Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Nina Bouraoui – Mes mauvaises pensees

Articol postat de

Nina Bouraoui - Mes mauvaises penseesAutor: Nina Bouraoui;
Titlu: Mes mauvaises pensees;

Romanul Mes mauvaises pensees reflecta universul intim al scriitoarei Nina Bouraoui. Contine densitatea emotionala a unei confesiuni, adancimea unei introspectii si asocierea dezinvolta dintre senzatii, ganduri si amintiri, specifica unor incursiuni terapeutice.

Adepta unui stil invadat de revarsarea frenetica a emotiilor, Nina Bouraoui suspenda coerenta spatio-temporala, precum si granita dintre fictiune si autobiografie. Inca de la primele randuri cititorul are impresia ca urmareste o spirala halucinanta, in care fiecare senzatie atrage alta amintire, iar fiecare amintire atrage, ca intr-un joc infinit, ramasitele unui gand rau.

Gandurile rele, care se repeta obsesiv in timpul sedintelor de psihoterapie, sunt inchegate din culpabilitati ingropate in inconstient si din rani emotionale infectate. Sursa gandurilor rele: dezradacinarea, urmata de scindarea culturala. Alaturi de naratoare, in cabinetul terapeutului isi face loc si vinovatia istorica. Sensibilitatea emotionala a eroinei simbolizeaza relatia schizofrena dintre fostele colonii si Franta.

Avand un tata algerian si o mama de origine franceza, Nina Bouraoui abordeaza, intr-o maniera psihologica, maladiile unei identitati difuze. In viziunea scriitoarei, dezradacinarea nu este doar expresia  inadaptarii sociale intretinute prin atitudini rasiste. Dezradacinarea lasa urme psihice: fobii stranii, sufocari, secrete familiale, dar mai ales ganduri sumbre, fugitive si greu de explicat. Fiecare eveniment disecat in cabinetul terapeutului devine o metafora a nostalgiei dupa anii petrecuti in Algeria si  a desprinderii brutale de trecut.

Romanul Ninei Bouraoui este o confesiune a vindecarii prin scris. Propozitiile care se aglomereaza neincetat in mintea unei scriitoare metise alcatuiesc noul pasaport de acces la radacinile franceze. Interviurile si popularitatea cartilor scrise, iata noua unitate de masura a prestigiului, in ochii unui bunic ce isi domina fiica pana la sufocare.

Pentru scriitoarea ce isi dezvaluie intimitatea in cabinetul unui psihoterapeut, scrisul devine ratiunea de a fi, descarcarea compulsiva a obsesiilor, liantul unei realitati desirate si accesul la propriul erotism. Prin fraze lungi si rebele se intrepatrund furia, abandonul si durerea inabusita.

L’ecriture est aussi une prison, je dois la justifier, je dois la reparer, je dois la supplier quand elle ne vient pas, quand elle est mauvaise. Ju suis folle d’ecriture parce qu’elle ferme de la petite enfance(…). Je pourrais parler d’une ecriture physique, comme ce peintre qui peint avec son sang pour la rouge puis le noir de ses tableaux. C’est encore l’ecriture qui saigne (…). Je pourrais faire une liste de mes mauvaises pensees, une sorte de catalogue; on dit qu’ecrire sur son mal fait disparaitre le mal.

Nina Bouraoui se remarca prin abilitatea de a ciocni emotii si de a framanta opozitiile pana isi pierd conturul ferm.  Celor care au citit si alte romane scrise de Nina Bouraoui, Mes mauvaises pensees le va dezvalui tainele unei personalitati artistice slefuite de cautarea unei identitati culturale.

Puteti comanda online cartea Mes mauvaises pensees de pe siteul Librariei Franceze.

Autor: Nina Bouraoui An aparitie: 2005
Titlu: Mes mauvaises pensees Pret: 32 RON
Nr. pagini: 272 Editura: Gallimard
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 10.0/10 (11 votes cast)
Nina Bouraoui - Mes mauvaises pensees, 10.0 out of 10 based on 11 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Nina Bouraoui, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Gallimard, Libraria: Libraria Franceza | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.