![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Ian McEwan – Mangaieri straine | Pagina principala | Dr. Les Carter – Invata cum sa-ti controlezi furia »
Vasile Voiculescu – Zahei orbul
Articol postat de Marinela Gheorghe
Autor: Vasile Voiculescu;
Titlu: Zahei orbul;
Autor recenzie: Corina Burciu;
“Zahei orbul” de Vasile Voiculescu este o carte care m-a uimit de la inceput pana la sfarsit. Cred ca cel mai mare merit al ei a fost ca nu m-am asteptat nicio secunda sa urmeze ceea ce a urmat. De fiecare data cand credeam ca in sfarsit am inteles care e logica evenimentelor si ce ar trebui sa se intample mai departe, am fost surprisa sa vad ca nu a fost asa. Poate pentru ca destinul lui Zahei orbul e unul foarte asemanator cu al oamenilor reali, adica plin de imprevizibil.
Zahei era un tanar de prin baltile Dunarii pe vremea cand Cadrilaterul apartinea bulgarilor. Era obisnuit cu pescuitul, inotatul, ducea o viata lipsita de orice grija si de orice aspiratie. Nu se gandea la ziua de maine si avea un singur prieten de incredere. Nu, de fapt, doi: rachiul care il ajuta sa uite de orice si Dunarea in valurile careia se simtea cel mai liber si cel mai sigur.
Dar cartea nu incepe cu asta. Cartea incepe cand Zahei a fost smuls din lumea lui idilica si aruncat intr-un spital bucurestean din cauza ca un carciumar ii pusese otrava in bautura si il orbise. Devenit un caz atractiv pentru medici, Zahei se inchide in sine si refuza sa comunice din cauza pierderii vederii. Singurul care reuseste, cu viclenie, sa il smulga din mutenia sa este Pantera, un pacient al spitalului, care vede in alura napastuita si in acelasi timp foarte impunatore a lui Zahei un potential deosebit. Pentru ce? Pentru a face din el un cersetor profitabil in mahalalele Bucurestiului.
Dar Zahei nu este un bun cersetor. Refuza sa se milogeasca, asa ca Pantera isi da seama ca a facut o afacere proasta cu el si decide sa-l ia dupa el prin tara, in compania unui circ cu care Pantera calatorea adesea. Zahei era mintit de acesta ca il duce la Dervent, la manastire, pentru a se ruga si a-si recapata vederea. Asta isi dorea acum Zahei cel mai mult. Asta, si sa se razbune pe carciumarul care ii rapise vederea. Doar ca Pantera avea cu totul alte planuri.
Totusi, nu au prea mare noroc niciunul dintre ei. Pantera moare curand inecat, iar Zahei ajunge sa lucreze intr-o gradina de legume. De acolo, ajunge la ocna, apoi in locurile natale si chiar la Dervent, unde insa nu gaseste ceea ce cauta – vederea. In cele din urma, se salasluieste intr-un sat unde devine ajutorul nedespartit al unui preot. Astfel, viata lui este un sir neintrerupt de schimbari, o inlantuire de etape care par dezarticulate, cu nicio legatura una cu alta. Singurul lucru care leaga aceste momente, care altfel ar fi putut forma povestiri separate, este persoana lui Zahei, orbul cu puteri si statura mult peste medie, care isi cauta vederea si lasa foarte putin sa se intrevada din firea lui. Oscileaza continuu intre a fi bland, tacut, supus si de incredere si firea lui razbunatoare, violenta, robita rachiului si unei vieti la limita umanului.
Zahei are momente de iluminare, de depasire a conditiei sale, dar caderile in intunericul sufletesc, care il completeaza pe cel fizic, bat mereu la usa. Niciodata nu poti sti ce va face Zahei mai departe. Pentru ca nici el nu stie. Si nici nu conteaza. El isi accepta soarta asa cum este si merge mai departe cu o incapatanare greu de crezut. Poate nu ar fi exagerat sa credem ca lipsa vederii sale este o metafora pentru felul in care oamenii in general trec prin viata, fara sa ii prinda sensul si fara a urmari ceva anume. Zahei se lasa manat efectiv de viata si nu pare sa se intrebe nicio secunda incotro se indreapta.
Dincolo de soarta lui Zahei, Voiculescu exceleaza in acest roman in descirerea unor colturi de lume destul de diferite, cum ar fi mahalalele Bucurestiului, mosia unui boier neindurator, ocna in care ajunge Zahei si Braila din perioada respectiva. Astfel, in interiorul unui roman gasim nu numai niste povestiri, ci si niste tablouri extrem de vii si deslusite ale diferitelor conditii de viata din anii 30-40.
Ma bucur ca am citit “Zahei orbul” pentru ca m-a suprins placut de cateva ori, si m-a suprins pur si simplu in alte ocazii, fara a putea spune daca placut sau nu. In special finalul mi s-a parut aparte, fara a putea inca sa ma hotarasc daca mi-a placut sau nu, dar, la fel ca restul cartii, este ca o imagine izbitoare, pe care e mai greu sa o uiti.
| Autor: | Vasile Voiculescu | An aparitie: | |
| Titlu: | Zahei orbul | Pret: | |
| Nr. pagini: | Editura: |
Subiecte: _Autor: Vasile Voiculescu, _Comentator: Corina Burciu | Nici un comentariu »
