![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Cartea lunii la MAE: “Preliminariile razboiului de Rasarit” de Grigore Gafencu | Pagina principala | David Foenkinos – Despartirile noastre »
Cassian Maria Spiridon – 101 Dialoguri in libertate, vol. II
Articol postat de George Motroc
Autor: Cassian Maria Spiridon
Titlu: 101 Dialoguri in libertate , vol. II
Autor recenzie: George Motroc
Dupa aproape patru ani, la acest inceput de toamna, Cassian Maria Spiridon a publicat, tot la Editura Ideea Europeana, cel de-al doilea volum din seria incantatoarelor 101 DIALOGURI IN LIBERTATE, niste interviuri grupate cronologic si aparute, incepand cu anul 1999, în revistele ,,Convorbiri literare” si ,,Poezia”. Despre autorul acestor interviuri, nu o sa spun decat faptul ca este este redactor-șef al revistei „Convorbiri literare“ din Iași, a infiintat Editura Timpul, este presedintele Uniunii Scriitorilor (Filiala Iasi), ca opera sa literara numara peste zece titluri si mai multe premii literare; cei care doresc mai multe informatii le pot gasi pe pagina dedicata de Wikipedia lui Cassian Maria Spiridon.
In ceea ce priveste ultima sa carte, de fapt volumul al II-lea, se poate spune faptul ca fiecare dialog este o adevarata pagina-marturie deoarece reprezinta o scurta trecere in revista a unei vieti de ,,truditor” in Republica Literelor; de aceea, fiecare dintre interviurile cu, spre exemplu, Marius Tupan, Bujor Nedelcovici, Marian Popa, Gheorghe Grigurcu, Cezar Ivanescu, Aura Christi si Nicolae Berban, ar merita cate o cronica separata…
Lista celor intervievati este numeroasa, ea incepe cu eseistul Basarab Nicolescu, cel care analizeaza si (re)pune in circulatie multe idei cel putin interesante, spre exemplu cea despre transdisciplinaritate vazuta ca ,,o tentativa de reconstituire a unitatii cunoasterii”, despre ,,tertiul tainic inclus”, diferite conexiuni cunoastere-poezie-stiinta, despre ,,tragedia divina” sau, spre final, despre cel mai greu si tulburator subiect din intreaga istorie a literaturii sau/si a stiintei:
In fond, ce este moartea daca nu o evolutie pe un anumit nivel de realitate, de la ordine la dezordine. Asta nu inseamna ca nu exista in acelasi timp un alt nivel de realitate, in care se trece de la dezordine la ordine. Cu alte cuvinte, moartea, despre care este vorba aici, sau nemurirea este din nou in timp. Dar in netimp sau intr-un alt timp – nu exista neaparat numai timpul fizic – exista alte procese de entropie descrescatoare. In cunoastere se consuma energie; consumandu-se energie, este in mod inevitabil, o trecere spre dezordine, spre moarte, pe un alt plan, tin sa precizez, unde regasim ideile traditiei. Adica, aceasta moarte nu este decat o aparenta, o plata, un fel de pret pe care-l platim, prin cunoastere, pentru obtinerea unui alt tip de viata, care probabil continua dupa moarte.
