« Conferință despre cardinalul John Henry Newman la Facultatea de Științe Politice | Pagina principala | Miguel Delibes – Ereticul »

Iubirea pe mai multe continente
Articol postat de Adriana Gionea
Daca tot sarbatorim de doua ori iubirea in luna februarie (“veneticul” Valentine’s Day si autohtonul Dragobete), sa ne uitam si in imaginarul altora. Despre iubire s-a tot scris, mai cuminte sau mai condimentat, mai cu perdea sau mai direct, dar liric. Daca nu stiti ce sa-i cumparati jumatatii cititoare, aveti cateva idei, de pe mai multe continente adunate.
Jorge Amado – Gabriela
Gabriela pare un poem dedicat ispititorului tinut Bahia, inima torida a Braziliei. Un poem rascolitor, de o candoare salbatica, asemenea cantecelor inganate de fostii sclavi africani care-i strabat nisipurile.
Mario Vargas Llosa – Travesura de la nina mala
Cat de subtire este granita dintre fascinatie si obsesia pentru o himera adolescentina ce acapareaza intreaga viata? Este una dintre intrebarile pe care si le pune cititorul romanului Travesuras de la nina mala.
Mario Vargas Llosa exploreaza fatetele feminitatii din perspectiva dependentei emotionale incurabile, in care se adanceste protagonistul romanului, Ricardo, martorul transformarilor contradictorii ale femeii iubite.
Joyce Carol Oates – Gradina placerilor lumesti
Scriitoarea Joyce Carol Oates are migala si rabdarea unui clasic. A cumpanit indelung la conturarea fiecarui portret, a stiut cum sa prelinga tensiunile prin descrieri concentrate si a creat tabloul realist al societatii americane rapuse de recesiune (anii ’30). Gradina placerilor lumesti incepe acolo unde se termina supliciile unei comunitati nomade formate din culegatorii sezonieri. Tabloul scriitoarei iti acapareaza toate simturile, fortandu-te sa privesti un calvar fara sa-ti intorci privirea.
Jon Fosse a fost considerat un nou Ibsen al teatrului norvegian. Si-a inceput activitatea litarara scriind romane si povestiri, dar piesele de teatru i-au adus recunoasterea internationala. Cateva piese de teatru i-au fost montate si in Romania, sub indrumarea lui Radu Afrim. Frumos, o drama in patru acte, a fost pusa in scena la Ploiesti, in 2008. Cei care au cunoscut dramaturgia scandinava prin intermediul operei lui Henrik Ibsen, vor dori, probabil, sa mai descopere si viziunea mostenitorilor inovatori, Jon Fosse fiind, la randu-i, un deschizator de drumuri sau…dupa caz, de cortine.
Almeida Faria – Conchistadorul
Make love, not war! Acesta pare sa fi fost dictonul care i-a ghidat tineretea unui Don Juan in varianta lusitana, considerat reincarnarea lui Dom Sebastiao, regele nesabuit ucis in razboiul impotriva maurilor. Spre deosebire de “stramosul” regal, de la care imprumuta si numele, protagonistul romanului era un altfel de conchistador. Nu se lupta cu “paganii” nesupusi sau cu fortarete indepartate. Inamicii lui au fost dintodeauna pudoarea si ezitarea fecioarelor indaratnice.
Venora Bennett – Regina Matasurilor
Cartea este captivanta si prin prezentarea in paralel a celor doua surori. Sunt cumva la poli opusi si totusi cele doua se completeaza. Se poate spune despre Isabel ca este tipul femeii de cariera, dedicata trup si suflet meseriei de care este atat de pasionata: cea de matasara. Pleaca de la cea mai de jos indeletnicire din industria textilelor, munceste mult, iar dedicarea de care da dovada atrage atentia soacrei ei, Alice Claver, care ii deschide drumul spre minunatul univers al matasurilor.
