![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Yasunari Kawabata – Dansatoarea din Izu | Pagina principala | Claire Castillon – Insecta »
Jose Saramago – Toate numele
Articol postat de Alex Sima
Autor: Jose Saramago;
Titlu: Toate numele;
A aparut in anul: 1997 la ei, 2002 la noi;
Autor recenzie: Catalina Barzescu;
***** Tind sa apreciez cartile care imi spun nu neaparat ceea ce nu stiu, cat ceva ce stiu deja, dar n-am avut cuvinte sa spun, cartile in care ma regasesc intr-un fel sau altul. Saramago imi spune mereu ceva ce nici nu mi-a trecut prin minte, pentru ca pare a veni dintr-o alta lume ce doar o reflecta pe aceasta, intr-un mod neasteptat. In ciuda acestui fapt, sau tocmai datorita lui, cartile acestui castigator al premiului Nobel ma fascineaza. Sa va explic si sa imi explic…
***** In Toate numele apare un singur nume: Jose. Lumea cartii este anonima, nedeterminata spatial si temporal, insa cu iz de trecut, nuante de gri si sepia. In acest decor, domnul Jose este functionar al Arhivei Generale a Starii Civile, “singurul lucru care sunt”, dupa cum spune el. Aceasta institutie pastreaza numele si datele de nastere, casatorie, divort si deces ale celor vii si celor morti, in catacombe labirintice si prafuite in care incursiunile se pot face doar cu firul Ariadnei si cu metode imemoriale ce urmeaza regulile uneori absurde impuse printr-o ierarhie de fier. Registratorul Jose isi dedica singuratatea colectiei sale de informatii despre compatrioti faimosi, intr-o tentativa de a pune ceva ordine in haosul primordial. Intrucat locuieste intr-o anexa a Arhivei, reuseste sa adauge fraudulos probe documentare taieturilor din ziare, intrand noaptea pentru a copia datele, cu migala si caligrafic. Cursul previzibil al actiunilor lui se schimba atunci cand fisa unei femei necunoscute se ataseaza fiselor cautate. Fara alta justificare decat accea a hazardului, domnul Jose decide sa o caute pe aceasta femeie, ca si cum decizia l-ar lua pe el si nu invers.
***** Demersul inexplicabil va coincide cu emanciparea functionarului: “Parca n-as fi eu, insa probabil nu fusese niciodata in asemenea masura el insusi”, isi spune in timpul noptii petrecute in scoala urmata de femeie, unde patrunde cu prosop, untura si diamant de taiat geamurile si, murdar si asudat, cauta rabdator, dar frenetic, fisele fetei. Cautarea porneste de la casa in care s-a nascut femeia necunoscuta in urma cu 36 de ani, pentru a continua cu scoala si cu ultima adresa mentionata in fisele sustrase de aici. Dupa ce constata disparitia fisei ei din arhiva celor vii, domnul Jose o cauta in sens invers, dinspre moarte, la sectorul sinucigasilor din Cimitirul General, pana la casa in care a locuit necunoscuta pana in ultima clipa.
***** Drumul parcurs de domnul Jose poate fi interpretat ca unul initiatic, iar cartea privita ca o parabola ce se bazeaza pe tehnica alegoriei. Functionarul se vindeca de angoasele sale legate de inaltime, intuneric, autoritate, dezordine, fara a fi ucenicul altcuiva decat al lui insusi, prin dialoguri cu o voce interioara atribuita uneori tavanului casei sale si prin eliberarea imaginatiei sale pe traseele unor posibile scenarii ale actiunilor sale. Calatoria nu este lipsita de simboluri, precum maslinul sub care adoarme in cimitir, sau pastorul care il trezeste. Ne putem intreba in ce anume este initiat registratorul Jose, unde trebuie sa il poarte aceste transformari? Jose nu ajunge sa isi schimbe profesia si sa se implineasca social si profesional. Nu admite ipoteza iubirii fata de femeia necunoscuta atunci cand tavanul i-o sugereaza. Toata calatoria sa vorbeste despre memorie…si despre uitare. Pastorul ii dezvaluie faptul ca modifica placile cu numele de langa mormintele sinucigasilor, pentru ca acestia nu vor sa fie gasiti, si pentru ca “nu exista respect mai mare ca acela de a plange o fiinta pe care n-am cunoscut-o”. Acest respect domoleste curiozitatea obsesiva a functionarului in momentul in care ajunge la casa femeii necunoscute. Caci cautarea in sine si nu implinirea scopului ei conteaza pentru Jose si explica principiul instaurat de seful arhivei, acela de a aseza mortii si viii in aceeasi arhiva, intr-un “prezent al tuturora”. Viata nu poate fi separata de moarte, iar “vointa de a ne aminti va putea sa ne perpetueze viata”, spune conservatorul. Data decesului va fi stearsa din fisa femeii necunoscute, iar memoria ei recuperata va fi pazita de insitutitia domnului Jose si ferita de uitare.
***** Biografia memoriei este un crez si un tel al lui Jose Saramago. In “Istoria asediului Lisabonei”, spune ca “Orice roman asta este, disperare, intentie frustrata ca trecutul sa nu fie un lucru definitiv pierdut. Ce nu s-a lamurit insa este daca romanul e cel care-l impiedica pe om sa uite, sau imposibilitatea uitarii e ceea ce-l face sa scrie romane”.
***** Amprenta scriitorului este puternica si in ceea ce priveste trasaturile stilului. Romanul este scris in paragrafe lungi, fraze ce se termina cu punct sau cu virgula si ce includ si dialogurile, dand impresia unui discurs calm, fluid, ce se si citeste cu insetare. Limbajul este elevat, elegant, ironic. Autorul trateaza pesonajul principal si izolarea lui cu caldura si empatie, iar acest personaj vorbeste despre conditia umana in lumea contemporana.
***** “Toate numele” face parte dintr-o trilogie involuntara, cum o numeste chiar scriitorul. Recomand de asemenea celelalte titluri ale acestei trilogii: “Eseu despre orbire” si “Caverna”.
Jose Saramago - Toate numele,
Subiecte: _Autor: Jose Saramago, _Comentator: Catalina Barzescu | 1 Comentariu »
10, 11, 2010 la 8:51 pm
bai eu vroiam nume de oameni ce tot scrieti aclo8-|