![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Doru Novacovici – In Romania dupa gratii | Pagina principala | Edvard Radzinski – Stalin »
Lorena Lupu – Rondo Capriccioso
Articol postat de Alex Sima
Autor: Lorena Lupu;
Titlu: Rondo Capriccioso;
Anul aparitiei: 2007;
Autor recenzie: Gionea Adriana;
Cartea Rondo Capriccioso este o incursiune inedita si intima in culisele unei piese de teatru, relatata din perspectiva aspirantei, proaspat absolventa a UNATC. Colaborarand cu o mare actrita, personajul principal cedeaza la insistentele idolului sau si decide sa scrie jurnalul punerii in scena a unei controversate piese de teatru.
Povesteam despre spiritul Ei de initiativa in ceea ce priveste cartile altora. Despre modul Ei de a activa cerneala antipatica din stilouri. Despre talentul Ei de a se impregna fara indurare pe retina, pe timpane, pe epiderma. Pe orice material capabil de a o suporta.
La terminarea facultatii, novicea din romanul scris de Lorena Lupu devine asistenta unui regizor interesat sa puna in scena o piesa de teatru socanta. Fascinata de sensibilitatea protagonistei, de profunzimea textului si de viata tragica a scriitoarei, tanara actrita si-ar dori sa debuteze interpretand rolul principal, mai ales ca ultimele momente ale studentiei si le petrece traducand textul, decupand scenele unui spectacol ce incepea sa se deruleze dramatic in imaginatia viitoarei absolvente. Dar regizorul are alte planuri pentru rolul principal. El isi doreste o mare actrita, care sa dea viata personajului, astfel incat piesa sa fie pusa la adapostul unui nume consacrat.
Rostite de o actrita deja consacrata, replicile etichetate ca vulgare si degradante vor fi transformate, chiar si de cel mai conservator spectator, in capodoperele unui geniu al dramaturgiei, prabusit in confuzii identitare, depresie, abuz de alcool si droguri. Numai o actrita celebra poate salva un text indraznet de la damnarea exercitata de public.
Pe scena intra Ea. Moment magic. Nu stiu cum se face, dar momentul in care ea intra in scena e incarcat de o magie aparte; simti aerul din jurul ei vibrand. (…) Ea e speriata. Cu toate ca stie sa simuleze la perfectie stapanirea de sine, ii simt teama. Teama celui care deschide un nou drum, inca neincercat. Teama de a aduce in fata poporului un text atat de controversat, lucru ce poate atat de usor degenera in scandal.
Cititorul are ocazia sa patrunda in singurul spatiu in care oamenii inca mai refuza mediocritatea, lacomia si orgoliul ostentativ in fata novicelui, lumea artistilor. Si, daca are de-a face cu niste artisti curajosi ce pun pe picioare o companie independenta de teatru, cititorului i se va permite accesul la repetitiile neoficiale, la tensiunile dintre nonconformista asistenta de regie si scenograf, dar si la schimbul de replici savuros, plin de anecdote, tachinari si jocuri de cuvinte initiat de marea actrita, tocmai pentru a risipi timiditatea absolventei care ii soarbe admirativ fiecare cuvant.
In ochii tinerei actrite, diva teatrului romanesc este redescoperita altfel decat in cronicile avizate.
Lucrul la lumini si sunete imi provoaca inca o data, ca de atatea ori, revelatia faptului ca am de-a face cu un genial om de teatru. Inventiva, jucausa, coopereaza cu baiatul de la lumini si sunete pentru a-si evidentia fiecare traire, fiecare gand: Acum as vrea sa ma izbesti in fata cu o lumina puternica, sa-mi subliniezi socul… Si, daca stau aici, ce vede spectatorul din latura aia? Un umar si-atat, nu? Prooost, hai sa stau asa! Ma vad din randul ala? Da? Atunci e bine. Aici am nevoie de un crescendo muzical, sa-mi sustina criza majora…
Dimensiunea redusa a cabinei de repetitii dezvaluie nenumarate ipostaze ale acritei aparent inaccesibile. Astfel, in prezenta ambitioasei incepatoare, diva se preschimba in mentor protectiv, gata sa se revolte impotriva regizorului pentru drepturile novicei de a-si impune perspectiva asupra interpretarii, rasfatand-o, la repetitii, cu delicii culinare improvizate ad-hoc in cabina teatrului.
