« Mori Ogai – Vita sexualis | Pagina principala | Simone de Beauvoir – Sangele celorlalti »

Radu Ionescu – Ciucurencu (album)
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Radu Ionescu;
Titlu: Ciucurencu (album) ;
Numele pictorului modern Alexandru Ciucurencu evoca o expansiune cromatica plina de tuse impetuoase revarsate dincolo de contururi. La o suta de ani de la nasterea pictorului, textul criticului de arta Radu Ionescu, publicat initial in 1987, insoteste un amplu album in care opera marelui artist este dezvaluita in 112 reproduceri color.
Informatiile oferite de Radu Ionescu imbina datele biografice cu observarea etapelor prin care trece viziunea artistica a lui Ciucurencu. Criticul de arta reuseste sa extraga din biografie acele episoade care i-au marcat formarea artistica. Astfel, cititorul va descoperi un parcurs artistic complex, influentat de capitala artei moderne, Paris, unde se formeaza in atelierul lui Andre Lhote.
Pe langa detaliile compozitionale specifice operei lui Ciucurencu, autorul subliniaza si legatura dintre o perioada creatoare si preferinta pictorului pentru anumite subiecte. Ciucurecu transforma realitatea intr-un pretext pentru amestecuri inedite ale culorilor, iar subiectele erau alese in functie de posibilitatea desfasurarii unui repertoriu cromatic vast, un exemplu fiind si compozitiile cu odalisce.
Alegi modelul, cauti sa-i gasesti o poza, ori linistita, ori agitata, apoi lumina corespunzatoare te opreste la anumite culori. Pentru mine, corpul de femeie are o anumita transparenta, e si colorat, are si formele acelea fine, dar si accente foarte puternice, care se preteaza a fi conturate, scoase in relief. Lucram odalisce pentru a-mi satisface o anumita necesitate coloristica. Puteai sa le imbraci dupa gustul tau: salvarii aceia rosii, verzi, galbeni, ii interpretai in nenumarate feluri. De altfel, si alti artisti de la noi (si Matisse) picteaza odalisce, pentru ca le ofera posibilitati de culoare mai mari decat alte subiecte.
Originalitatea tehnicii picturale si compozitiile vibrante, ce transforma culoarea intr-o inepuizabila sursa creatoare, atrag atentia unor importanti colectionari, printre care si Krikor Zambaccian, unul dintre primii sai clienti. Un alt admirator al picturii sale este si George Calinescu, acesta comandandu-i un portret.
Albumul de arta contine reproduceri dupa tablourile care au reflectat maturizarea unuia dintre cei mai apreciati artisti romani, marcand fiecare perioada importanta a creatiei sale.
Puteti comanda online albumul de arta Ciucurencu de pe siteul editurii Semne.
Autor: | Radu Ionescu | An aparitie: | 2003 |
Titlu: | Ciucurencu (album) | Pret: | 54.5 RON |
Nr. pagini: | 240 | Editura: | Semne |
Subiecte: _Autor: Radu Ionescu, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Semne | Nici un comentariu »