« Stephen King – Blaze | Pagina principala | Marcel Barriere – Feminitatea in arta. Studiu asupra esteticii corpului feminin »

Janis Abrahms Spring – Dupa aventura
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Janis Abrahms Spring;
Titlu: Dupa aventura;
In volumul Dupa aventura, psihologul clinician Janis Abrahms Spring analizeaza paienjenisul ametitor de sentimente si ganduri obsedante tesut de partenerii unui cuplu atunci cand se confrunta cu infidelitatea. Exemplele intalnite in carte ilustreaza numeroasele fatete ale refugiului erotic intr-o relatie secreta.
Cartea se adreseaza in special persoanelor care doresc sa restabileasca armonia in actuala relatie, desi au descoperit aventura avuta de partener. Specialista in terapia de cuplu nu isi propune sa emita solutii universal valabile pentru problemele aparute in urma infidelitatii. Dimpotriva, scopul autoarei este acela de a-l ajuta pe cititor sa exploreze toate reactiile si ideile negative provocate de aparitia amantilor in viata de cuplu, pentru a lua singur deciziile potrivite asteptarilor sale. Refacerea increderii in partenerul infidel implica un efort dificil, inceput cu exprimarea emotiilor negative si incheiat cu intelegerea adevaratelor motive ce l-au determinat pe unul dintre parteneri sa insele. Autoarea demonstreaza ca in spatele atractiei pentru amanti se pot afla ramasitele unor traume si dificultati intampinate de partenerii infideli in copilarie.
Problemele aparute in familia de origine il pot transforma pe copilul impovarat intr-un adult nesigur, incapabil sa isi exprime nevoile si emotiile in relatia de cuplu, iar incapacitatea de a-si comunica asteptarile ii vor da impresia ca actualul partener ii provoaca numai dezamagiri, pe care le va compensa printr-o relatie ascunsa. Un partener ale carui abilitati erotice nu sunt confirmate in actuala relatie de cuplu va considera ca infidelitatea ii sporeste increderea in sine. Pentru anumiti parteneri infideli, interferenta amantilor in relatia de cuplu ii face sa se simta mai putin dependenti de actualul partener de cuplu, deoarece se tem ca reversul unei legaturi afective monogame prea intense va fi un abandon brusc, asa cum s-a intamplat in copilaria marcata de momentul in care unul dintre parinti i-a parasit.
Psihoterapeuta prezinta cazuri concrete, in care infidelitatea unui partener reactiveaza traumele copilariei. Constrangerile parentale, atitudinile critice ale parintilor sau rivalitatea dintre frati pot afecta relatiile de cuplu ale adultului. De multe ori, amantii nu sunt decat un miraj securizant atunci cand partenerii nu sunt capabili sa gestioneze frustrarile aparute in relatia de cuplu stabila. Infidelitatea partenerului poate fi, la randul ei, resimtita ca o trauma. In primul capitol, autoarea explica mecanismele fiziologice si psihologice aflate la baza reactiilor aparent irationale, precum ideile obsedante legate de amanti, confuziile, furia sau imaginatia razbunatoare.
Un punct forte al cartii il reprezinta si acele capitole in care psihoterapeuta abordeaza importanta comunicarii in depasirea impasului provocat de infidelitate, recastigarea increderii si restabilirea intimitatii sexuale.
Puteti comanda online cartea Dupa aventura de pe siteul editurii Trei.
Autor: | Janis Abrahms Spring | An aparitie: | 2009 |
Titlu: | Dupa aventura | Pret: | 35 RON |
Nr. pagini: | 408 | Editura: | Trei |
Subiecte: _Autor: Janis Abrahms Spring, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Trei | Nici un comentariu »