Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Gerard Leleu – Barbatul de azi explicat femeilor

Articol postat de

Gerard Leleu - Barbatul de azi explicat femeilorAutor: Gerard Leleu;
Titlu: Barbatul de azi explicat femeilor;

Terapeutul francez Gerard Leleu ofera, in cartea Barbatul de azi explicat femeilor, un portret psihologic masculin desconspirat pentru curiozitatea feminina. Desi, in aparenta, cartea acorda o importanta majora sexualitatii, specialistul in terapia cuplului demontreaza ca in spatele obsesiilor falice se pot ascunde traume timpurii, socializari deficitare cu alti barbati sau multiple fisuri ale stimei de sine.

Pentru a reda imaginea barbatului modern capabil sa-si domoleasca instinctele distructive atunci cand relationeaza cu femeia, Gerard Leleu il va compara mereu cu stramosul sau mai putin evoluat psihologic – barbatul patriarhal.

Barbatul modern din societatea occidentala incepe sa-si dezvolte abilitatea de a-si comunica verbal trairile afective, implicit frustrarile, fara a mai recurge la violenta sau la blamarea partenerei. Emanciparea sexuala, sociala si economica a femeii il obliga sa renunte la rezidurile angoasante ale educatiei traditionale.

In fata unei femei care nu-si mai alege partenerul in functie de puterea fizica sau financiara, barbatul actual este nevoit sa isi formeze personalitatea in functie de nevoile emotionale ale partenerei. Astfel, incepe sa descopere avantajul exprimarii afective in cadrul securizant al relatiei de cuplu, dezvoltandu-si manifestarile tandre prin comunicarea tactila, atat de apreciata de femei.

Emanciparea femeii are ca efect amplificarea laturii emotionale a relatiei de cuplu. Desi educatia gresita mostenita din perioada patriarhala i-a impus barbatului un control alienant al propriilor sentimente, prezenta unei femei empatice il ajuta sa renunte la separarea dezumanizanta a sexualitatii de sentimente. Multi barbati incep sa renunte la obiceiul de a se impune pe plan social prin intermediul exibitionismului sexual, folosit, candva, drept preventie impotriva atasamentului fata de o singura femeie. Pentru barbatul traditional, legatura afectiva cu o femeie era asociata cu pierderea controlului si cu efeminarea, de aceea profunzimea unei relatii stabile trebuia diluata cu excese sexuale consumate in afara cuplului. Constient ca partenera lui are acces la zona emotionala reprimata printr-o educatie masculina rigida, barbatul traditional confunda demersul umanizant al femeii cu o cale prin care aceasta incearca sa detina controlul asupra lui.

De altfel, intimitatea trezeste in barbatul patriarhal multe spaime: spaima de a nu fi din nou inghitit in bratele unei femei. Spaima de a fi demascat in adevarul sau profund […] In schimb, barbatul actual este perfect predispus la intimitate…

Aflat intr-o continua tranzitie derutanta de la traditional la modern, barbatul actual inca mai pastreaza fantoma instinctuala sumbra si anxioasa a virilitatii patriarhale. Femeile emancipate se intreaba de unde vin teama, ura, superficialitatea erotica si blocajul afectiv al barbatului. Doctorul Gerard Leleu ofera cateva raspunsuri.

Un prim raspuns este legat de nevoia timpurie a barbatului de a se desparti de influenta materna, tocmai pentru a-si contura identitatea masculina. Prezenta materna din primii ani de viata este decisiva pentru viitorul barbat. Primul contact cu mama il reprezinta alaptarea, care, pe langa rolul nutritiv, asigura primul contact securizant al bebelusului cu lumea exterioara. In bratele mamei se simte aparat de frustrari. In aceasta perioada, contactul tactil cu mama este esential, fiind prima forma de afectiune feminina din partea copilului.

Comunicarea tactila este cea care il va securiza si in relatia de cuplu, dar este vorba despre o securizarea erotica. Spre deosebire de mama, atingerile partenerei vor ii vor stimula dorinta sexuala, ii vor produce placere la nivel fizic si ii vor amplifica stima de sine, la nivel psihologic, printr-un vast repertoriu al erotismului feminin.

