![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« George Mihail Zamfirescu – Maidanul cu dragoste | Pagina principala | Sylvain Kahn – Geopolitica Uniunii Europene »
Roland Barthes – Jurnal de doliu
Articol postat de Alex Sima
Autor: Roland Barthes;
Titlu: Jurnal de doliu;
A aparut in anul: 2008;
Autor recenzie: Danut Claudiu;
A doua zi dupa moartea mamei sale, pe 25 octombrie 1977, Roland Barthes incepe un Jurnal de doliu. El se intinde pe o durata de aproape doi ani, timp in care doliul, niciodata continuu, nu isi rareste aparitiile. Nu este un jurnal in afara operei barthesiene, ci dimpotriva, acesta are o importanta majora in cuprinsul ei. Cursul sau despre „Neutru”, despre „Pregatirea romanului”, proiectul „Vita Nova”, dar si numeroase conferinte si articole, toate creatiile sfarsitului de deceniu sapte isi au originea in fisele Jurnalului de doliu.
Este poate singura opera care ne invedereaza accesul la viata renumitului scriitor si semiolog francez. Citind acest jurnal avem in sfarsit contact cu sufletul ce a manat mareata penita timp de aproape 70 de ani. Observam o puternica legatura ce a existat intre scriitor si mama sa, o simbioza practic, pentru ca la doar trei ani dupa ce a murit mama lui a sfarsit si el. Cutremurul pe care il traieste Barthes si care i-a grabit moartea este prezent in fiecare cuvant din jurnal. Doliul care rezulta de aici nu poate fi decat autentic, fara teatralizari sociale. Este un doliu sclerozant care astupa fiinta cu placi de plumb, pe toata suprafata ei, ca in cazul blocurilor comuniste. Nimic important in exterior, totul se petrece in interior.
Desigur, cand asistam la o asemenea interiorizare, la trairile atat de personale, exprimate „la caldul” evenimentului tulburator, nu poate sa nu ne incerce un anumit sentiment de banalitate, pe care autorul il recunoaste explicit. „Mor de urat oriunde as fi” spune autorul la doua luni dupa moartea mamei si este, intr-adevar, un enunt cum nu se poate mai banal. Insa daca insisti putin asupra lui si daca il pui in contextul jurnalului nu poti sa nu traiesti urletul de disperare care vine dinlauntrul lui si a carui cauza, vrem nu vrem, o vom trai cu totii. Scriitura lui Barthes se caracterizeaza in esenta prin acest conact intim cu cuvintele, ele te ating, facandu-te sa simti continutul lor: disperarea, durerea, fericirea, bucuria, regretul, tot ce zace dincolo de ele.
-Nu ati cunoscut corpul Femeii! -Am cunoscut corpul mamei mele bolnave, apoi muribunde.
O nota de jurnal cum nu se poate mai expresiva pentru viata solitarului scriitor. Evident, este o experienta personala, insa modul lui Barthes de a o trai, prin scris, o face universala. Doliul autorului este cel mai grav dintre toate, este cel cand propria-ti casa a murit. Insa este si cel care vorbeste cel mai bine pentru cititor, caci autorul nu mai are unde sa se refugieze, gasindu-se in permanenta intr-un spatiu deschis ce permite o buna analiza a cititorului.
Aceasta nu este o carte incheiata de autorul ei (din cauza mortii lui subite), ci mai degraba este ipoteza unei carti dorite de acesta. Dar tocmai aceasta nefinisare finala o face mai valoroasa pentru ca ne prezinta stadii ale procesului creator din spatele celorlalte opere. Din acest motiv ea este esentiala atat pentru critici, cat si pentru cititorii care asteapta sa fie initiati in opera semiologului francez. Cartea este scoasa de editura Cartier.
Roland Barthes - Jurnal de doliu,
Subiecte: _Autor: Roland Barthes, _Comentator: Danut Claudiu, Editura: Cartier | Nici un comentariu »
