![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Cella Serghi – Panza de paianjen | Pagina principala | Lucius Shepard – Vanatorul de jaguari »
Terry Pratchett si Neil Gaiman – Good Omens (Semne bune)
Articol postat de Alex Sima
Autor: Terry Pratchett si Neil Gaiman;
Titlu: Good Omens (tradus ca Semne bune);
Anul aparitiei: 1990 la ei, 2008 la noi;
Autor recenzie: Spadez;
***** Pentru a putea intelege cat de bine se poate aceasta carte, este necesar sa stiti cate ceva despre autori. Neil Gaiman, un englez de import al Americanilor, este un autor bine cunoscut si aclamat pentru seria sa de BD “Sandman” cat si pentru romanele ce imbina intr-un mod inovator fantasy-ul si umorul de buna calitate (American Gods sau Neverwhere sunt doar doua dintre aceste romane). Terry Pratchett este conational cu Gaiman, fiind un autor de renume mondial datorita seriei Discworld (numarand mai bine de 30 de volume). Pentru un cunoscator al operelor acestora, alaturarea celor doi nu ar rezulta decat intr-o proza de un comic demential (marca Pratchett) combinat cu un fantasy remarcabil (marca Gaiman). Insa ma intind prea mult vorbind despre autori si nu va spun ce-i cu acest roman, Good Omens (Semne bune).
***** Daca v-ati intrebat vreodata cum va arata sfarsitul lumii si nu ati putut scapa de imagini fatidice cu demoni taind si hacuind si de ingeri coborand din cer sfartecand cu ajutorul unei sabii, este bine sa stiti ca acest roman (desi se ocupa cu sfarsitul lumii) nu are nimic din aceste imagini funeste. Iar ca sa va demonstrez (dupa cum pot, fara a dezvalui foarte mult din actiunea cartii Good Omens) va voi spune cate ceva despre subiect.
***** Ei bine, cartea incepe cu o discutie intre ingerul Aziraphale si demonul Crowley, doi prieteni vechi care odata cu trecerea timpului au uitat in mare parte diferentele de natura dintre ei iar acum se ciondanesc pe baza asa-ziselor insusiri principale. Nasterea Anticristului este una fortuita din punctul de vedere al demonului (care contrar opiniei generale, nu prea se avea bine cu Iadul) care incearca sa se fofileze cat poate de mult pentru a scapa de indatoririle pe care i le pun in brate alti demoni mai mari in rang: Hastur si Ligur. Aziraphale nu trebuie sa raspunda stapanului sau prin interpusi, asta daca vocea lui Dumnezeu, Metatron, este considerata o cale directa.
***** Romanul are mai multe planuri care se dezvolta pe masura ce sfarsitul se apropie (atat metaforic cat si practic) : Adam Young (sau Anticristul) si prietenii sai Pepper, Wensleydale si Brian; Newton Pulsifer, sergentul Shadwell (singurii membri ai Witchfinder Army), Anathema Device (vrajitoare) sau cei patru calareti ai Apocalipsei: War, Famine, Pollution si Death (care nu sunt de fapt calareti ci motociclisti).
***** Pe cand Aziraphale se ocupa de magazinul sau de carti rare (profesia lui Aziraphale fiind aceea de librar) si Crowley se plimba fara tinta in vechiul sau Bentley in care orice caseta continea melodiile trupei Queen, Adam creste fara a afla adevarul despre el insusi, cuprins de o oarecare curiozitate fata de cainele (pe care il numeste simplu: Dog) pe care il primeste de ziua sa. Dog, sau Satanic Hellhound and Cat-worrier se dovedeste a fi de fapt un caine foarte cuminte si loial, uitandu-si menirea pe Pamant.
***** Desi la un anumit moment se poate spune ca toate lucrurile se indreapta inspre directia corecta, anume The Great Plan, Anathema Device si Newt Pulsifer incep sa re-interpreteze pentru a nu se stie cata oara, The Nice and Accurate Prophecies of Agnes Nutter, singurele profetii cu adevarat valabile in ceea ce priveste viitorul. Din pacate insa, multe dintre lucrurile cifrate acolo sunt clare abia dupa ce se petrec, deoarece Agnes Nutter nu a lasat si un manual de descifrare a profetiilor ei, lasandu-si astfel descendentii (printre care se numara si Anathema Device) sa se chinuie cu ele.
***** Romanul, dupa cum spuneam si la inceput, este o mixtura de fantasy si comic de mana intaia, ce este garantat sa va tina cu sufletul la gura (desi suna putin cam imposibil din moment ce intre timp o sa muriti de ras) pana la sfarsit. Abia atunci veti afla cine a castigat Lupta Finala – sa fie Raiul, Iadul ori sa fie o remiza?
***** Personal am inceput sa citesc romanul dupa traducerea de la Tritonic insa in jurul paginii 30 a trebuit sa renunt pentru ca nu puteam suporta traducerea fortata si redactarea gaunoasa. Nu stiu cine ar putea fi invinuit aici decat autorii insasi deoarece au un stil ireplicabil ce este cel mai bine savurat in limba lor natala.
***** Asadar, daca vreti o portie de seriozitate “Dumnezeiasca” insa in acelasi timp vreti ceva relaxant si amuzant, cititi Good Omens (Semne bune), o sa va ofere garantat aceste lucruri.
Terry Pratchett si Neil Gaiman - Good Omens (Semne bune),
Subiecte: _Autor: Neil Gaiman, _Autor: Terry Pratchett, _Comentator: Stefan Toma, Editura: Nemira | 1 Comentariu »
31, 12, 2009 la 2:18 pm
[…] Terry Pratchett and Neil Gaiman – Good Omens […]