![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Tarile Baltice (ghid turistic) | Pagina principala | Guillermo Cabrera Infante – Trei tigri tristi »
Eugen Simion – In ariergarda avangardei
Articol postat de George Motroc
Autor: Eugen Simion
Titlu: In ariergarda avangardei
Autor recenzie: George Motroc
Este o performanta foarte rara in zilele noastre (sau mai degraba unica!) ca un mare critic literar sa publice, la mai putin de un an distanta, o alta carte de convorbiri… De data aceasta se schimba rolurile, cel care este pus sub lupa, centrul de interes nu mai este celalalt- Petru Dumitriu, ci, de data aceasta, este chiar criticul literar, cel care în virtutea meseriei sale, ,,vorbeste” si îi pune in lumina pe ceilalti, pe scriitori, prin operele prezentate si prea putin, indirect, pe sine insusi…
Cine sunt, de data aceasta, cei doi interlocutori? Cine este Eugen Simion nu mai este o necunoscuta pentru nimeni, nici macar pentru elevul de liceu, criticul fiind si un cunoscut autor de manuale, dar nu acelasi lucru se poate spune si despre interlocutorul sau, Andrei Grigor, fostul student despre care ne ofera cateva amanunte tot in ,,Cuvant inainte”:
,,Andrei Grigor este un optzecist moderat, autorul unui bun roman postmodernist (Cazarma cu fictiuni, 1993) si al unui număr de studii (Marin Preda incomodul, 1996; Caruta lui Moromete, 2001) care contrazic deseori parerile colegilor sai de generatie. Semn de libertate spirituala si, totodata, semn ca partenerul meu de dialog intelege ca fidelitatea fata de literatura este mai importanta decat solidaritatea de generatie…”
Tot in prima pagina a ,,Cuvantului inainte” sunt enuntate temele, tintele de atins pentru a fi, cum ii place sa spuna, o ,,carte vorbita” in care sa existe un dialog viu, autentic si plin de substanta ,,despre moravurile vietii literare de ieri si de azi, reflectii despre critica literara si bolile profesionale ale criticului, scurte comentarii despre binele si raul romanesc si despre complexele literaturii romane, portrete, scene de viata, in fine, un schimb de idei intre doi critici literari din generatii diferite.”
Primul lucru care atrage atentia este titlul acestui volum, unul cu valoare simbolica, o explicatie pe care o ofera tot intervievatul, in prefata:
,,De ce am pus cartii noastre un titlu asa de putin comercial si atat de livresc? ,,Ariergarda avangardei” este o formulă pe care am intalnit-o intr-unul din eseurile lui Barthes. Ea vrea sa sugereze faptul ca locul criticului de intampinare nu este in avangarda unei miscari literare, ci cu doi-trei pasi in urma ei. Loc privilegiat pentru ca de aici criticul vede mai bine si judeca mai drept.”
La randul ei, coperta cartii vine ca o completare simbolica: acel negru spre gri inseamna – inclin sa cred – o nunatare, un recurs la modestie, la echilibru, o definitie personala, tulburatoare a ceea ce poate insemna critica literara…
Prima impresie? A fost una de neuitat: am citit primele 50 de pagini dintr-o rasuflare, cum se spune, fara sa mi dau seama cum a trecut timpul. Una dintre surprizele primelor pagini- acel altfel de potret, cu totul altfel despre diferitul Cioran si tot in primele cincizeci de pagini am gasit si un raspuns personal la una dintre cele mai tulburatoare si (inca) eterne dileme: CE este un scritor? Impresionant este si inceputul oarecum neconventional al dialogului, o memorie borgesiana a celui intervievat care nu a uitat nici contextul primei intalniri, chiar daca aceasta nu continea niste indicii care sa o transforme intr-un eveniment. Astfel, in timp ce intervievatorul isi cere scuze pentru faptul ca nu a gasit un ,,inceput memorabil”, preferand un inceput conventional, cel intervivat reuseste sa il puna in incurcatura: ,, stiu destule despre dumneata…”
Criticul E. Simion se intoarce in timp, pana intr-o perioada a adolescentei dominata luminos de figura protectoare a tatalui, dar si a bunicului, nascut in acelasi an cu Mihai Eminescu sau a unui model pozitiv, aparent de neatins, pe care familia il tot amintea si care, paradoxal, l-a mobilizat atat de mult, incat l-a si depasit peste timp.
