![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Mukhtar Mai – Dezonorata | Pagina principala | Octavian Simu – Herghelia verde. Insemnarile vraciului Sofur despre Timur Lenk »
Nichita Stanescu – Necuvintele
Articol postat de Danut Creanga
Autor: Nichita Stanescu;
Titlu: Necuvintele.
Poate e in spiritul culturilor mici, cum e si cea romaneasca, sa se ciopleasca idoli din putinele minti ilustre disponibile. In acest sens se pot naste dubii cu privire la valoarea acelor minti cand sunt confruntate cu spiritele de seama ale culturilor mari. Nu este si cazul lui Nichita Stanescu care ar sta mandru pe blazonul oricarei culturi.
Poetul Necuvintelor, asa cum a fost el numit, a devenit un clasic inca din timpul vietii, fiind plasat nu numai in prima pozitie a generatiei `60, ci si intr-o descendenta magulitoare: Alecsandri – Eminescu – Arghezi – Stanescu. Pe buna dreptate, caci dintre toti saizecistii, deveniti extrem de populari, poezia lui Nichita Stanescu este cea mai adanca, este singura care da senzatia unei vrajitorii initiatice, hipnotice. Deschiderea pe care o ofera poezia lui Marin Sorescu nu atinge gradul unei betii a cuvintelor (sau a necuvintelor), iar de valoarea lui Adrian Paunescu ca poet eu, personal, ma indoiesc. Ramane Nichita Stanescu, figura carismatica de care tuturor ne e dor, varful de lance al poeziei romanesti in a doua jumatate a secolului XX.
Insa ce a mai ramas acum din Nichita, pentru ce ar trebui sa-l citim noi astazi si de ce e nevoie sa-l intalnim in colectia de la Jurnalul? Din fiecare poet important raman in constiinta publica o anumita imagine, o tonalitate dominanta si un stil. Imaginea-cadru a lui Nichita Stanescu este a unui liric mitologic. Tonalitatea e laxa, aerisita, insa se simte totusi apasarea sensurilor “grele”. Stilul este o de o dezinhibare paroxistica. Poetul poate trece din registrul gratiosului minor in cel al proiectiilor cosmogonice cu o rapiditate si o facilitate deconcertante. Ceea ce se retine insa, in prima si ultima instanta, de catre cititor este libertatea dominand, din interior, lumea poeziei lui Nichita Stanescu. De aceea, se poate spune ca ceea ce a ramas din Necuvinte este libertatea, nu numai a creatiei, dar si a vietii.
Puteti sa o simtiti in poezia pe care desigur o recunoasteti (In dulcele stil clasic):
Dintr-un bolovan coboara
pasul tau de domnisoara.
Dintr-o frunza verde, pala
pasul tau de domnisoara.
Dintr-o inserare-n seara
pasul tau de domnisoara.
Dintr-o pasare amara
pasul tau de domnisoara.
O secunda, o secunda
eu l-am fost zarit in unda.
El avea roscata funda.
Inima incet mi-afunda.
Mai ramai cu mersul tau
parca pe timpanul meu
blestemat si semizeu
caci imi este foarte rau.
Stau intins si lung si zic,
Domnisoara, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit si mozaic.
Pasul trece eu raman.
| Autor: | Nichita Stanescu | An aparitie: | 2010 |
| Titlu: | Necuvintele | Pret: | 13 lei |
| Nr. pagini: | 400 | Editura: | Jurnalul National |
Subiecte: _Autor: Nichita Stanescu, _Comentator: Danut Claudiu, Colectia: Jurnalul National | Nici un comentariu »
