte riscante. Jorge Amado, considerat un inovator al romanului psihologic sud-american, creeaza o lume ametitoare si acaparanta. Traiesti alaturi de personajele sale de parca le-ai cunoaste de-o viata si le intelegi framantarile chiar daca nu te-ai confruntat vreodata cu mizeria si traumele abandonului.
Gasca micilor infractori, denumita si Capitanii nisipurilor, a luat in stapanire Bahia cea plina de contraste, bastionul orfanilor condamnati fara a-si cunoaste vina. Zigariti si infometati, brutalizati in scolile de corectie, abandonati de parinti si uitati de enoriasele implicate in actiunile caritabile, acestia invata sa traiasca de pe-o zi pe alta, din prada impartita noaptea. Singura lor alinare sunt o portie de mancare si libertatea de a cutreiera orasul, fara taine sub pantofii lor scalciati. La varsta la care multora abia le-au mijit semnele pubertatii, capitanii din Bahia cunosc deja tainele stabilimentelor deocheate, sfintenia camaraderiei si a fidelitatii de grup. Mai toata lumea ii uraste si ii considera niste demoni care imprastie groaza prin oras. Tintesc caminele respectabile din cartierele de lux, iar seful acestora, in varsta de cincisprezece ani, il jefuieste chiar pe unul dintre cei mai bogati si influenti oameni din oras.
Capitanii nu sunt decat niste adolescenti, nu mai mari de 16-17 ani, lihniti de foame si insetati de afectiune. Si-au incropit un culcus in vechile adaposturi pescaresti si uneori isi imagineaza cum ar fi sa aiba o fiinta care sa le poarte de grija indiferent de prada stransa din casele oamenilor fara probleme. Puterea consta in numarul acestora. Sunt o armata alcatuita din o suta de copii ramasi pe drumuri, asmenea unor papusi zdrenturoase, facute pentru a imita chipul uman, dar pe care, in final, nu le mai vrea nimeni. Unde se duc toti copiii parasiti din Bahia? La scoala de corectie sau, daca au un pic noroc, in gasca denumita Capitanii nisipurilor, unde au scapat macar de bataile zilnice ale educatorilor bine intentionati. Nu fura pentru a lenevi. Si nici pentru a duce o viata de huzur pe banii altora. Multi nu implinisera nici macar zece ani cand au comis primele furtisaguri, neintelegand cum portia zilnica de hrana i-a si trimis de partea cealalta a societatii. Astfel ajung spaima intregii Bahia cand, de fapt, nu au ravnit decat la niste lucruri firesti pentru varsta lor: o casa, o vizita la balci, o mangaiere si un adapost cald.
Pe malul oceanului, copiii nisipului se reintorc la visuri si le dau frau liber imaginatiei si fragilitatii. Unul dintre ei isi aminteste cu nostalgie de singurul an cand a reusit sa mearga la scoala. Devoreaza romanele de aventuri prezente intr-o copilarie fireasca, iar captura preferata sunt cartile frumos legate, singurele obiecte pe care va refuza sa le vanda. Altul isi doreste sa devina preot si aduna cele necesare micului altar improvizat in adapostul bandei. Seara pot redeveni copii si tot seara amintirile crude prind culori din ce in ce mai puternice, doar impresiile unei vieti normale, dinaintea abandonului, se voaleaza treptat. Singura punte dintre acestia si umanitate ramane un preot idealist, care vrea sa-i cunoasca pe capitanii nisipurilor, sperand ca le va alina durerea singuratatii. Provenit din cartierele sarace ale Bahiei, el va ramane singurul confident din lumea “civilizata” pe care au parasit-o.
Romanul lui Jorge Amado nu este jurnalul unor criminali cu sange rece. Este cronica unei inocente amanate pana dupa supravietuire. Este inocenta copilului fortat sa-si dea jucariile pe un cutit pentru a se apara in jungla marelui orfelinat improvizat pe strazile mizere. Acelasi copil fura pentru a putea manca, ingrozit de povestile despre bataile din scoala de corectie, si fuge pentru a-si obosi furia si teama. Dorintele nu depasesc ziua de maine, iar viitorul nu are planuri, ci doar niste vise imprumutate din inchipuiri naive.
Acesti capitani ai nisipurilor au cunoscut bucuria o singura data, cand a poposit in oras proprietarul unui carusel. S-au urcat in el, imaginandu-se cum ar fi sa aiba o familie. In iuresul de lumini colorate se invarte o lume paralela, unde ludicul si lubricul, libertatea si prietenia, iubirea si inocenta nu vor mai fi date jos cand marele carusel va fi oprit. Capitanii nisipurilor mai spera ca nu le vor fi arestate iluziile, dar pana atunci se lasa purtati de calutii din carusel, mainifestand entuziasmul nesabuit al celor fara copilarie. Acest carusel este jucaria intarziata, ravnita in singuratate, alcatuind si decorul unei scene memorabile din roman. Jorge Amado scoate la suprafata o alta latura a inocentei, o inocenta plina de umbre, ce poate fi inteleasa numai de cei ramasi pe strazi, care nu fura obiecte, ci starile unei vieti greu de atins. Sunt de-o vitalitate feroce atunci cand isi apara dreptul de a mai trai o zi, dar au naivitatea copilului pentru care orice nimic azvarlit de cel ce are prea multe trebuie pastrat asemenea unei mari dovezi de afectiune.
