![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Mari Akasaka – Vibrator | Pagina principala | Colette – Curtezana »
Mircea Cartarescu – Frumoasele Straine
Articol postat de Stefan Toma
Autor: Mircea Cartarescu;
Titlu: Frumoasele Straine;
Pe Mircea Cartarescu l-am descoperit (intr-un mod nefast ar spune unii) prin prisma controversatei De ce iubim femeile. Trecusem peste niste prejudecati ce mi-au fost impuse de niste oameni care “stiau ei mai bine” si mi-am dat seama ca, de fapt, scriitura sa este una cu accente deosebit de profunde (lucruri care, intr-adevar, mi s-au ivit dupa lectura volumului Nostalgia), marcata de un umor ironic, satiric si deopotriva autoironizant. Ceea ce m-a castigat pe viitor ca un cititor al lui Cartarescu a fost colectia Nostalgia.
Frumoasele Straine este cel mai recent volum al autorului, publicat la editura Humanitas. Nu este un volum cu totul nou deoarece aflam inca din introducerea semnata de catre autor ca acesta poate fi privit ca o colectie pusa cap la cap a unor articole publicate in revista Sapte Seri. Pentru mine nu era un motiv de intristare deoarece eu nu citesc numita revista, asa ca, din punctul meu de vedere, povestile erau cu totul si cu totul noi. Citisem in prealabil niste reactii si am fost surprins de acuza de mercantilism si banal. Trebuia sa aflu de unul singur.
Cartea cuprinde trei povesti: Antrax, Frumoasele Straine si Bacoviana. Fiecare dintre ele promite un umor plin, jucaus, istet si inteligent, ce foloseste tuse fine de ironie si satira. Astfel cititorul este purtat printr-un décor ametitor de peisaje, oameni, orase si tari, poposind in dreptul fiecaruia doar pentru a lua o gura de aer ca apoi sa mearga mai departe. Poate cea mai comica poveste este Antrax. O radiografie selectiva a societatii contemporane dar in speta a autoritatilor, Antrax desfasoara in fata ochiilor un itinerariu greu de imaginat pentru un om ce suspecteaza un plic primit de peste hotare ca fiind infestat cu antrax. Paranoia, frica nefondata si actiunile instinctive sunt aici la loc de cinste, fiind secondate de un portret infailibil al politiei romane, marcat de incompetenta, amatorism si badaranism. Povestea capata suspans ca mai apoi sa se sparga aidoma unui balon plin cu apa. Hohotele de ras sunt si ele la tot pasul, pentru ca, daca ne vedem inconjurati de incompetenti macar sa facem haz de necaz si sa speram ca lucrurile se vor rezolva cumva.
Cea de-a doua povestire care da si numele colectiei, Frumoasele Straine nu este nicidecum o poveste despre niste reprezentante ale sexului furmos ci prezinta pe indelete un turneu al poetilor romani pe meleagurile Hexagonului. De la Paris la Castel Goffredo la Bordeaux, povestea prezinta calatoriile in Franta a unui grup de 12 poeti romani (Cartarescu printre ei) selectati special printr-un program cultural menit sa deschida publicul francez catre comorile ascunse ale poeziei romanesti. Perindarile prin patria lui Verlaine promit intamplari hazlii, situatii penibile datorate imaginii romanilor dincolo de granite dar si mici ironii asupra unor autori nu tocmai dragi lui Cartarescu. Insa ce ar fi ironia fara auto-ironie? Aceasta sporeste efectul comic iar voluptatea cu care autorul se ia la puricat gasind prilej de ras de orice lucru, ne arata inca o data un Cartarescu sincer, onest si cinstit cu publicul sau dar in special cu el insusi.
In fine, colectia se incheie cu o poveste ce face un salt in timp, pe cand autorul avea doar 28 de ani si se bucura de prima sa izbanda literara, fiind invitat la Bacau pentru o lectura publica. Din nou, acelasi amatorism ce se pare ca transcende timpurile marcheaza si povestirea de final. Penibilul este in voia lui iar supliciile prin care proaspatul poet trebuie sa treaca sunt greu de imaginat.
Principala caracteristica a acestor povestiri o reprezinta, desavarsit, umorul. In variile lui forme, umorul lui Cartarescu din aceste trei povestiri promite sa ne destinda si sa ne faca sa radem copios. Pe de alta parte, momentele de sinceritate sunt aici extrem de profunde insa acestea nu sunt marcate de tristete ci dimpotriva, triumfa apoteotic in ciuda unui fundal demn de compatimire. Limbajul cartii este unul tanar, jucaus si inspirat. Viziunea sa plina de ironie asupra lumii literare romanesti este transanta iar toate animozitatile lui Cartarescu se rezolva cu sintagme si remarci aruncate fara agresivitate impotriva autorilor si autoarelor (fara a le da numele pe fata) care nu prea il incanta. Un lucru ce poate deveni la un moment dat obositor (mai ales daca citesti cartea de la un capat la altul fara pauze) este capacitatea considerabila de digresiune de care Cartarescu da dovada. Este ca si cum ai pune un batran sa iti povesteasca viata lui – trece de la o poveste la alta fara resentimente pentru cititorul a carui concentrare se cam duce pe apa sambetei. Se observa discrepanta temporala dintre povestiri, datorata in primul rand publicarii capitolelor, intinsa pe o lunga perioada de timp. Cu toate astea, exista o multime de scene precum conferinta de la New Europe College in care Plesu este asemanat cu un pitic de gradina, cina cu “specific” romanesc oferita poetilor in Franta, aventurile din orasul fasolei cu ciolan, un scurt popas la curve si cate si mai cate. O carte ce sigur va deveni un hit, asemeni lui De ce iubim femeile. Si asemeni volumului mai devreme mentionat, va avea fanii cat si dusmanii lui.
Puteti comanda volumul de pe site-ul editurii Humanitas, de aici.
| Autor: | Mircea Cartarescu | An aparitie: | 2010 |
| Titlu: | Frumoasele Straine | Pret: | 32 Ron |
| Nr. pagini: | 298 | Editura: | Humanitas |
Subiecte: _Autor: Mircea Cartarescu, _Comentator: Stefan Toma, Editura: Humanitas | Nici un comentariu »
