![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Paul Auster – Travels in the Scriptorium | Pagina principala | BookLand se extinde cu o librarie online si cauta parteneri »
Andrew Davidson – Gargui
Articol postat de Alex Sima
Autor: Andrew Davidson;
Titlu: Gargui;
Traducator: Teodor Fleseru;
Autor recenzie: Ana Ion;
“Gargui” este povestea, relatata la persoana I, a unui actor porno fara nume, care duce o viata superficiala, ale carei constante sunt alcoolul, drogurile si femeile. Desi toate acestea il fac destul de antipatic la inceput, cititorul nu are cum sa nu se simta induiosat la aflarea povestii acestuia (copilarie nefericita, crescut de unchii dependenti de droguri, adolescenta petrecuta intr-un camin si intrarea in industria pornografica). Un alt episod emotionant este acela al suferintei sale in spital, ca urmare a accidentului de masina, cu unele fragmente destul de greu de citit din cauza brutalitatii imaginilor si a exprimarii (mai exact, cele care descriu operatiile si chinurile prin care trece un ars).
In timp ce eroul nostru isi pregateste cu o luciditate extrema sinuciderea, este vizitat de o alta pacienta a spitalului, de la sectia de psihiatrie, Marianne Engel, de care se indragosteste. Aceasta sustine ca povestea lor de iubire a inceput in Germania secolului al XIV-lea, in manastirea Engelthal. Istorisirea acelei idile este presarata cu reveniri in prezent, la realitatea din spital, cu noi personaje care isi fac aparitia in vietile celor doi, precum si cu alte povesti ale Mariannei, despre iubiri nemuritoare din diverse vremuri si tari. Punctul comun al respectivelor iubiri, dar si, in mod misterios, al celei actuale dintre Marianne si barbatul-fara-nume, este reprezentat de o sageata…
Sunt cateva scene in acest roman care m-au facut sa simt fiori reci pe sira spinarii. Prima dintre ele este legatura care se poate face intre povestea japonezei Sei si secventa japonezei mici de statura, imbracata saracacios, pe care barbatul o vazuse cand era mic si de care isi aminteste in spital, aparent fara motiv.
A doua este scena coborarii in infern (realitate sau delir?), mai ales descrierea de la inceput, cand barbatul se trezeste intr-un sicriu, sub pamant:
“Intunericul si luciditatea au aparut simultan. Am fost instantaneu treaz, ochii imi erau iesiti din orbite, dar nu puteam vedea nimic. Simteam dupa calitatea aerului (umed, masiv) ca ma aflam intr-un spatiu opresiv. Atmosfera era aproape irespirabila, imbibata de mirosul acela de lemn putred, iar eu zaceam pe spate. Un sentiment de panica sufocanta atarna deasupra mea. (…) Am incercat sa-mi extind bratele, dar mainile mele s-au lovit de blocaje in toate partile, doar la cativa centimetri. Lemn, plat si neted. Cateva schioape latime; cateva schioape adancime; lungimea trupului meu. Pentru om nu exista decat o singura cutie de marimea asta. (…) Atunci. Am simtit. Ceva. (…) Am simtit o prezenta. Si era exact langa mine. O femeie. Nu stiu cum stiam ca era o femeie, dar era. Nu era Marianne Engel, pentru ca respiratia era altfel. (…) Dar nu, un corp uman statea calm langa mine. Ceea ce e ridicol, pentru ca nu era loc in sicriu – sicriul imaginar – pentru altcineva. Totusi, pentru orice eventualitate, m-am lipit de partea mea de lemn. Respiratia ei era relaxata, ceea ce o facea cumva si mai infricosatoare”.
Citatul de mai sus, ca de altfel, tot capitolul al XXIX-lea, este de inspiratie dantesca, Dante fiind un alt element ce leaga romanul de la un capat la celalalt, facandu-l unitar (v. si episodul primei traduceri a “Divinei Comedii”, realizate de Marianne Engel in secolul al XIV-lea, al carei manuscris ii revine eroului nostru in prezent, pentru a spori incertitudinile acestuia si ale cititorilor).
Desi finalul relatiei celor doi este previzibil, parcursul acesteia nu este unul obisnuit, banal, ci dimpotriva, plin de intamplari, povesti si amintiri care nu pot fi explicate logic. Asa cum sugereaza si titlul, cuvantul-cheie al romanului este “gargui” – garguii pe care Marianne ii elibereaza din piatra, la fel cum, pana la final, il va elibera si pe barbatul-fara-nume, transformandu-l si dandu-i o noua viata. Aflam si legenda dragonului La Gargouille, stramosul garguiului, pe care am gasit-o extrem de interesanta.
Pe langa talent si titanica munca de documentare, Andrew Davidson mai vine cu o idee ingenioasa: daca insiruiti prima litera a fiecarui capitol, veti obtine un enunt “surpriza”. La fel se intampla si cu ultima litera din fiecare capitol (cred ca a fost destul de dificila traducerea, mai ales in cel de-al doilea caz).
Cu toate ca nu sunt fan al romanului gotic / fantastic, acest roman mi-a placut foarte mult; am savurat fiecare pagina din cele 490, dorindu-mi sa mai aiba inca pe atat, asa incat va recomand din suflet sa cititi “Gargui”. Veti regasi in aceasta carte povesti emotionante, secvente infricosatoare si fragmente educative. Romanul te face sa vrei sa afli mai mult despre manastirea Engelthal, scrierile lui Meister Eckhart si garguie.
Realiatea si delirul se impletesc pe tot parcursul romanului Gargui, in mod fericit, iar la final, cititorul este invitat sa traga singur concluziile cu privire la adevarul celor pe care tocmai le-a citit.
| Autor: | Andrew Davidson | An aparitie: | 2009 |
| Titlu: | Gargui | Pret: | – |
| Nr. pagini: | – | Editura: | Allfa |
Subiecte: _Autor: Andrew Davidson, _Comentator: Ion Ana, Editura: Allfa | Nici un comentariu »
