![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Steven Pinker – Cum functioneaza mintea | Pagina principala | A murit “inventatorul” lui Darth Vader »
Lelia Zamani – Comert si loisir in vechiul Bucuresti
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Lelia Zamani;
Titlu: Comert si loisir in vechiul Bucuresti;
Multi s-au indragostit de ‘vechiul Bucuresti’ desi nu au apucat sa-l cunoasca decat prin ramasitele unor cladiri cu inalt risc seismic. In locul barurilor si cafenelelor din Centrul Vechi au fost locuri unde se revarsau matasurile aduse din Damasc, marfurile celebrilor negustori din Leipzig, blanurile si esentele pretioase. Era o lume pestrita, unde granita dintre bazarul galagiosului Orient si eleganta subtila din Viena sau Paris se pierdea printre obiectele ce-ti luau ochii. Pasionata de istoria Bucurestiului, Lelia Zamani readuce la viata o lume tipatoare, plina de culoare, negot si targoveti guralivi. Comert si loisir in vechiul Bucuresti nu trebuie sa lipseasca din bibiloteca unui locuitor indragostit de propriul oras.
Citind paginile scrise de Lelia Zamani, incepi sa intelegi rolul negustorilor in dezvoltarea orasului. Bucurestiul a fost darul comerciantilor. Fara dorinta lor de a se capatui, in locul sau ar fi ramas un teren mlastinos si fetid. Majoritatea calatorilor straini descriau Bucurestiul drept un loc mizer, imbacsit si mocirlos. Casele rasareau bezmetic, iar orasul aducea mai mult a mahala orientala fara capatai. Totusi, ce i-a determinat pe multi negustori sa ramana aici? Bucurestiul a fost norocos. Mlastina se afla la intersectia unor importante rute comerciale, iar tarile occidentale vroiau sa se bucure de zorzoanele si deliciile Orientului, trecute mai intai prin mana vigilentilor negustori din Constantinopol. Timp de mai bine de trei secole, centrul orasului a fost impanzit de hanuri, hoteluri si birturi pitoresti.
Incepand cu secolul al XVII-lea, hanurile au devenit inima orasului. In cele peste 40 de hanuri pulsau atractiile, bogatiile, secretele politice sau viciile intregului Bucuresti. Hanurile si-au trait gloria pana la sfarsitul secolului al XIX-lea si erau dovada vie a unei indelungate influente levantine. Doua isi pastreaza gloria si azi. Este vorba despre Hanul lui Manuc si Hanul cu Tei, pline de cafenele si galerii de arta. Candva, hanurile au niste constructii solide si impozante, intr-un Bucuresti precar. Semanau cu niste cetati bine zavorate, mai ales dupa lasarea serii, pentru a fi aparate de hoti sau navalitori. Hanurile din centrul capitalei erau adaposturi, carciuma si galerie comerciala. La parter se gaseau pravaliile, iar la etaje erau camerele de odihna sau birourile marilor negustori. Mai aveau si anexe, unde erau grajdurile si locuintele servitorilor. Originea cuvantului han se pierde in Persia indepartata si a circulat prin filiera otomana. Hanul lui Manuc este o dovada vie a intelesului dat acestui cuvant.
Influenta occidentala, ajunsa la apogeu in perioada interbelica, a dus la decaderea hanurilor. Arhitectura otomana a hanului facea parte din orasul apus, invechit. Calatorii straini opteaza, mai nou, pentru hoteluri. Negustorii nu mai aveau nevoie de hanuri pentru a-si expune marfurile. Clientii erau tentati de pravaliile care aveau si vitrine ingenios amenajate. Vechile hanuri au fost lasate in paragina dupa ce au trecut de la un proprietar la altul. Majoritatea au disparut in urma unor incendii sau cutremure. Locul hanului a fost luat de hotelul cu nume strain.
Autoarea le dedica un capitol intreg localurilor boeme, mai mult sau mai putin rafinate. Birturile, berariile, gradinile de vara sau cafenelele erau principalele centre de socializare, ca si in ziua de azi. Prin aparitia lor, Bucurestiul a devenit un oras european inca din secolul al XIX-lea. Locurile de loisir erau patronate, in special, de straini. Birturile erau tinute de germani, iar prima cafenea a fost deschisa de un fost ienicer al sultanului otoman.
Deschise la periferie sau in centrul elegant, localurile galagioase precum birturile au ramas in memoria colectiva prin denumiri hazlii: Trei ochi sub plapuna sau Leul si carnatul. Mancarea si bautura erau, in schimb, fara cusur si…ieftine. Pe langa birturi, nemtii au deschis apetitul bucuresteanului pentru bere. Totusi, cea mai mare berarie le-a apartinut unor frati din Transilvania. A ramas si azi, sub denumirea de Carul cu bere, devenind o bijuterie creata de un arhitect vienez. Consumul generos din local i-a adus porecla ‘La bere cu carul’. In afacerea cu bere si-a incercat norocul si marele Caragiale. A dat lovitura cand a deschis celebra Gambrinus. Chefliii lacomi vroiau sa-si alimenteze petrecerile direct de la sursa, de aceea preferau gradinile amenajate in curtile fabricilor de bere.
Nimic nu ilustreaza mai bine trecerea de la atmosfera orientala la cea europeana cum o face istoria cafenelelor din Bucuresti. Prima cafenea inca mai pastra amintirea salvarilor si a localurilor cu narghilea. Erau dezordonate si ticsite de fum, mici si intunecate. Dupa anul 1800, lumea buna din Bucuresti a inceput sa frecventeze cafenele tinute de italieni, polonezi sau francezi. Aici puteau gasi si ceaiuri sau gazete renumite. Din cafeneaua occidentala nu lipseau nici dulciurile si nici produsele de patiserie, dupa moda marilor capitale. Cafeneaua a devenit locul de intalnire a personalitatilor. Oamenii de litere nu erau obligati sa consume pentru a-si castiga propria masa. Prezenta lor era suficienta pentru buna reputatie a cafenelelor. Proprietarii vroiau sa le intre in gratii. Odata cu faimoasele cafenelele, Bucurestiul a renascut sub denumirea de Micul Paris.
Orasul ti se va parea mult mai mare dupa ce vei citi aceasta carte. Vei deveni arheologul boem al capitalei, cautandu-i pe Manuc, pe cafegi sau pe vanzatorii de nimicuri pline de povesti exotice, din vechiul Constantinopol. Poti comanda online Comert si loisir in vechiul Bucuresti de pe site-ul editurii Vremea.
| Autor: | Lelia Zamani | An aparitie: | 2007 |
| Titlu: | Comert si loisir in vechiul Bucuresti | Pret: | 18 RON |
| Nr. pagini: | 184 | Editura: | Vremea |
Subiecte: _Autor: Lelia Zamani, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Vremea | Nici un comentariu »
