« Primul meu fum | Pagina principala | Sue Finnie, Daniele Bourdais – Harry invata franceza »
Nick Cave – Moartea lui Bunny Munro
Articol postat de Loredana Modoran
Autor: Nick Cave;
Titlu: Moartea lui Bunny Munro;
Autor recenzie: Alexandru Petria;
Daca aveti chef de-o carte iesita din norme, dementiala, „Moartea lui Bunny Munro” de Nick Cave este o alegere potrivita. Cave, nascut in 1959 in Australia, s-a afirmat initial ca un cantaret si compozitor original. Locuieste la Brighton and Hove, in Anglia. A cantat cu Kylie Minogue si cu alte celebritati ale muzicii. „Moartea lui Bunny Munro” este al doilea roman pe care l-a publicat, in 2009. A fost tradus rapid la noi de Polirom, in acelasi an.
Bunny Munro, personajul principal al romanului, ar fi rizibil daca ar fi transpus intr-o alta naratiune. Aici insa, cu penibilitatea si autosuficienta lui, nu face decat sa adanceasca ca un hau tragismul scrierii. Irvine Welsh considera ca aceasta carte are elemente din Cormac McCarthy, Franz Kafka si Benny Hill, o amestecatura insolita, la care eu i-as adauga pe Marchizul de Sade, Charles Bukovski, Bret Easton Ellis, Michel Houellebecq, Stephen King si aschii caracterologice din mai multe personaje celebre din filmele clasice de desene animate.
Obsedat de pantalonasii aurii ai lui Kylie Minogue, de „acele superbe sfere aurite”, Bunny Munro, a carui normalitate este erectia permanenta, isi descopera, pe la inceputul op-ului, sotia moarta in apartament: „Libby Munro, in camasa ei de noapte portocalie, atarna de grilajul ferestrei. Picioarele ei se sprijina de podea si are genunchii indoiti. Si-a folosit propria greutate ghemuita pentru a se sugruma. Fata ei are culoarea mov a unei vinete sau ceva asemanator, iar Bunny se gandeste o clipa, in timp ce strange din ochi, pentru a scapa de acest gand, ca tatele ei arata bine.” Apoi se uita la Adult Channel. De aici porneste si drumul spre propria moarte a lui Bunny Munro, intr-un amestec de real si supranatural, unde el reguleaza tot ce prinde, isteric, iepureste, nediscriminatoriu, doar nu degeaba in cheama Bunny.
In calatoria lui bizara, nebuneasca, de comis voiajor care vinde din usa in usa cosmeticale cucoanelor cu dorinte tulburi, dupa ce-si ingroapa sotia, ce se vrea o evadare, isi ia cu el fiul, de 9 ani, pe Bunny Junior, care-l iubeste enorm. Iar ce vrea sa-l invete nu este de predat in scoala.
Un esantion din relatia tata-fiu, dupa ce Junior a intalnit pe strada o fetita :
Bunny Junior e fericit ca tatal lui e fericit, e fericit ca tatal lui nu e dement si, de asemenea, e fericit pur si simplu, asa ca spune cu voce tare:
– Poate ca ar trebui sa ma intorc si s-o fut!
Bunny se uita la fiul sau de parca acum l-ar vedea prima oara, apoi rade tare. Ii arde baiatului o lovitura cu degetul in teasta.
– O sa vina si ziua aia, Bunny, baiete! O sa vina!” Dar sa redau, pentru luare aminte, si
secventa baiat-fetita:
„Fetita apasa de trei ori pe soneria bicicletei, apoi i se adreseaza din nou lui Bunny Junior.
– Tatal tau o fute pe mama mea, zice ea.
Fetita poarta un tankini roz, iar pe piept scrie „TOXIC” cu litere in relief, mici si argintii. Cand ea se intoarce sa se uite spre casa, Bunny Junior observa ca una din marginile chiloteilor i-a intrat in fund.
– E tatal meu, spune baiatul, ridicand o spranceana si scotand capul pe geam, ca sa se uite in
sus si in jos pe strada, dar fara sa stie dupa ce.
– Da, stiu, raspunde fetita.(…) Isi baga sula in ea.
Baiatul raspunde inclinand din cap, dar picioarele incep sa i se balangane furios.
– Da, si, oricum, e cel mai bun agent de vanzari din lume, arunca el.
Fetita se leagana inainte si inapoi pe bicicleta si spune:
– Maica-mea ma pune sa ies afara. Dar o auzi de la kilometri distanta. Face ca o gaina sugrumata. Cucuriguuu!
Fetita flutura din coate, ca sa sublinieze ideea.
– Vrei sa zici un cocos, spune baiatul.
– Da, ma rog… O poti auzi de la kilometri distanta.
Personajul principal al lui Cave, cu un carliont decorativ pe frunte, ca „o cheie sol sau un gat de vioara”, la volanul unui Fiat Punto galben, avand iepurasi imprimati si pe cravata, isi aminteste la un moment dat „un vis alcoolic (…), in care aparea o cutie de chibrituri plina de clitorisuri de vedete- Kate Moss, Naomi Campbell, Pamela Anderson si, bineinteles, Avril Lavigne (printre altele)-, iar el incerca fara succes sa dea gauri in capac cu o andrea tocita, in timp ce bobitele mici si roz tipau ca se sufoca”.
E loc larg de interpretari pe langa naratiune. Oho-ho! N-o sa lungesc articolul cu ele, scopul meu fiind doar sa va incit la lectura. Mai precizez ca Bunny Munro moare fulgerat si, in acelasi timp, isi inchipuie ca este posedat anal de Diavol, care-i spune: „Adevaratul meu scop este delectarea ta”.
Ne cam invaluie in pucioasa acest scriitor. Parafrazand un cunoscut slogan anti-fumat, oare, e rost sa ne intrebam, pe urmele lui Cave, daca cotopeneala dauneaza grav sanatatii?
Autor: | Nick Cave | An aparitie: | 2009 |
Titlu: | Moartea lui Bunny Munro | Pret: | – |
Nr. pagini: | 254 | Editura: | Polirom |
Subiecte: _Autor: Nick Cave, _Comentator: Alexandru Petria, Editura: Polirom | 1 Comentariu »
19, 08, 2010 la 3:03 pm
[…] Continuarea aici http://townportal.ro/carti/edituri-polirom/nick-cave-moartea-lui-bu… […]