Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Alexandr Soljenitin – Casa Matrionei & Incident in gara Kocetovka

Articol postat de

Autor: Alexandr Soljenitin;
Titlu: Casa Matrionei & Incident in gara Kocetovka;

Alexandr Soljenitin se afla in cautarea unei Rusii pierdute, refugiata, candva, in salbaticia mlastinoasei taiga.  O Rusie care priveste ideile “progresiste” ale Comunismului prin ochii blajinilor nedumeriti. In aceasta lume traieste si Matriona, o relicva a sufletului slav idealizat, asa cum nu apare in povestirile despre armata sovietica, spuse de bunicii nostri. Casa Matrionei este chemare la viata in mijlocul unei inchisori morbide, asa cum a devenit Rusia in vremea lui Stalin.

Matrioana este portretizata de un profesor de matematica ajuns intr-un sat izolat din Siberia indepartata. Aici nu vrea nimeni sa-si inceapa o noua viata. Este departe de mirajul saloanelor si al suetelor galante peste care s-au tras obloanele paranoiei sovietice. Dar profesorul de matematica este un calator excentric, obisnuit cu natura austera, doar a trait in arsita arida, la portile Asiei, iar viata tihnita in inima salbaticiei siberiene devine promisiunea unui paradis al inocentei. Cauta adapost si da de Matriona, o vaduva retrasa dintr-o izba (aproape) in ruina. Dupa cateva ezitari, Matriona ii este gazda.

Matriona are trasaturile unei batrane pe care istoria si progresul au evitat-o. Este uitata de rude, se ingroapa in niste paturi vechi ce-i tin de cald, are o pisica si isi hraneste orataniile constiincioasa…ce-a mai ramas din ele, o capra jigarita. Nu-si umple viata de blesteme, nu are pupilele dilatate de invidia primitiva. Saracia nu i-a rapit ospitalitatea inocentilor, ci doar i-a domolit-o, lasandu-i, in schimb, reticenta batranilor uitati, coplesiti pana si de cea mai mica apropiere umana.

Soljenitin a facut din personajul sau feminin o insula de normalitate intr-o tara imbolnavita de absurd si de groaza. Matriona sta departe de colhoz. Singura indeletnicire comuna la care ia parte este cooperativa clandestina a femeilor nevoite sa fure carbunii patriei pentru a nu muri de frig. Intr-o lume unde totul e la comun, ea stie cu-i sa-i lase boarfele si izba, ascunse de colectivizare. Nu are patimi politice, dar autoritatile satesti ii poarta pica. Nu vor sa-i mai dea nici pensia si o poarta de la un ghiseu la altul, in dulcele stil birocratic. Cand primeste, in sfarsit, rublele, isi cumpara niste paslari nou-nouti, isi face palton dintr-o manta veche si pozeaza pentru chiriasul ce vrea sa recupereze o alta Rusie.

Matriona nu avea lucruri de care sa aiba grija mai mult decat de propria viata. Casa ei era o izba fara porc, urarea clasica pentru cei blestemati sa nu se faleasca in sat cu propria indestulare. Pentru cei lacomi, Matriona era o naiva smintita, ce s-a spetit mereu pentru ceilalti.

Traisem toti alaturi de ea fara sa intelegem ca era chiar omul bun din proverbul care spune ca, fara un astfel de om, nu exista sat care sa dainuie. Si nici oras. Si nici intregul nostru pamant.

Daca Matriona se tinea departe de politica, tovarasul Zotov, eroul incidentului din gara Kocetovka, este un activist zelos. Nu-i pasa ca vestile despre familia lasata de izbeliste in timpul razboiului intarzie. El este mahnit ca nu a fost mobilizat si trimis in transee. Mama lui este Partidul, iar tatuca nu-l iarta ca nu a reusit sa ajunga decat slujbasul unui sef de gara mica. Unde sunt faptele eroice? La numaratul vagoanelor nu iti trebuie curaj. Atunci de unde sa vina faptele eroice? De unde altundeva daca nu din lupta cu burghezul deghizat in tovaras. Filfizonul ar vrea sa-l pacaleasca, e actor de teatru, dar el stie ca inima ‘spionului’are vibratii imperialiste. Il inhata si il preda Partidului. Dar procesul intarzie si indoiala trezirii din banuiala deliranta ii lasa fiorii unei remuscari apasatoare.

Zotov este idealistul strivit de propria ideologie. El devine simbolul unei depersonalizari anuntate. Identitatea este inlocuita de lozinci si memoria, de cartile tatucului. Nu l-a intalnit niciodata pe tatal poporului, dar stie ca-i numara faptele savarsite in folosul Partidului. Dar i-a scapat ceva…reintoarcerea la discernamantul tardiv, adevaratul dusman ascuns al creierelor spalate. Tatuca a uitat sa-i zica si de acest nou ‘dusman’.

Cele doua povestiri s-au deghizat si au scapat de cenzura sovietica. Ele sunt dovada unei rezistente rar intalnite in lumea literara. Puteti comanda online Casa Matrionei & Incident in gara Kocetovka de pe site-ul editurii Univers.

Autor: Alexandr Soljenitin An aparitie: 2010 (tradusa in limba romana)
Titlu: Casa Matrionei & Incident in gara Kocetovka Pret: 20 RON
Nr. pagini: 184 Editura: Univers
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
Alexandr Soljenitin - Casa Matrionei & Incident in gara Kocetovka, 10.0 out of 10 based on 4 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Alexandr Soljenitin, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Univers | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.