![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Milan Kundera- Ignoranta | Pagina principala | Stieg Larsson – Barbati care urasc femeile, millennium 1 »
J.D. Salinger – Noua povestiri
Articol postat de Georgiana Stoica
Autor: J.D. Salinger;
Titlu: Noua povestiri;
Moartea recenta a lui J.D.Salinger m-a determinat sa scotocesc prin rafturile bibliotecii dupa Noua povestiri, carte pe care intentionam de ceva timp sa o citesc. Am inceput cu un oarecare entuziasm prima povestire, cu titlu ciudat (“O zi desavarsita pentru pestii-banana”), iar dupa ce am terminat-o, mi-am spus: “Cred ca tipul asta a cochetat cu vreun regizor, iar povestirile astea au fost initial scenarii pentru scurtmetraje”. Salinger a cantarit, pentru fiecare poveste in parte, cateva cantitati de ordinar, cat si de extraordinar, dupa care le-a combinat realist.
Pot face o comparatie a celor noua povestiri cu noua gogosi umplute cu dulceata. Acesta dulceata ar avea ca singur ingredient extraordinarul, ce umple mai mult sau mai putin fiecare gogoasa-povestire in parte. N-as putea vorbi despre cele noua texte separat, temele fiind diferite, insa voi face niste observatii asupra catorva gogosi-povestiri, care mi-au placut in mod special.
In “O zi desavarsita pentru pestii-banana” extraordinarul nu sta in faptul ca un psihopat eliberat precoce din spital se sinucide in timp ce tanara lui sotie doarme in camera unui hotel. Nu. Dulceata povestirii consta nu in eficienta, ci in eficacitatea ei; ea satisface cititorul prin concentratia atmosferei, asa cum Salinger stie sa o creeze (cu toate detaliile incluse), nu neparat prin subiect in sine. Zici ca actiunea cu pricina e smulsa dintr-o realitate trecuta, multiplicata si adusa cititorilor in fata ochilor (stiu, pestii-banana nu exista, dar se vorbeste despre ei).
O alta povestire care mi-a facut discret cu ochiul este “Chiar inaintea razboiului cu eschimosii”. Titlul este departe de tema actiunii, dar isi varsa esenta doua-trei linii de dialog. Ginnie si Selena sunt doua prietene care obisnuiesc sa mearga la tenis impreuna. Relatia lor incepe sa se clatine cand Ginnie ii face observatie Selenei asupra faptului ca nu mai contribuise de cateva saptamani la plata taxiului pe traseul comun al celor doua, la intoarcere. Dupa ce observatia are loc, Ginnie o asteapta pe Selena in casa acesteia, pentru a-si recupera banii. In rastimp, fratele Selenei (taiat la un deget) isi face aparitia si poarta o conversatie cu Ginnie. Cand Selena vine cu banii, Ginnie …ii refuza. Atentia merita plasata asupra conversatiei celor doi. De ce a refuzat Ginnie banii, cand insistase atata pentru ei? Detaliile nu intarzie sa apara nici aici. Gasesc potrivit un dialog energic, specific american.
“-De ce-i Joan snoaba? intreba Ginnie.
-De ce? Pentru ca este! De unde dracu’ sa stiu eu!
-Bine, dar, vroiam sa zic, de ce spui tu ca e snoaba?
Se intoarse spre ea plictisit.
-Asculta! I-am trimis opt imputite de scrisori! Opt! Iar ea nu mi-a raspuns la nici una!
Ginnie ezita un moment.
-Poate ca era ocupata.
-Da-a! Ocupata! Ocupata ca o cartita afurisita!
-N-ai putea sa nu mai injuri atata?
-Pe dracu’, n-as putea!”
Sar peste “Omul-care-rade” (e de plans) si “Pentru Esme – cu dragoste si abjectie”, poposind intr-o locuinta din New-York. Noapte, un barbat cu parul argintiu si o tipa, un telefon care suna. De partea cealalta a firului, un disperat cherchelit, Arthur, ce poarta o conversatie cu acel barbat alaturi de care sta ganditoare tipa, Joanie. Par-Argintiu isi testeaza abilitatile teatrale si incearca sa il minta pe Arthur ca nevasta-sa, Joanie, probabil disparuse cine stie unde si se va intoarce in curand acasa. Gandul ca a actionat bine al lui Par-Argintiu este anulat in cateva minute de catre Sunt-Arthur-Nu-Ma-Faci-Tu-Pe-Mine, intorcand minciuna cu talent, auntand ca Joanie a venit acasa. Povestea te invata cum sa-i dai de inteles intr-o maniera inteligenta amantului sotiei tale ca stii cu cine te insala. E un dialog concentrat. Va las pe voi sa descoperiti titlul povestirii cand o veti citi.
Exista si o poveste, “Perioada albastra a lui Daumier-Smith“, care evoca un pasaj din tineretea autorului, pe vrema cand se ocupa cu pictura, agajat fiind ca profesor la cea mai moderna scoala de belle-arte prin corespondenta din Canada anilor ’30. Am decoperit ce spirit descurcaret a fost Salinger. A trebuit sa inventeze o poveste plauzibila, pentru ca un baiat de 19 ani ca el sa se poata infiltra in corpul didactic al acestei scoli:
“Ziceam eu in scrisoare ca aveam 29 de ani si ca era un stranepot al lui Honore Daumier. Ca tocmai imi parasisem mica mea proprietate din sudul Frantei, in urma decesului sotiei mele[…]. Ma ocupam de pictura, ziceam eu, inca din frageda copilarie, dar, urmand sfatul lui Pablo Picasso, care era unul din cei mai vechi si mai pretiosi prieteni ai familiei mele, nu expusesem niciodata.”
M-a surprins placut simtul umorului bine “educat “ al acestuia (auzi expresii: “am fost mereu o cotofana strangatoare” sau “cel mai interesant animal activ de vara – Fata Americana in Sort”).
Toate povestirile sunt deosebite si merita citite (daca nu v-a placut “De veghe in lanul de secara”, fiti indulgenti cu aceasta carte). Nu va trebuie noua zile pentru a citi cele noua povestiri ale lui Salinger. Cateva ore intr-o duminica nu va vor permite sa lasati cartea din mana, nici pentru a raspunde la telefon.
| Autor: | J.D. Salinger | An aparitie: | 2001 |
| Titlu: | Noua povestiri | Pret: | 24.95 RON |
| Nr. pagini: | 240 | Editura: | Polirom |
Subiecte: _Autor: J. D. Salinger, _Comentator: Stoica Georgiana, Editura: Polirom | 1 Comentariu »
14, 03, 2010 la 11:15 am
In povestea cu pestii banana, Seymour nu era absolut deloc psihopat !!!