Prima amintire despre Bucuresti- sosirea pentru examenul de admitere la facultate inseamna insa un mic infern, scena dosarului este una emotionanta, teribila si care trebuie citita si nu citata fragmentar; ea trebuie citita si recitita de cei care nu au trait acele vremuri pentru a intelege în mod nemediat ce inseamna drama unui tanar intelectual in anii 50, atunci cand viitorul putea fi compromis din cauza unui dosar care sa-i ateste ,,originea sanatoasa”, acestea fiind criteriul eliminatoriu pentru admiterea la facultate. Tanarul de atunci a reusit sa depaseasca tot acest infern si a devenit mai tărziu marele critic cu faima si comparat cu G. Călinescu; iata doar un scurt fragment din ceea ce ar putea constitui niste ,,reguli de aur” pentru oricine ar vrea sa se apropie, sa (de)vina in critica literara in special si in literatura, in general:
,,In literatura (inclusiv in critica literara) trebuie sa excelezi. Daca nu, trebuie sa abandonezi. Excelenta inseamna nu numai talent, ci si: continuitate, amplitudine, volum de munca (da, munca; a fi critic inseamna a avea o rabdare de camila) si anvergura. Plus ceva care este poate mai presus de orice: o incredere mistica in literatura. Trebuie sa iubesti literatura pentru a afi un critic adevarat. Criticul nu trebuie sa aiba vocatie de procuror, ci vocatie de preot. El slujeste un zeu necunoscut care apare de oriunde si nu se reveleaza deat prin opera.”
Aceasta carte mai ofera o lectie importanta, cea a modestiei si a recunostintei… Tanarul de ieri nu isi uita peste veacuri profesorii care l-au ajutat sau i-au fost modele, pe cei care i-au marcat devenirea intelectuala in acea perioada de intense acumulari spirituale numita studentie.
Trecand la modelele nationale, in dezbaterea care dureaza (de secole), in ce masura sau daca exista un model autentic romanesc, daca am iesit de sub mantaua lui Caragiale sau Mihai Eminescu, E. Simion indeamna la prudenta, la echibru, la renuntarea la atat de inutilele (sau mai degraba paguboasele!) victimizari , dar si la idealizarile eroice, considerand ca stilul romanesc ,,nu-i niciodata unic”, altfel spus el cuprinde ,,si ironia lui I. L. C aragiale”, dar si ,,ceea ce putem numi vocatia lirica, perceptia inefabilului din existenta.”. Cei interesati de ceea ce inseamna spiritul romanesc gasesc pagini interesante despre identitatea culturala romaneasca de ieri, de astazi, dar si un avertisment despre importanta managementului cultural pentru a putea (supra)vietui si in viitor:
,,Cultura? Ea trebuie sa faca fata azi unei imense provocari, la Est si la Vest: economia de piata. Noi, rasaritenii, suntem la inceput. Nu prea ne descurcam. Ne este greu, de pilda, sa acceptam ideea ca opra dearta este o marfa care se vinde sau nu. Si, pentru a se vinde, opera are nevoie de ceea ce se cheama lizibilitate mediatica. Important nu este ceea ce scrii, ceea ce stii (intr-o disciplina oarecare), important este gradul dereprezentabilitate. Sa ai imagine, aceasta-i calitatea esentiala. Poti sa ai o opera in spate, dar daca personajul care esti nu are imagine, nu ajuunge sa se impuna in opinia publica.”
Revenind la evocarile literare, ar merita citate prea multe multe pagini (am avut chiar, la un moment dat, idea de face o recenzie doar din citate!) si comentate prea multe idei, dar toate acestea ar insemna, in definitv, sa reducem si mai mai mult ceea ce R. Barthes numea ,,placerea textului”, o placere nemediata pe care il invit sa o incerce in singuratate fiecare cititor… Ramane ca acesta sa aleaga intre paginile admirabile despre Marin Preda, Nicolae Breban, Fanus Neagu, Marin Sorescu, Lucian Raicu, Valereiu Cristea, dar si sa mediteze, la sfarsit, despre ,,dictatura mediatica” existenta in secolul nostru…
Cititorul trebuie avertizat… Chair daca stilul este unul incantator, la fel ca si tehnica digresiunii, a diverselor digresiuni care au rolul de a mentine mereu treaza atentia cititorului (dar si a… interlocutorului!), aceasta nu este o carte care să se citească pe fuga, într-un autobuz aglomerat! Ea trebuie citită în tihnă şi cum ar fi spus unul dintre cei evocati-Lucian Raicu, mereu cu un creion rosu in mana, oprindu-ne din lectura deseori pentru a medita si raporta, mai mult sau mai putin polemic, la cele citite… Mai marturisesc si faptul ca am avut un dublu sentiment: pe de-o parte, in timpul lecturii propriu-zise, incantarea, dar la final, un regret, din cauza ca s-a terminat aceasta evocare a literaturii romane postbelice, dublat şi de acela al înţelegerii faptului că, deşi îi cerusem si eu un interviu, mi-a luat-o altcineva inainte si ca tot ceea ce era esential de spus despre E. Simion s-a spus deja, in aceasta carte eveniment intitulata In ariengarda avangardei, Eugen Simion, convorbiri cu Andrei Grigor.
| Autor: | Eugen Simion | An aparitie: | 2012 |
| Titlu: | In ariergarda avangardei: convorbiri cu Andrei Grigor | Pret: | 38 roni |
| Nr. pagini: | 460 | Editura: | Curtea veche |
Subiecte: _Autor: Eugen Simion, _Comentator: George Motroc, Editura: Curtea Veche | Nici un comentariu »