Dupa sustinerea oferita de prezenta mamei, in viata baiatului se va contura imaginea paterna. Tatal detine rolul cel mai important in conturarea identitatii masculine a baietelului. Daca separarea de mama este brutala si insotita de un exemplu patern ce valorizeaza agresivitatea si atitudinile misogine, baiatul isi va reprima nevoile emotionale in relatiile cu fetele, deoarece ele vor fi in permanenta asociate cu prezenta mamei aflate in conflict cu exemplul patern. Dimpotriva, un tata suportiv, care separa forta si initiativa de agresivitatea conjugala il va ajuta pe viitorul barbat sa isi contureze identitatea masculina fara a-i suprima latura afectiva, astfel incat abandonarea in paradisul emotional al relatiei de cuplu nu va mai fi privita ca o forma de slabiciune.

Absenta figurii paterne il va determina pe baiat sa caute separarea de mama prin acte violente, prin aderarea la un grup in care sa-si expuna ostentativ performantele sexuale si actele de bravura urbana (distrugerea spatiului public, furtul din magazine, incaierarea cu liderii unei gasti rivale etc.). Daca mama va respecta, de timpuriu, nevoia de separare a baiatului, acesta nu va recurge la acte extreme ce-i vor da iluzia formarii unei identitati masculine clare.

Exista situatii in care dorinta de a-si contura masculinitatea coincide cu o prezenta materna castratoare, care il critica excesiv si ii blameaza orice initiativa. Mama castratoare il pedepseste crunt atunci cand il prinde masturbandu-se, interzicandu-i astfel prima explorare a placerii produse la nivelul organului sexual. Freud este primul care a sustinut, in studiile sale, ca masturbarea este fireasca inainte ca baiatul sa descopere relatia erotica. Identificarea mamei agresive din memoria barbatului este o alta cale spre descifrarea pornirilor sadice insotite de vidul afectiv din relatia de cuplu, dar si de atitudini misogine exteriorizate prin agresivitatea falica.

In cartea sa, Gerard Leleu subliniaza rolul nefast jucat de pornografie in relatia barbatului cu propria masculinitate si cu femeile. Sub pretextul stimularii sexuale primare, nicidecum erotice, imaginile pornografice il fac pe barbat sa acorde o atentie exagerata organului sexual, mentinandu-l in capcana comparatiei inutile cu alti barbati. Tot pornografia ii ofera o imagine deformata, ireala, a sexualitatii feminine, indepartandu-l de adevaratele nevoi erotice ale partenerei.

Scindarea imaginii feminne intre fecioara si ispititoarea damnata este un alt motiv al angoasei masculine, conform terapeutului francez. Divizarea universului feminin intre puritate si pacat il va determina pe barbat sa ridice tabuuri in calea comunicarii erotice spontane, tocmai pentru a-si apara teritoriul de alti masculi, care i-ar putea trezi curiozitatea partenerei sale. Tabuurile intretinute prin mijloace sacre false blameaza sexualitatea feminina, devenind o amuleta sociala menita sa-i indeparteze pe rivali. Uitand de scopul meschin al acestor tabuuri, barbatul actual inca mai amesteca umilintele sexuale, morala patriarhala si miturile sociale misogine cu perceptia asupra relatiei de cuplu.

Punctul forte al acestei carti il reprezinta talentul doctorului Gerard Leleu de a imbina psihologia si medicina, tocmai pentru a contura, intr-o maniera realista, dramele si temerile barbatului.

Argumentele nepartinitoare referitoare la existenta disponibilitatii afective a barbatului modern implicat in relatia de cuplu le vor uimi chiar si pe acele femei care au intalnit mai mult fantoma traditionala a masculinitatii. Puteti comanda online cartea Barbatul de azi explicat femeilor, de Gerard Leleu, de pe siteul editurii Trei.

Autor: Gerard Leleu An aparitie: 2009
Titlu: Barbatul de azi explicat femeilor Pret: 39 RON
Nr. pagini: 398 Editura: Trei
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 9.6/10 (18 votes cast)
Gerard Leleu - Barbatul de azi explicat femeilor, 9.6 out of 10 based on 18 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Gerard Leleu, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Trei | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.