![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop | Pagina principala | Hikaru Okuizumi – Strigatul pietrelor »
Catalin Dorian Florescu – Maseurul orb
Articol postat de Alex Sima
Autor: Catalin Dorian Florescu;
Titlu: Maseurul orb;
An aparitie: 2007;
Autor recenzie: Sfica Alexandra;
Dupa Vremea minunilor, primul roman publicat de Catalin Dorian Florescu, trebuie sa spun ca am ramas impresionata de patriotismul unui scriitor roman care nu mai avea de mult de-a face cu Romania. Citind Maseurul orb, m-am asteptat la acelasi tratament, si nu m-am inselat. Inca de la inceput, te surprinde atmosfera relaxanta si cuceritoare a unei Romanii de care iti era rusine pana acum ceva timp. Autostopisti mirosind a usturoi pana la Dumnezeu, mame care isi imping fetele in bratele strainilor, visand la un viitor mai bun pentru odraslele lor, fete tinere care isi cauta alinarea pe genunchi italieni, sau, si mai bine, elvetieni.
Te surprinde, te intriga decadenta Romaniei de dupa “eliberare”. Dar, cumva, nu esti uimit, pentru ca sunt cazuri de care stii, comportamente care iti par familiare, reactii pe care le intelegi, chiar daca iti este rusine. Este inutil sa insist pe aceste subiecte, deoarece esenta cartii nu sta nicidecum in degradarea tarisoarei noastre fost socialiste, ci intr-un manifest pentru literatura, o invitatie catre cunoastere.
Subiectul central, care da si numele romanului, este maseurul orb, batranul care detine o comoara pe care si-ar dori-o atat de multi oameni, cu posibilitati mult mai mari de a o fructifica, si anume: o biblioteca de peste treizeci de mii de volume, editii vechi, pretioase, aparitii noi, scriitori britanici, americani, germani, istorici, filosofi, cu alte cuvinte, tot ce si-ar putea dori un pasionat de lectura. Proprietarul bibliotecii fiind orb, se naste, firesc, intrebarea: De ce? De ce treizeci de mii de carti, din care nu poti citi nici macar una?
Raspunsul il aflam abia spre sfarsitul cartii, cand ni se spune si povestea lui Ion Palatinus, maseurul orb, dar sa nu ne precipitam. Creandu-si o reputatie la Moneasa, centrul de tratament in care isi practica meseria, Ion a reusit sa-si formeze o armata de discipoli care mai de care mai diferiti: mineri, directori de fabrici sau intreprinderi, doctori, primari, profesori, simpli tarani; toti primesc carti de la Ion, cu insarcinarea de a le inregistra pe casete. Astfel, pentru Ion, “frumusetea e cand o carte suna bine”. Biblioteca sa fizica se dubleaza astfel intr-o biblioteca mult mai…umana, intr-o colectie de voci molcome, inalte, plictisite, captivate. Tintindu-si bine subiectii, Ion isi foloseste cartile atat pentru a rasplati, cat si pentru a pedepsi.
De exemplu, pe unul dintre directori il chinuie de ani de zile cu diversi filosofi, incercand sa-i insufle pasiunea pentru aceasta arta inalta, dar degeaba. Acesta prefera sa se lafaie in comoditatea banilor care ii permit sa fie ignorant in continuare. Pe de alta parte, pentru Elena (inca unul din discipolii maseurului), sa-i inregistreze carti e o adevarata evadare din cotidianul rural, incarcat de munci la camp si lipsit de orice tandrete din partea sotului. Elena petrece astfel nopti intregi citind Tolstoi sau Dostoievski, dupa ce si-a petrecut zilele dand la sapa sau taind coceni. Sesizati paradoxul? Cartea lui Florescu e la fel de complexa ca peisajul pe care il descrie, fiind scrisa la persoana intai prin prisma lui Teodor, romanul ce a reusit sa fuga din tara pe cand avea 19 ani, impreuna cu familia. Se intoarce in spatiul natal in cautarea iubitei pe care a lasat-o asteptandu-l, in cautarea sentimentului de acasa. El e cel care este intampinat de fetele ce-si cauta fericirea pe alte meleaguri; imbatat de iluzia ca poate face orice, de vreme ce s-a realizat in Elvetia, are destui bani, o masina Audi ultimul tip si costum englezesc, va sfarsi prin a fi pradat, intorcandu-se la Moneasa cu coada intre picioare, sarac acum si pregatit sa faca parte din “elita” lui Ion.
Dar personajul nostru va primi inca o lectie de ospitalitate romaneasca: Ion il va ajuta sa-si recupereze masina, insa fara bani, pasaport sau carduri bancare. Sfarsitul e usor de preconizat, daca suntem destul de sinceri incat sa ne recunoastem poporul. In final, cele doua personaje vor face, oarecum, un schimb de stafeta, unul plecand in Elvetia, celalalt ramanand la Moneasa pentru a descoperi ce-a mai ramas din faimoasa biblioteca, proprietar al unui imperiu de litere.
Ca o incheiere, “personajul” lui Ion Palatinus este cat se poate de real, insa a murit in 2006, nu inainte de a fi in posesia exemplarului in germana al cartii. Maseurul orb e o carte ce merita citita, daca nu pentru jocul de masti al personajelor, macar pentru a ne reaminti putin de peisajul nostru pitoresc.
Catalin Dorian Florescu - Maseurul orb,
Subiecte: _Autor: Catalin Dorian Florescu, _Comentator: Alexandra Sfica, Editura: Polirom | Nici un comentariu »