Si au uitat cu totii ca nu erau asemenea celorlalti copii, au uitat ca nu aveau casa, nici tata, nici mama, ca traiau din furtisaguri, ca hotii in toata firea, ca lumea din oras se temea de ei ca de niste gangsteri (…) au uitat de toate si au devenit la fel ca toti copiii, calarind calutii din carrusel (…) Dar, mai tare decat toate, straluceau in noaptea Bahiei luminile verzi, albastre, galbene si rosii ale Marelui carusel Japonez.
Bahia este locul de plecare al deliciilor locale in intreaga lume, de la aromata cafea pana la scumpele delicateturi exotice, dar si locul unde a naufragiat libertatea celor adusi din Africa. Stapanita de Capitanii nisipurilor, Bahia a devenit poarta de intratrare a inspiratiei literare, alimentate de amestecul tipator de credinte, superstitii si legende impregnate de suferintele coloniale.
Romanul poate fi considerat si un omagiu adus umanitatii din Bahia, plina de contraste. Personajele devin ghizii nonconformisti intr-o zona unde realismul dur se revarsa in fantezie si misticism. Ritualurile tribale mostenite de la sclavii africani, fructele zemoase risipite in ceremoniile dedicate zeitelor de abanos, ritmurile tamaduitoare si amestecul pigmentilor alunga, macar pentru o zi, diferentele rasiale si dramele sufocante. Ajunsi pe nisipul din Bahia, copiii nimanui se infrupta din binefacerile zeitei africane Omolu, protectoarea sarmanilor. Adunate in jurul ei, fecioarele plajei uita de ele si devin altruiste, iar capitanii stiu unde se aduna ofrandele feminine, abia coapte. Una dintre ele va fi Dora, singura fata din grupul acestora, ochita chiar de regele nisipurilor.
Jorge Amado construieste o relatie ombilicala intre personajele romanului si oras. Capitanii nisipurilor pare a fi balada inchinata unei lumi fara spatiu si timp, unde salbaticia rebelilor inocenti are niste reguli bizare. Copiii dedati furturilor pastreaza candoarea fiintelor crescute intr-o natura primitva, dar aclimatizate brutal si judecate dupa niste reguli straine. In fata judecatorilor, capitanii sunt niste raufacatori, dar in lumea pigmentata, din umbra albului colonial, ei par a fi justitiarii tarzii ai celor dispretuiti din cauza pielii. Capitanii nisipurilor traiesc la umbra magiei africane, se adapa din miturile fostilor sclavi si gasesc niste chipuri milostive in randul femeilor de abanos. Luandu-te dupa urmele pasilor uitati pe nisipul Bahiei, te vei intreba daca vor putea ei nascoci propriile ritualuri de purificare, odata ajunsi la capatul unui drum al initierii devenit abrupt.
Zdrentarosi, murdari, pe jumatate morti de foame, agresivi, injurand si fumand chistoace, copiii acestia erau cu adevarat stapanii orasului, cei care-l cunosteau cel mai bine, cei care-l iubeau cel mai mult – poetii lui.
Fara Capitanii nisipurilor, universul magic din Bahia ar fi ramas doar o vedere plata, searbada si decolorata. Pentru aceia care vor sa calatoreasca folosindu-se de ochii mintii, romanul scris de Jorge Amado este un suvenir aparte si un talisman impotriva condamnarii pripite a vinovatilor fara pacate.
Puteti comanda online romanul Capitanii nisipurilor de pe site-ul editurii Univers.
| Autor: | Jorge Amado | An aparitie: | 2011 (actuala editie) |
| Titlu: | Capitanii nisipurilor | Pret: | 24.90 RON |
| Nr. pagini: | 256 | Editura: | Univers |
Subiecte: _Autor: Jorge Amado, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Univers | 3 Comentarii »
06, 08, 2012 la 12:16 am
[…] poezia miresmelor tari, crude. Dar in romanul Gabriela nu-i mai avem pe adolescentii furtunosi din Capitanii nisipurilor. In locul acestora apare un personaj feminin captivant, o nimfa de […]
08, 06, 2013 la 9:57 am
[…] si incercarea de-a evita drumurile inchise spre care i-au ghidat altii ii vor aminti cititorului de Capitanii nisipurilor sau de Brici. Puteti comanda online romanul Din pricina marului de pe site-ul Editurii […]
17, 12, 2013 la 6:02 pm
Mi-a placut tare mult aceasta carte. Am scris si o recenzie aici: http://raftulmirelei.wordpress.com/2013/12/16/capitanii-nisipurilor