Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Gonzalo Torrente Ballester – Cronica regelui aiurit

Articol postat de

Autor: Gonzalo Torrente Ballester;
Titlu: Cronica regelui aiurit;

Ar putea fi o duminica obisnuita de octombrie, dar semnele premonitorii spun altceva. O vipera se transforma in sarpe boa si incearca sa stranguleze palatul regal, o strada se surpa si din deschizatura abia aparuta ies nori de pucioasa-diavolul pune ceva la cale, cu siguranta! Si vestile rele nu se lasa mult asteptate…Regele si-a petrecut noaptea cu cea mai scumpa tarfa din oras, iar vederea trupului ei gol i-a luat mintile. Isi pierde restul zilei contempland fascinat nuduri semnate de Tizian si Hieronymus Bosch, din colectia tinuta sub cheie a bunicului si, mai apoi, aflat sub influenta acestora, are o dorinta surprinzatoare: vrea sa-si vada sotia legitima, regina, goala! Poate va vine deja sa radeti, dar regele acesta de numai 20 de ani, ”un lungan cam aiurit”, uratel si nesigur, este Filip al IV-lea, iar tara pe care o socheaza cu aceasta cerere neasteptata si revoltatoare e Spania din vremea Inchizitiei. Inacceptabil! ”Protocolul Curtii nu incuviinteaza atare gogomanie fara noima, iar legile Domnului si ale Bisericii o interzic. Barbatul isi poate cerceta femeia pentru a zamisli si, daca i-o cer propriile umori, pentru a si le ogoi, dar nicicand cu ganduri desfranate, ca bunaoara cel de a-ti privi propria soata dezbracata.”

Tribunalul Sfintei Inchizitii se reuneste pentru a dezbate daca pofta regelui poate fi catalogata drept pacat de moarte si in ce fel va influenta  soarta Spaniei si a intregii crestinatati, pentru ca, dupa cum sustin gurile rele, „pacatele monarhilor le ispaseste norodul nevinovat”. Dupa o zi intreaga de discutii in contradictoriu, membrii tribunalului – calugari dominicani, capucini, mostrateni, premostrateni, iezuiti, franciscani, augustinieni – decid infiintarea a patru comisii „menite sa afle daca, in conformitate cu doctrina, Maiestatile Lor Regii sunt cu adevarat casatoriti; daca in escapada sa Regele, stapanul nostru, a comis ori nu adulter; daca Regele face ori nu pacat, privind-o pe Regina dezbracata si, asta chiar ca-i de mirare, Excelenta Voastra, daca pacatele monarhului au sau nu vreo inraurire asupra fericirilor si nefericirilor din regatele noastre.” „Nu pricep cum de-i plina tara de imbecili care cred asa ceva”, spune vocea ratiunii prin gura primei doamne de onoare insa religia si politica sunt apanajele barbatilor, iar ei decid ca ar fi mai bine daca cei doi soti nu s-ar mai „intalni” o vreme, macar pana se primesc vesti in legatura cu flota din Indii si razboiul din Flandra.

Spania nu mai e ce a fost, Secolul de Aur e pe sfarsite, monarhia e indatorata pana peste cap bancherilor genovezi si nici Inchizitia nu mai e cea de odinioara. Marele Inchizitor, care si-a petrecut tineretea in Roma cea destrabalata si mai e si urmasul unui evreu convertit, se arata mult mai tolerant decat subordonatii sai care fie au lungi conversatii cu diavolul, fie viseaza glorioase autodafeuri ca pe vremea lui Torquemada. „Intreaga Inchizitie, Excelenta, a incetat sa mai fie bratul neiertator al Domnului pentru a deveni un salon unde stam la taclale pe spanioleste, fara sa dezbatem ceva cu pasiune, si unde, cand te cred obosit, iti dau o racoritoare in locul satisfactiei de a-ti arata sfanta furie!”

Intre timp, in asteptarea unui verdict, pe strazi defileaza, in procesiuni cu torte, fanatici cu lanturi la picioare care se roaga flagelandu-se pana la sange. „Domnul asculta doar rugile care implora mila si dreptate, iar voi nu sunteti nici drepti, nici milosi. Sunteti catolici.”Asa suna cea mai amuzanta sentinta data de nimeni altul decat diavolul, care pare sa aiba un rol foarte activ in aceasta poveste, uitata la final – miraculos si oportun-de catre toate partile implicate.

Unele pagini sunt atat de á la Terry Pratchett, incat am verificat de cateva ori coperta sa ma conving ca nu-i numele lui acolo. Cu ironie si umor, Gonzalo Torrente Ballester aduce la viata o Curte a Spaniei ireal de absurda, amuzanta si plina de culoare, cu mult mai interesanta, bineinteles, decat cea din tablourile lui Velasquez.

 

Autor: Gonzalo Torrente Ballester An aparitie: 2007 (tradusa in limba romana)
Titlu: Cronica regelui aiurit Pret: 20 RON
Nr. pagini: 204 Editura: Humanitas
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Gonzalo Torrente Ballester - Cronica regelui aiurit, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Comentator: Cris Serbu, Editura: Humanitas | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.