![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Neslihan Acu – Ce nimic frumos, dragostea | Pagina principala | Henri Michaux – Calatorie in Marea Garabanie »
Alvaro Pombo – Mostenirea Matildei Turpin
Articol postat de George Motroc
Autor: Alvaro Pombo
Titlu: Mostenirea Matildei Turpin
Mostenirea Matildei Turpin este un roman publicat la Editura Veillant, in anul 2012 si care apartine altui scriitor hispanic important, dar destul de putin cunoscut la noi- Alvaro Pombo; si in acest caz, la fel ca la Miguel Delibes, se poate vorbi de o carte de vizita impresionanta; iata doar o parte din aceasta:
Alvaro Pombo este una dintre vocile inconfundabile ale literaturii spaniole contemporane. Romanele sale au fost distinse cu premii precum Herralde de Novela (1983), Premiul criticilor din Spania (1990), Fastenrath (1999), Planeta (2006) sau, cel mai recent, Nadal (2012).
Licenţiat în litere şi filosofie la Universitatea Complutense din Madrid, Alvaro Pombo şi-a continuat studiile la Birkbeck College, în Londra, unde a şi locuit între 1966 şi 1977, iar din 1973 a început să publice, debutând cu un volum de poezii intitulat Protocolos. Întors în Spania, în 2004 a fost primit în Academia Regală Spaniolă.Romanul Moştenirea Matildei Turpin i-a adus în 2006 premiul Planeta, unul dintre cele mai importante premii literare din Spania şi al doilea din lume după Nobel ca valoare financiară.
Romanul incepe cu o plecare care este efectul unei alte ,,plecari” mult mai tulburatoare, spre o alta lume, a Matildei- adevaratul personaj central, chiar daca ramane mereu unul absent si despre care doar vorbesc ceilalti. Ramas singur dupa moartea impunatoarei sale sotii, Juan vrea sa se elibereze de sub apasatoarea povara a amintirilor si pleaca din apartamentul lor din Madrid intr-o casa de vacant din nordul Spaniei; explicatia pe care o da este macar partial justificata:
-Vreau o incheiere, Antonio. Zi-i cum vrei: o viata noua. Ca sa incepi la varsta mea o viata noua, trebuie sa dispara tot ce a fost inainte. De la moartea Matildei nu s-a mai intamplat mare lucru si eu nu ma vad imbatranind in apartamentul din Madrid.
Discursul si gesturile sale arata faptul ca nu este vorba de ceva spontan, de o decizie luata peste noapte, totul a fost gandit si pregatit in amanunt, in ,,aproape un an”, asa cum singur marturiseste; randurile de mai sus arata faptul ca in mintea sa, pentru a putea trai in continuare, exista idee ca trebuie sa se elibereze de ,,umbra” fostei sotii; ceea ce-i pare drept unica solutie de salvare intra in contradictie cu parerea sau mai bine zis axioma ca ,,nu incape nicio indoiala” ca au fost fericiti si in care treptat incepe sa creada tot mai putin pana si el insusi:
Nu incape nicio indoiala ca am fost fericiti! – mediteaza Juan Campos – ca si cum ar rasfoi nesigur, foarte pe indelete, filele unui album. Afost o fericire prevazuta in buget: cum sa nu fim fericiti Matilda si cu mine! Juan Campos isi permiet uneori asemenea exclamatii mentale care contin, invariabil, un soi de gust remanent de dubiu si ironie: o ironie usoara precum senzatia ca imbatranesti. Nu-i asa ca a existat, in dorinta lui Juan Campos de a fi fericit, impregnandu-se el de o dorinta analoga a Matildei de a fi fericita, o crestere exponentiala a vointei, o edificare a celor doua vieti ale lor, care a inclus mai intai nasterea copiilor, dar si, paradoxal, despartirea traiectoriilor celor doi soti? Traiectoria de intensitate joasa, de low profile academic a lui Campos, si intensa cariera sociala, financiara, de femeie de afaceri, a Matildei, nu s-au potentat oare in disjunctia lor tot atat cat s-au potentat in jonctiunea lor pe vremea cand s-au casatorit din dragoste la douazeci si cinci de ani?
Capitolul al II-lea aduce o alta fila din acest aparent poleit tablou de familie, una scrisa de fiul cel mic, cel care-i reproseaza tatalui lipsa de afectiune care i-a marcat adolescenta; acum, spre sfarsitul vietii, desi au trecut atatia ani, el nu poate iuita si nici macar ierta, fapt pentru care este hotarat sa-si ia o iluzorie revansa si sa spuna cu voce tare un adevar ascuns atata timp:
De asta merge la Asubio: ca sa obtina dovada ca parintii lui nu doar ca nu l-au iubit pe el in particular, ci nici nu s-au iubit unul pe altul, si ca pretinsa dragoste conjugala a fost doar o manevra de imagine, o punere in scena a unui gol interior profunda care, in ceea ce-l priveste pe taica-sau, cand va fi luat cu forta, va dezvalui ceva inca si mai grav, orice va fi sa fie: o tradare rusionoas pe care de comun acord au ascuns-o, au negat-o, au tainuit-o ca sa continue sa guste din aparenta lor fericire de oameni cu bani. Golul- decide Fernandito, cazut in extazul vitezei cu care inainteaza Porsche-ul – asta-i ceea ce au vrut ei sa ascunda, nonsensul vietilor lor, existenta lor fara sens.
Celelalte capitole, celelalte voci vor adauga noi reprosuri din cele mai diverse parti, dar, dincolo de toate aceste resentimente care distrug imaginea cuplului fericit peste ani,pote mult mai importante si interesante penru orice cititor sunt cateva intrebari tulburatoare: oare un sot care a trait toata viata in umbra sotiei sale, va (re)deveni vreodata el insusi si va reusi sa faca un gest esential de eliberare de stapana absenta doar fizic? Dupa o dragoste mare isi poate el gasi rostul sau macar locul intr-o lume post-femeia adorata? Solutia gasita este una (i)morala din partea ,,socrului cel viclean” care profita de o femeie mai tanara sau totul nu este decat o iluzie pentru cel care se considera un ,,mort neingropat”? Mostenirea dupa o mare dragoste pierduta este un amintire care trebuie transformata intr-o icoana sau ramane un blestem care distruge (aproape) pe oricine?
Raspunsurile la toate aceste intrebari se pot afla citind romanul Mostenirea Matildei Turpin pe care il puteti comanda online de pe pagina Editurii Vellant.
| Autor: | Alvaro Pombo | An aparitie: | 2012 |
| Titlu: | Mostenirea Matildei Turpin | Pret: | 29,90 lei |
| Nr. pagini: | 400 | Editura: | Vellant |
Subiecte: _Comentator: George Motroc, Editura: Vellant | Nici un comentariu »
