![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Naghib Mahfuz – Baietii de pe strada noastra | Pagina principala | Cum sa folosim puterea subconstientului »
Marguerite Duras – Ochi albastri, parul negru
Articol postat de Marinela Gheorghe
Autor: Marguerite Duras;
Titlu: Ochi albastri, parul negru;
“Ochi albastri, parul negru” este un roman aparte, incarcat de lirism. Nu il poti interpreta asa cum ai tinde sa o faci in mod obisnuit, pentru ca nu dispune de o actiune propriu-zisa si de personaje bine conturate. In tablou apar un El si o Ea, El fiind indragostit mai mult de un alt El, pe care l-a zarit pentru cateva clipe de la distanta. Iubirea este prezenta mai mult la nivel abstract si partial senzorial. Intre El si Ea se naste o relatie de atractie si respingere, care ii da continuitate si care amana un final propriu-zis.
Cele doua personaje plutesc in universul unui erotism tulburator. Vor sa se atinga, dar nu o fac, isi vorbesc rar, iar femeia isi acopera fata cu matase neagra in repetate randuri, ca un ritual sepulcral sau ca o intentie de refugiu. Ea se indragosteste de el sau in orice caz incearca sa il ajute sa il uite pe celalalt barbat din trio, care le tulbura linistea printr-o ubicuitate imateriala.
“Actiunea” (daca o putem numi asa) este plasata pe perioada unei veri. Cei doi fac un pact, si anume sa petreaca fiecare seara impreuna, ea dormind pe un cearceaf alb in mijlocul unei case pustii de pe malul marii, in timp ce El are insomnii si isi petrece cea mai mare parte a timpului privind-o.
Relatia lor este mai mult unilaterala, pentru ca femeia il iubeste mai mult sau cel putin isi exteriorizeaza mai vizibil sentimentele. El este obsedat de imaginea celuilalt barbat, pe care il adora poate tocmai din cauza intangibilitatii.
Romanul este construit dintr-o serie de episoade incarcate de emotie si lirism, care au unele laitmotive: gestul femeii de a-si acoperi fata cu matase neagra, insomniile barbatului, izbucnirea in lacrimi atunci cand sentimentele sunt prea puternice si ii coplesesc sau negarea faptului ca s-ar putea indragosti de femeie.
“El nu plange decat atunci cand ea este acolo, in locul acela, numai al lui, si pe care ea l-a luat in stapanire. Nu plange decat in cazul in care ea e acolo, iar el ar vrea ca sa nu fie decat atunci cand ii porunceste. Brusc, lacrimile nu-si mai au rostul, ca si somnul. Plansul lui este ca somnul ei. Uneori plange si ea noaptea, neauzit.”
Uneori, romanul este presarat cu didascalii, care sporeste atmosfera de teatru, cu pauze si mult joc scenic. Se pune mai mult accent pe miscarea “actorilor”, pe expresivitatea lor si pe emotii, decat pe replici:
“Uneori, pentru a-i putea privi, ar fi lasati de capul lor, in tacere, mai mult timp: in jurul lor, actorii opriti, tacuti si ei, in lumina, surprinsi de aceasta liniste.
Adeseori ea doarme. Iar el o priveste.
Uneori, miscand in somn, mainile lor se ating, dar imediat se feresc.”
| Autor: | Marguerite Duras | An aparitie: | 2006 |
| Titlu: | Ochi albastri, parul negru | Pret: | |
| Nr. pagini: | 120 | Editura: | Univers |
Subiecte: _Autor: Marguerite Duras, _Comentator: Marinela Gheorghe, Editura: Univers | Nici un comentariu »
