![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« "In labirint sunt umbre si lumini" – autor Codrut Constantinescu | Pagina principala | Marian Victor Buciu 10+10 Prozatori exemplari nominalizati la Nobel »
Andre Gide – Pivnitele Vaticanului
Articol postat de George Motroc
Autor: Andre Gide
Titlu: Pivnitele Vaticanului
Autor recenzie: George Motroc
In loc de introducere la Colectia Carte de Buzunar…
Exista pe lumea in care (supra)vietuim o mereu variabila lista cotidiana de lucruri neplacute de care nu putem scapa… Exista insa unul de la care putini ne putem substitui- lungul si plictisitorul (in cel mai bun caz) drum catre sau dinspre serviciu; atunci cand acesta presupune si a merge aproape de la un capat la altul, intr-un autobuz vesnic aglomerat (123 pentru cunoscatori, spre exemplu), supliciul devine complet, astfel incat se cer cateva compensatii la un astfel de chin zilnic… Compensatiile s-au inventat, iar una dintre acestea se numeste Carte de buzunar, colectia de la Jurnalul National care si-a propus tocmai acest scop:
Cele mai citite carti, de la clasici la contemporani. Colectia Carte de Buzunar – un refugiu in lectura, oricand, oriunde, intre doua destinatii, la un ceai sau in autobuz.
Solutia literara contra plictiselii, aleasa de mine pentru drumurile din aceasta saptamana, de care va voi vorbi astazi, dar si o propunere pentru drumurile voastre de saptamana viitoare:
Andre Gide – Pivnitele Vaticanului
Borges a spus odata, intr-o carte de interviuri, ca a REciti este mult mai important decat a citi pentru a vedea cum se schimba cartea, dar mai ales ne schimbam noi… Un astfel de caz il reprezinta pentru mine Pivnitele Vaticanului, o carte pe care am citit-o candva, student fiind si pe care m-am hotarat sa o recitesc in aceasta saptamana.
Despre Andre Gide nu o sa spun chiar nimic, acesta fiind un scriitor prea cunoscut; oricum, cei interesati, pot gasi pe Wikipedia biografia completa Andre Gide.
Din punct de vedere al structurii, cartea este formata din mai multe.. ,,carti”, asa cum le spune scriitorul, de fapt capitole care aduc in prim plan povesti si personaje aparent diferite, fara nicio legatura, dar care interactioneaza la un moment dat, prin voia hazardului.
Fiecare (mic) roman component are macar o scena emotionanta si care ar merita sa figureze in ceea ce un mare (dar si uitat) critic literar –Lucian Raicu numea candva ,,scene din marele roman al literaturii”… Spre exemplu, in prima parte, in prima oglinda, necredinta unui necredincios este mai mica decat forta credintei unei copile; unchiul, om de stiinta, este impresionat de inocenta si fervoarea rugaciunii nepoatei sale, il (re)descopera pe Dumnezeu si valoarea rugaciunii ca act existential.
Partea a doua contine, indraznesc sa spun, o scena si mai emotionanta, chiar daca in alt registru: intalnirea fiului ratacitor cu tatal pe care nu il cunoscuse niciodata, dar, importanta mentiune, un tata aflat inainte cu numai cateva ore inainte de ,,marea calatorie”… De aceea, prima si ultima lor intalnire este una emotionanta si merita citata, macar pe fragmente:
– Lafcadio Wluiki, zise Juste-Agenor cand tanarul se ridica de jos, clipele mele sunt numarate; nu ma voi lupta cu tine; m-ar obosi. Sunt de acord ca nu esti prost; imi place ca nu esti urat. Riscul pe care ti l-ai asumat arata ca ai un oarecare curaj, ce nu-ti sade rau; la inceput m-am temut ca esti obraznic din fire, dar vocea si tinuta ta imi arata ca nu-i asa. In ceea ce priveste restul, ii cerusem fiului meu Julius sa-mi culeaga informatii; dar imi dau seama ca aceste informatii nu ma mai intereseaza prea mult si ca mai important este ca te-am vazut. (…)
Contez si pe cinstea ta, sperand ca nu vei tulbura niciodata, in niciun fel, familia lui Julius, asa cum mama ta n-a tulburat-o niciodata pe a mea. Pentru Julius si pentru ai sai, nu exista decat Lafcadio Wluiki. Nu vreau sa porti doliu dupa mine. Copilul meu, familia este un lucru important si inchis; tu nu vei fi niciodata altceva decat un bastard. (…)
Lafcadio, in loc sa se arunce in bratele contelui, ingenunche cu religiozitate in fata lui si, cu capul pe genunchii sai, plangand in hohote, simti cum inima-i hotarata si nebuna se topeste de dragoste.
-Copilul meu, copilul meu, balbaia batranul, te-am intalnit prea tarziu pentru tine.
Cand Lafcadio se ridica de jos, fata lui era plina de lacrimi.
Intr-un alt registru- parodic, o alta poveste arata cum se poate obtine o mare suma de bani in numele credintei de la o femeie, cum ii spune naratorul, ,,slaba de minte” si pentru un aparent scop nobil: Papa de la Roma este captiv iar pentru eliberarea lui este nevoie de o mare suma de bani. In acest cerc va intra si sotul, un Don Quijote provincial care pleaca sa-l elibereze pe Papa, dar care pe drum se lupta noaptea cu plosnitele si puricii, atat de slabit fiind incat va ceda usor si farmecelor feminine…
Ce se va intampla cu acest mic Don Quijote francez sau cu tanarul bastard? Pun pariu ca nu veti ghici: se vor intalni intamplator in tren, iar unul dintre ei va comite o crima absolut gratuita pe care apoi, doar partial, o va regreta si ar vrea sa (nu) se predea politiei; cine este ucigasul ramane sa intuiti sau sa descoperiti candva in urma lecturii acestei mici bijuterii literare…
Aducandu-mi aminte de tineretea mea de cititor de romane (vream sa zic de varsta adolescentei) raman la parerea ca, in raport cu alti mari scriitori francezi precum Camus, Sartre sau Proust, Andre Gide nu atinge decat de doua ori statutul de MARE SCRIITOR, iar aceste exceptii se numesc ,,Falsificatorii de bani” si ,, Pivnitele Vaticanului”.
| Autor: | Andre Gide | An aparitie: | 2010 |
| Titlu: | Pivnitele Vaticanului | Pret: | 4 lei |
| Nr. pagini: | 236 | Editura: | Jurnalul National / Curtea Veche Publishing |
Subiecte: _Autor: Andre Gide, _Comentator: George Motroc, Colectia: Jurnalul National, Editura: Curtea Veche | 1 Comentariu »
23, 11, 2015 la 8:15 am
[…] Les Caves du Vatican (Pivnițele Vaticanului) (1914) […]