Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Cristian Teodorescu – Medgidia, orasul de apoi

Articol postat de

Cristian Teodorescu - Medgidia, orasul de apoiAutor: Cristian Teodorescu;
Titlu: Medgidia, orasul de apoi;

Medgidia, orasul de apoi este o miniatura a societatii romanesti din timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Scriitorul urmareste viata locuitorilor al caror oras isi traieste ultimii ani de libertate inainte de incrancenarea dictatoriala.

Desi este considerat un oras mic, Medgidia este departe de a fi un oras plictisitor. Pe strazi este o vanzoleala continua, animata de ostilitatile ce mocnesc in surdina. Sub aparenta unei vieti tihnite se framanta carciumari cu orgolii mari, legionari ce propovaduiesc utopii sinistre, comunisti meschini, tineri naivi si vanzatoare de placeri. Cristian Teodorescu realizeaza un mozaic multietnic incropit din povestile dulci-amare ale catorva localnici.

Ca in orice orasel, povestile de viata se intersecteaza, iar micile intamplari sunt suficiente, uneori, pentru a bulversa amortita banalitate de zi cu zi. Dramele personale incep sa devina semnele ce prevestesc prabusirea orasului de odinioara, asa cum se intampla cand isi face aparitia  noul carciumar, Fanica.

Fanica Theodorescu, fotograful cumetriilor, paraseste Slobozia pentru a se imbogati de pe urma carciumii din gara Medgidia. Cu ajutorul lui Ionica, fost chelner in Orient Express, Fanica intra pe sub pielea localnicilor influenti, fie ca provin din cartierul turcesc sau din randul negustorilor de cafea. Carciuma devine locul in care liderii de opinie ai orasului se ghiftuiesc in timp ce discuta despre situatia de pe front. Totusi, nu toti localnicii se uita la volubilul carciumar cu ochi ospitalieri. Fostul carciumar, Stelian, cazut in dizgratie, trece de partea legionarilor si pandeste cu viclenie prosperitatea lui Fanica.

Avantul legionar anunta sfarsitul vechiului oras. Patrulele ‘ciumei verzi’ tin orasul sub teroare, iar descinderile umilitoare in pravaliile evreiesti se intetesc. In ciuda unor atitudini antisemite bine pitite in spatele complezentei provinciale, doamnele cu dare de mana deplang alungarea lui Marcel, bijutierul evreu scolit la Paris. Singurii care mai supravietuiesc rasismului sunt negustorii si doctorita Lea, care, in ciuda interdictiilor legionare, trateaza, pe ascuns, ranile soldatilor mutilati pe front.

Furia legionarilor este inlocuita de brutalitatea soldatilor sovietici si de lacomia celor ce sustin ideile comuniste. Localnicii care au infruntat ‘camasile verzi’ capituleaza in fata noilor cotropitori. Rand pe rand, cei care se intalneau la carciuma lui Fanica parasesc orasul. Unii iau drumul temnitelor sovietice, iar altii fug din tara, la fel ca judecatorul orasului sau ca doctorita Lea.

Ce n-au putut face legionarii din oraselul dobrogean au reusit comunistii. Fanica si-a pierdut carciuma, dar nu a mai ramas nimeni din fidela clientela care sa-i planga de mila, cu exceptia negustorului Haikis. Acesta protesta fata de presupusii asasini ai lui Constantin Tanase, purtand papion, la fel ca si marele artist ce i-a sfidat prin umor pe soldatii armatei rosii, aciuati in orase cu gandul la jaf.

Spre seara, cand Haikis, mai intremat, se ducea acasa, Fanica mergea cu el pana in centru. Pe strada principala se plimbau alti oameni decat cei pe care ii cunosteau ei. Inainte de a se desparti, in piata de langa moschee, se uitau dezorientati in jur. Nu mai aveau loc in orasul de atunci. Si nu se intrezarea nimic sa le poarte, daca nu sperantele, macar nostalgiile in orasul de apoi.

Infometati si dezolati, Fanica si Haikis mai deschideau, din cand in cand, o sticla de vin spumos, in amintirea carciumii de altadata, unde priceputul chelner Ionica ii facea pe mesenii rafinati sa viseze ca luxosul Orient Express va trage si in gara din Medgidia.

Aflat la frontiera dintre istorie si fictiune, romanul lui Cristian Teodorescu devine un tablou suspendat al unui oras pitoresc, in care se amesteca umorul acid, tenacitatea negustoreasca si voluptatile marunte. Cand toate acestea se pierd, in vechiul tablou nu se mai zaresc decat imamul, ce nu se indura sa lase de izbeliste sufletele din cartierul turcesc, si carciumarul speculant, pentru care Medgidia, cazuta in mana comunistilor, devine capatul drumului.

Puteti comanda online cartea Medgidia, orasul de apoi de pe siteul editurii Cartea Romaneasca.

Autor: Cristian Teodorescu An aparitie: 2009
Titlu: Medgidia, orasul de apoi Pret: 24.95 RON
Nr. pagini: 280 Editura: Cartea Romaneasca
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 10.0/10 (12 votes cast)
Cristian Teodorescu - Medgidia, orasul de apoi, 10.0 out of 10 based on 12 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Cristian Teodorescu, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Cartea Romaneasca | Nici un comentariu »

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.