![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Care Santos – Aerul pe care il respiri | Pagina principala | Hatice Meryem – De-as avea un sot cat o musca… »
Andrew Nicoll – Daca citesti asta inseamna ca am murit
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Andrew Nicoll
Titlu: Daca citesti asta inseamna ca am murit
Esti capabil sa detectezi un personaj vesel si plin de simtul umorului in spatele unui titlu morbid si un povestitor inzestrat cu darul de a transforma sfarsitul fiecarui capitol intr-un zaharel ce te poarta spre uramatorul, daca citesti acest roman. Totodata, esti gata sa tolerezi un sarlatan ajuns la clipa marilor nostalgii si regrete infasurate in destainuiri picaresti. Acest personaj nu are nici macar simtul corectitudinii politice, amintindu-ti de anumiti cetateni din Vest, pentru care partea orientala a Europei este o salbaticie plina de omuleti tuciurii, femei atragatoare, dar escroace, sefi de clan ce seamana cu niste pesti si camatari ascunsi prin cartierele dubioase ale Parisului, Romei sau Londrei, afisand ostentativ, cand sunt luati la rost, niste apucaturi tribale. Stati linistiti, ca nu e vorba despre un reporter occidental care isi aminteste de pataniile din Romania sau de un parlamentar britanic dornic sa verifice, la aeroport, cate dintre tipologiile prezentate mai sus vor sa-i invadeze tara. Otto Witte, personajul central, o fi el austro-ungar, dar niste obiceiuri balcanice tot s-au prins de el cand a umblat de colo pana colo, fortandu-si norocul.
Daca citesti asta inseamna ca am murit nu este fraza prin care isi incepe jurnalul secret vreun spion, cautat pentru inalta tradare, ci strigatul inabusit prin care isi anunta memoriile un circar ajuns regele Albaniei (cat tot am pomenit despre acea parte a Europei descrisa in termenii care ii infurie pe reprezentantii diplomatici gata sa-si ridice ambasedele mai rapid chiar si decat se inalta cupola unui circ). Atunci cand bombele celui de-al Doilea Razboi Mondial ii ameninta ultimul refugiu, o rulota precum o cutie de conserve mai mare, Otto Witte decide sa lase ceva in urma lui- povestea propriei vieti pline de femei frumoase, loiale, dar si libertine, de intelepti, dar si de prieteni falsi, gata sa-l traga pe sfoara, de intamplari bizare, dar si firesti, de circari deveniti regi si viziri. Amuzanta, fabuloasa, viata lui este o calatorie plina de inselaciuni de dragul aventurii, nu al puterii. La un moment dat, nu i-au mai ramas decat amintirile transformate intr-o scamatorie la finalul careia singurul pacalit este de fapt iluzionistul, ce se trezeste singur, incapabil sa aduca inapoi persoanele dragi pe care le-a facut disparute in gluma.
O marturisire, o autobiografie, un testament al omului anonim care face istorie salvandu-se de bombele aruncate in capul sau de mai-marii lumii, o ultima incercare a unui mincinos compulsiv de a impresiona un cititor imaginar? Greu de spus. Otto isi rescrie povestea de cateva ori pana sa lase puhoiul intamplarilor sa te acapareze, rupand cateva foi si incepand povestea cu aceleasi cuvinte: Eram in Pesta cand a inceput povestea asta. Ce naiba, Pesta sa fi fost? Poate Buda. Una e cocotata sus pe deal si cealalta e vizavi, de partea cealalta a fluviului.
Sarlatan bonom, inofensiv ar zice unii, ticalos, nerecunoscator si lacom, altii. Toti insa au o parere comuna: si-a trait viata intens, cat o suta de oameni la un loc. A fost adorat de toate femeile ce i-au atras atentia, inclusiv de mult-ravnita Mata Hari, chiar daca era un circar fara numere care sa impresioneze publicul, uitat pe la marginea Imperiului Austro-Ungar. Si-a depasit conditia, urcandu-se pe tronul unei tarisoare abia scapate din gheara otomana intinsa pana la tarmurile Adriaticii, a fost iubit de parsive seducatoare, dar si de inocente fidele, apoi s-a trezit si fara camila, dar si fara Sarah, marea lui iubire. Ce rol are camila si unde a disparut Sarah? Aveti putintica rabdare, sa treceti de gara din Budapesta si veti afla, desi veti dori sa nu se mai termine povestea.
Cartea este un basm pentru oameni mari, cu personaje comice, aparitii excentrice, figuri episodice nelumesti, cum ar fi si cele din grupul poetilor stranii denumiti si Camarazii Orelor Trandafirii, incurcaturi, pericole, suspans. Nu mai pomenesc de palatul oriental si de toate intamplarile prin care datele istorice se dilata in decorurile rupte de realitate si timp, incat ai impresia ca urmaresti un basm ecranizat de Wes Anderson in stilul filmului The Grand Budapest Hotel. De fapt, insusi autorul, Andrew Nicoll, si-a dorit o revenire la romanul-poveste, in care nu exista pagina fara promisiunea unei rasturnari de situatie, anticipate prin aluziile capabile sa amplifice nerabdarea, sa te scoata din prezentul incarcat de griji, apoi sa te tina captiv in atmosfera cartii pana la final.
Romanul iti aminteste de acea categorie de povesti fabuloase la care vei reveni mereu, exact cum te intorci la gustul caramelelor aromate din copilarie, luate de la chioscul din statia de autobuz intr-o zi cenusie, la finalul careia vrei sa te ghemuiesti in pufuri moi alaturi de o lectura acaparanta. Daca citesti asta inseamna ca am murit este si o pledoarie pentru intoarcerea la poveste, la fabulos, chiar si atunci cand nu mai crezi in el. Otto Witte ramane, dincolo de greselile sale si de incercarile nebunesti de a parea cee ce nu este, un sarlatan ce isi atribuie roluri nu din placerea de a-i pacali pe altii in scopul de obtine putere si faima, ci din pasiunea pentru poveste, incat ar vrea sa stearga orice urma dintre fictiune si realitate.
Puteti comanda online romanul Daca citesti asta inseamna ca am murit de pe site-ul Editurii Allfa.
Andrew Nicoll - Daca citesti asta inseamna ca am murit,
Subiecte: _Autor: Andrew Nicoll, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Allfa | Nici un comentariu »
