Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Elena Bociorisvili – Povestea unei fete si a unui pian cu coada

Articol postat de

Elena Bociorisvili - Povestea unei fete si a unui pian cu coadaAutor: Elena Bociorisvili;
Titlu: Povestea unei fete si a unui pian cu coada;

Fafocika se nascuse la sfarsitul erei Hrusciov, “cand toata tara cultiva porumb si manca porumb, numindu-l pe Hrusciov tovarasul cucuruz.” Desi era buna de maritat, nu bagase inca un barbat in mormant, dar nici in pat, iar singurul de care se apropiase destul de mult si pe care l-a lasat sa-i vada “sanii ca bombele” si “triunghiul sacrosant”, dupa ce a suit-o pe pianul cu coada, a fost alungat de rude, pe motiv ca era un narcoman fara leac. Despre lumea vazuta prin ochii acestei Fafocika, pe cat de naiva, pe atat de seducatoare, povesteste scriitoarea gruzina Elena Bociorisvili, o maestra a umorului ca mecanism de aparare in tragediei.

Cunoscuta mai mult in Canada si in spatiul occidental decat in tara de origine, Georgia, Elena Bociorisvili are talentul de a imbina candoarea personajelor cu hazul de necaz din filmele lui Emir Kusturica si din romanul scris de Bora Cosic, Rolul familiei mele in revolutia mondiala. Personajele sale rad cand ar trebui sa planga si transforma drama ocupatiei sovietice si a saraciei intr-o parodie, in care Lenin devenit statuie nu arata cu degetul calea spre un viitor luminos, ci directia in care a fugit caviarul din magazinul cu delicatese coloniale. Pe fundalul unei lumi in criza, inca suferinda, familia Fafocikai se incapataneaza sa cante, sa petreaca in casa batranilor unde se strang toti nepotii si (mai ales) sa verse hohote, de ras, nu de plans.

Intr-o lume in care barbatii vorbesc din ce in ce mai putin odata intorsi de pe front, femeile au o complicitate bazata pe supravietuire si pe ritualul petitului cu speranta ca-si vor marita cat mai repede fiicele si nepoatele prin tot soiul de tertipuri de tot rasul. Doar Fafocika nu se lasa, vrea la facultate si, mai presus de toate, vrea sa se marite din dragoste, nu de gura lumii, care o deja o considera o fata batrana. Ghinioanele, insa, vin unul dupa altul, sub forma barbatilor tandri si respectuosi, care se dovedesc a fi niste viciosi sau, in unele cazuri, adeptii unei alte orientari sexuale.

Desi ar fi trebuit sa fie apasatoare burlacia ei intr-o lume traditionalista, unde cererile in casatorie prin vizite la familia viitoarei mirese deveneau o binecuvantare sarbatorita cu multi purcelusi de lapte, Fafocika nu se amaraste, nu dispera, ci prefera acel farmec al suferintei in tacere, care ii adauga unui corp ispititor un chip marcat de o melancolie candida. Totul pare sa se schimbe in momentul in care o rusoaica adapostita de familia ei in timpul razboiului le aduce pe cap un secret, dar si o partida buna pentru Fafocika.

Scriitoarea Elena Bociorisvili are talentul de a interpreta evenimentele tragice ale Europei de Est, filtrandu-le a le filtra prin ochiul anonimilor, care au avut marele rol de a suporta urmarile nefaste ale deciziilor militare, evitand un rezultat care se apropie de imaginea unui tablou sumbru. Nici vorba de vaiete, de figuri infrante si fara speranta. Dramele personajelor sunt redate prin acele picturi naive, pline de culori, pe care le poti vedea la Sapanta, in cimitirul oamenilor cu privesc moartea razand.

 

Autor: Elena Bociorisvili An aparitie: 2009 (in limba romana)
Titlu: Povestea unei fete si a unui pian cu coada Pret: 7.99 lei
Nr. pagini: 112 Editura: 2009
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 9.0/10 (2 votes cast)
Elena Bociorisvili - Povestea unei fete si a unui pian cu coada, 9.0 out of 10 based on 2 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Elena Bociorisvili, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Humanitas Fiction | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.