« Erhan Afyoncu – Suleyman Magnificul si sultana Hurrem. Dragoste si moarte la Istanbul | Pagina principala | Care Santos – Incaperi ferecate »
Anton Cehov – Un roman cu un contrabas si alte povestiri
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Anton Cehov;
Titlu: Un roman cu un contrabas si alte povestiri;
Daca vrei sa-i faci o surpriza unui mare amator de proze scurte, ii recomanzi o carte scrisa de Cehov si nu dai gres. Volumul Un roman cu un contrabas si alte povestiri aduna o parte dintre cele mai frumoase miniaturi ale scriitorului. Clasicul rus imbina umorul, misterul, finalul ambiguu si nostalgia intr-o atmosfera cand stranie si rau-prevestitoare, cand plina de candoare si melancolie, specifica unei sensibilitati slave, daca vrem sa le dam crezare artistilor din acest spatiu cultural.
Cititorii vor descoperi nouasprezece bijuterii literare, care ii vor tine captivi in lumea faurita de Cehov. Este o lume in care pot incapea toate dramele umane, repetate in culori diferite. Clasicul rus este capabil sa detecteze tocmai acele minuscule detalii care definesc individualitatea umana. Ce uimeste la prozele scrise de Cehov este caracterul lor atemporal. Numai decorurile sunt diferite, in rest, personajele sale traiesc dincolo de secolul al XIX-lea.
Imagineaza-ti in locul unui birjar, care li se confeseaza boemilor intersectati intr-o zi de iarna ruseasca, un taximetrist ce-si povesteste ultimul eveniment dramatic din viata sa in timp ce transporta un chefliu spre casa. Aceleasi, dialoguri, alte voci si alte costume. Tot din categoria “Alte voci, aceeasi gama” mai fac parte un director nevoit sa-i ofere postul ramas liber unui filfizon sustinut de influenta rudelor si a cunostintelor (Cucoanele), o varianta slava a nefericitei Bovary, obligate sa se ofileasca intr-o lume fara vitalitatea pasiunii in timp ce-si privste admiratorii ascunsa in spatele unei perdele (Farmacista) sau copilul abandonat ce-ti aminteste de fetita cu chibrituri (Vanka).
Povestirile scrise de Cehov ii vor contrazice mereu pe cei speriati de clasici, pe care-i considera prafuiti, demodati. Personajele sale si pataniile acestora vor fi mereu actuale, indiferent de secol, tocmai datorita unui talent de a surprinde niste adancimi sufletesti care supravietuiesc indiferent de schimbarile unei societati. Artistul visator si ranit de capriciile amoroase, care isi transporta noua muza in cutia unui contrabas, dupa ce a fost lasata fara haine de niste hoti, seducatorul trandav al satului, devenit slabiciunea consoartelor infidele, copiii nazdravani, la care poti ghici viitoarele trasaturi morale abia mijite la jocul de noroc improvizat pentru cateva ruble, o dadaca nabadaioasa vazuta prin ochii naivi care nu inteleg intamplarile interzise, un invatator care si-a pierdut vocea sau o curtezana escrocata de-o sotie cinstita sunt doar cateva dintre personajele capabile sa transforme o existenta searbada, previzibila, intr-o poveste spectaculoasa.
Cehov porneste mereu de la niste amanunte simple, de la scene de interior linistite si de la personaje ce n-ar putea iesi din sirul zilelor monotone pentru a dezvalui apoi un final greu de intuit si dificil de interpretat intr-o singura cheie. Povestirile iti alearga prin memorie, fiind tentat sa le intorci pe toate partile. Ajuns la sfarsitul fiecarei proze, vei avea impresia ca ti s-a jucat o festa pusa la cale de un regizor care nu-i are la inima pe iubitorii de finaluri anuntate.
Tolstoi avea sa compare povestirile scrise de Cehov cu tablourile marilor pictori impresionisti. Precum lumina care subliniaza diversitatea formelor, scriitorul reuseste sa redea cele mai bine ascunse culori ale sufletului, topindu-le in sute de nuante. Ca intr-o pictura impresionista, in care imaginea este fragmentata de lumina care naste diferentele cromatice, aruncand pete umbroase asupra chipurilor greu de citit, fiecare povestirile scrisa de Cehov nu au finaluri clare. De fapt, pentru Cehov nu conteaza invatatura finala, imaginea usor de inteles, ci placerea contemplarii unui spectacol uman plin de fragilitatea, pasiuni ascunse, visuri de naivi si vanitati devenite regizori imprevizibili. Fiecare proza este plina de cadre picturale, in care personajele se pierd in reverii poetice sau in propriul monolog sfasietor, cand nu le mai asculta nimeni.
Puteti comanda online cartea Un roman cu un contrabas si alte povestiri de pe site-ul Editurii Corint.
Autor: | Anton Cehov | An aparitie: | 2013 (actuala editie tradusa) |
Titlu: | Un roman cu un contrabas si alte povestiri | Pret: | 24.90 RON |
Nr. pagini: | 144 | Editura: | Corint |
Subiecte: _Autor: Cehov, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Corint | Nici un comentariu »