Imaginea actritei adorate de public o urmareste pe aspiranta in toate actiunile artistice. Prezenta Ei ii alina dezamagirea absentei de pe afisul principal si deniveleaza platitudinea lipsei de perspectiva ce paralizeaza elanul absolventului de la sectia de actorie. Puteti comanda online Rondo Capriccioso de pe siteul editurii Tritonic.
Lorena Lupu - Rondo Capriccioso,
Subiecte: _Autor: Lorena Lupu, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Tritonic | 9 Comentarii »
22, 07, 2009 la 8:31 am
Dragă Adriana,
E foarte bună recenzia ta, şi îţi mulţumesc. Am însă o obiecţie: cartea respectivă nu e nonfiction, şi nu e jurnal, ci roman.
Adică, personajul “eu” nu e “Lorena Lupu”, ci un simplu personaj. Fără nume, fictiv. Sunt multe romane scrise la persoana I, fără ca “eu-l” narativ să aibă vreo legătură cu persoana reală care a scris cartea. Nici Mark Twain nu e Huckleberry Finn (deşi a scris cartea la pers. I), nici Samuel Butler nu e eroul din “Erewhon” şi nici Nabokov nu a sedus-o pe Lolita în realitate (dacă înţelegi ce vreau să zic).
22, 07, 2009 la 6:35 pm
Iti multumesc pentru atentia acordata recenziei mele. Stiu foarte bine ca este o diferenta intre eu-l narativ si autor. Eu am crezut ca este o destainuire (nu un jurnal, dupa cum scrie si in primele pagini) din perspectiva Lorenei Lupu, ca actrita, nu un roman. Probabil ca aici este sursa confuziei mele, nu lacuna culturala. Imi cer scuze. Totusi, nu inteleg de ce trebuie sa folositi un ton ironic, prin care sugerati “incultura” mea, desi nu ma cunoasteti. Sper sa nu imi interpretati raspunsul ca fiind rautacios, deoarece nu aceasta este intentia mea.
La final as dori sa spun ca romanul este unul dintre cele mai interesante pe care le-am citit in ultima vreme, asa ca mi-a trezit interesul si pentru “Batausu’ de campi”.
22, 07, 2009 la 10:36 pm
Nu văd unde am folosit un ton ironic.
Am explicat pur şi simplu de ce e nepotrivit ca un recenzor să discute despre protagonista acestui roman numind-o Lorena Lupu. Şi am adus exemple care să îmi ilustreze punctul de vedere.
Din câte se vede mai sus, NU am spus absolut nimic despre dvs. ca persoană – tocmai pentru că nu vă cunosc – şi m-am referit strict la acest punct. De ce aţi interpretat observaţia mea ca pe un atac la persoană – nu pot înţelege. Vă asigur că aş fi dat acelaşi răspuns oricărui alt recenzor care ar fi confundat autorul cu eu-l narativ, fără să am nimic cu nimeni.
Cartea a fost publicată în colecţia “LIT” (nu la “corespondenţă / memorii / jurnale”) şi pe coperta 4 scrie alb pe mov “roman”. Ce puteam face mai mult de atât, să arătăm lumii că e vorba despre o poveste ticluită? (Şi aici întreb cu toată sinceritatea, fără urmă de ironie.)