Cel de-al doilea intervievat este poetul Adrian Alui Gheorghe sau asa cum spune titlul- ,,un supravietuitor al tuturor razboaielor” (as citi epocilor cu -ism) si care, ca orice poet, are o viziuine a sa despre ceea ce inseamna (candva/azi) poezia si poetul:
Poetul nu e, totusi, creator de lumi, ci e complice Creatorului de lumimacar si prin faptul ca-i intelege opera, i-o judeca, i-o distruge uneori, i-o otraveste, i-o ciunteste, o ia in raspar…
Dar ce a devenit astazi poetul in general?! Un cerc de hermeneuti care au ajuns sa se citeasca doar intre ei si aceasta in cel mai fericit caz, autismul contaminand si mediul literar, probabil si din cauza faptului ca au disparut simplii cititori de poezie; exista totusi speranta ca intr-o zi cineva va fi interesat de esenta umanitatii si o va cauta, ati ghicit, in poezie:
Dar ce crezi? Mai exista cititori de poezie? Oare nu au intrat doar poetii insisi intr-o cursa perfectionista, citindu-se unul pe altul, spionandu-se unul pe altul, invingandu-se unul pe altul…? Desi, daca ma gandesc bine, nici poetii nu se mai citesc intre ei, nici criticii nu-i mai citesc pe poeti, nici poetii pe critici, fiecare se descurca cum poate, fiecare se hraneste din suficienta proprie. Se scrie, cum s-ar zice, ,,poezie pe stoc” pentru cititorii martieni, pe cand ne vor invada pamantul in cautarea si pentru extragerea nobilului sentiment uman, a nobilei frici, a nobilei angoase…
Din raspunsurile sale se contureaza imaginea a ceea ce s-a numit mereu un POET: un om lucid, ironic uneori, alteori doar melancolic, exigent mai mult cu el insusi decat cu ceilalti si de o generozitare rara mai ales cand vine vorba, folosind un cuvant necunoscut lui, de ,,concurenta”; in acest sens , se poate aminti faptul ca s-a ingrijit de publicarea volumelor postume ale unor poeti pe care altfel poate ca istoria literara i-ar fi uitat, spre exemplu Aurel Dumitrașcu sau Maria Anegroaie.
Nu se pot trece cu vederea nici intrebarile care contin, in general, printr-un sclipitor joc de cuvinte, aluzii la titlurile volumelor publicate de poet, o modalitate de a-l invita la confesiuni, de a rememora destinul sau literar, lupta interioara cu sine insusi pentru expresia artistica, dar mai ales cea de uzura, exterioara, paradoxal, mult mai grea cu cenzura care a (de)format destine literare timp de mai multe generatii:
Eram obligati sa fim nesinceri, am fost mutilati sufleteste si intelectual, s-au jucat cu destinele noastre…! Sa-i iertam? Dar care sunt acei ,,ei”? Nu cumva s-au amestecat atat de bine printre noi incat nu-i mai vedem, ca ne vedem doar bietele noastre pacate si bietele noastre frici? Erau prin Iasi, prin deceniile sapte si opt, niste dinozauri infricosatori care daca sughitau duhneau a dogma stalinista si care ne tratau pe toti care bateam cu productele literare pe la portile revistelor sau editurilor ca pe niste posibili ,,infractori culturali” care atentau la ,,ordinea de drepti”, la scaunele lor, la fericirea comunista…
Ultimul dialog al cartii, interviul cu Nicolae Breban, poate fi considerat o completare a imaginii a ceea ce inseamna viata de scriitor sau de permanent luptator contra cenzurii, de data aceasta din punctul de vedere al unui prozator. Avem o reprezentare a unei epoci de ceva timp apusa, perioada comunista, in care fiecare carte inseamna o lupta teribila cu cenzura, nemultumita de scaparile ideologice, dar si cu ,,jocul invidiilor, gastilor literare, rautatilor”, asa cum marturiseste insusi scriitorul; amanuntele sunt de necrezut, intolerabile si de neinteles pentru tinerii (scriitori sau nu) de astazi… La fel de neinteles poate sa para astazi cum, in perioada comunista, cineva poate sa se mai intoarca din Occident, sa renunte la libertate din dragoste pentru literatura, dar si din, oricat ar suna de demodat astazi, dragoste de tara…
In concluzie, stilul lui Cassian Maria Spiridon este unul special, acesta nu se limitează la o conversaţie ocazională, se simte o documentare riguroasă care stă în spatele fiecărui interviu, dar şi o ştiinţă din ce în ce mai rară în zilele noastre de a provoca intelectual interlocutorul, de a-l obliga să spună numai lucruri esenţiale sau măcar interesante; s-ar mai putea adauga faptul ca toate acestea se pot rezuma foarte bine şi prin formula caracterizantă gasita pentru acest artist al conversatiei si opera sa de catre Constantin Ciopraga: ,,jurnalul superior-ceremonios al unui melancolic de extremă luciditate”.
| Autor: | Cassian Maria Spiridon | An aparitie: | 2011 |
| Titlu: | 101 Dialoguri in libertate , vol. II | Pret: | 27 lei |
| Nr. pagini: | 430 | Editura: | Ideea Europeana |
Subiecte: _Comentator: George Motroc, Editura: Ideea Europeana | Nici un comentariu »