22, 07, 2009 la 11:39 pm
[…] La coperta din spate a lui Rondo Capriccioso, în urma dialogului de aici, unde am fost acuzată pe nedrept de […]
23, 07, 2009 la 12:11 am
As dori sa adaug, cu toata admiratia pe care o am fata de un artist (motiv pentru care am si fost atrasa de romanul pe care, repet, il recomand tuturor), ca nu am interpretat deloc raspunsul dumneavoastra ca fiind un atac direct la persoana mea, mai ales ca am recunoscut eroarea facuta in aceasta recenzie, ci fiind o critica fata de capacitatea mea (nu fata de mine, ca persoana) de a sesiza, IN GENERAL, diferenta dintre eu-l narativ si autor, indiferent de romanul pe care il citesc.
Acesta este ultimul aspect pe care doresc sa-l mai adaug.
In final as dori sa va multumesc pentru atentia acordata recenziei mele, pentru ca nu mi se intampla in fiecare zi ca autorul unui roman care m-a captivat sa imi raspunda. In concluzie, voi considera observatiile literare ale dumneavoastra ca fiind constructive, si nu sunt deloc ipocrita atunci cand spun asta.
28, 10, 2009 la 2:04 am
Desi eu am vrut ca ultima mea replica din aceasta discutie virtuala sa fie optimista, pentru ca am savurat cartea, din pacate am fost inteleasa gresit de autoarea ei, care se simte, asa cum scrie si pe blogul personal ” de parcă aş fi fost femeia de serviciu care a intrat nepoftită la o şedinţă a consiliului de administraţie”. Nu stiu ce anume din tonul meu i-o fi adus aminte artistei Lorena Lupu de o situatie in care se simtea inferioara, asemenea unei femei de serviciu nerespectate, dar orice om inteligent isi poate da seama ca eu am incercat sa-mi exprim opinia folosindu-ma de respect, cu riscul de a parea “fraiera” sau servila, in ziua de azi. Pacat ca nu intotdeauna primesc inapoi respectul pe care il arat, dupa cum se poate citi si pe blogul Lorenei Lupu, desi eu i-am explicat sursa confuziei mele:
Lorena Lupu spune:
iulie 23, 2009 la 9:17 am
o să fiu, dar ceva mai încolo. între timp, am intrat pe townportal (linkul dat de mine mai sus) şi încerc să înţeleg tonul arţăgos al cucoanei care m-a recenzat. dacă un om face o greşeală atât de naşpa, şi îi spui răbdător şi frumos că a făcut o greşeală, logic ar fi să mulţumească şi eventual să rectifice, nu să se zborşească la tine că îl crezi incult fără să-l cunoşti (când tu nu ai afirmat nicăieri aşa ceva), apoi să îţi pună în vedere că a încheiat discuţia, de parcă aş fi fost femeia de serviciu care a intrat nepoftită la o şedinţă a consiliului de administraţie.
http://lorenalupu.wordpress.com/2009/07/23/gramos-questions/
Dragi cititori inteligenti, care ati mai aruncat un ochi si pe alte recenzii scrise de mine, voi cum ati fi procedat in locul meu daca autoarea uneia dintre cartile voastre preferate ar inlocui ironiile subtile cu jigniri postate pe blogul personal. Oare admiratia trebuie sa mearga mana-m mana cu inghitirea lipsei de respect, desi ii explicati frumos ca o gresala in interpretarea textului nu se leaga de incultura cititorului? Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma intristeaza cand un artist nu da doi bani pe demnitatea mea, chiar si atunci cand il inteleg gresit.
28, 10, 2009 la 11:51 am
Nu imi place faptul ca aici a vorbit atat de respectuos, iar pe blog a vorbit cu tootul altfel. Nu e dragut din partea ei. Am observat ca in general pe bloguri, oamenii isi permit sa spuna muulte lucruri. In rest, ati exagerat amandoua, fiecare s-a simtit lezata cand nu avea de ce.
28, 10, 2009 la 12:07 pm
Mary, nu mi se pare ca am exagerat atunci cand am cerut respect, deoarece este un drept natural al omului, mai ales ca eu nu am lezat pe nimeni, doar mi-am exprimat opinia intr-un mod civilizat.
10, 11, 2009 la 1:45 am
Uneori se naște mult fum fără foc…