Boris Vian – L’ecume des jours
L’ecume des jours este varianta moderna a unui basm. Cititorul va descoperi universul suprarealist descris de Boris Vian, unde colturile incaperilor s-au rotunjit cand jazzul a-nceput sa curga peste imaginile amenintatoare. Colin si Chloe nu infrunta animale fantastice, scabroase. Dimpotriva, raul isi face loc in fiinta lor sub masca lucrurilor frumoase. Nufarul, un simbol benefic in multe culturi, devine ramasita unui cosmar interminabil. Considerat unul dintre cela mai bune romane scrise de Boris Vian, L’ecume des jours impresioneaza prin jocurile de cuvinte si prin abilitatea scriitorului de a reda lumea de la inceputurile jazzului, preluand imaginile cantate in localurile pierzaniei din New Orleans.
Alberto Moravia – Cei doi prieteni
Cum ar fi sa citesti trei variante ale aceluiasi roman ? Sa ai acces in culisele unui atelier creativ interior, apartinand unuia dintre cei mai mari scriitori italieni, sa observi cum filtrează trasaturile personajelor, cum selecteaza tipologiile umane si framantarile memorabile? Actuala traducere a romanului Cei doi prieteni reuneste manuscrisele ‘ratacite’ de Alberto Moravia intr-o valiza. Cititorul va fi captivat de adancimea psihologica a scriiturii, de perspectivele diferite, prin care dramele umane si raspunsurile categorice se dilueaza.
Naghib Mahfuz – O mie si una de nopti si zile
Seherezada lui Naghib Mahfuz spune povesti despre Egiptul modern, dar este suficient de abila pentru a evita cenzura, alegand niste personaje care au trait acum cateva secole. Fanaticii si conducatorii autoritari se delecteaza primind roadele imaginatiei bogate, dar nu baga de seama cand povestea se preschimba intr-o satira necrutatoare. O mie si una de nopti si zile ne prezinta o Seherezada-sotie de sultan. Acum traieste alaturi de un vulcan adormit, de unde pot erupe oricand furia, intrigile si actele sangeroase, la care se dedau toti oamenii palatului.
Abdelkader Benali – Nunta la malul marii
Actiunea se petrece intr-un sat marocan, unde tinerii plecati la oras lasa ocheadele aruncate frumusetilor traditionale pentru a se holba la decolteul frantuzoaicelor de pe ecranul cinematografului. Monotonia satului este alungata cand are loc o nunta ciudata, de la care lipseste chiar mirele. Misiunea de gasire a mirelui, care se dovedeste a fi un afemeiat incurabil, hotarat sa-si continue traiul hedonist (fara sa fie deranjat de prezenta unei mirese) starneste rasul cititorilor. Situatiile hazlii se vor tine lant, intr-un ritm febril, in care trairile se vor schimba rapid.
Petter Hobbs – In livada, randunicile
In livada, randunicile poate fi considerat un roman al suferintei, dar si al izbavirii prin iubire si prin solidaritate. Peter Hobbs, un scriitor britanic, este despartit de personajul sau prin granite culturale de netrecut, in mintea unora. Totusi, el reuseste sa redea culorile unei alte lumi diferite, imprumutand lirismul si arta cuvantului slefuit incat sa aline, specifice poeziei orientale foarte des evocate-n universul din care fac parte si protagonistii romanului.
Jeanne Kalogridis – Eu, Mona Lisa
Zambesti pentru a ispiti vreun iubit, sau pentru a-ti ascunde inima franta, Mona Lisa?Avea s-o intrebe Nat King Cole peste veacuri. Ambele!, i-ar fi raspuns, dac-ar fi sa ne luam dupa jurnalul refacut in mintea scriitoarei Jeanne Kalogridis. Inima i-a fost franta de pierderea fiintelor iubite, de imaginea Florentei cazute in ghearele unui fanatic religios (Savonarola), iar amorezul ispitit este chiar fiul Magnificului (Lorenzo de Medici). In fata ei, Florenta, inima Renasterii, se deschide pentru a-i oferi tot ce are mai frumos, dar si ce ascunde mai urat si mai josnic. Tradarile insangerate, intrigile, secretele greu de indurat si nelipsita invidie roiesc in jurul protagonistei, fiind la fel de numeroase precum nobilii care-i promit o partida maritala pe cinste.
Jiri Marek – Tristan sau reflectii despre iubire
Sa le povestesti despre Tristan si Isolda unor functionari plafonati din Praga anilor ’80 nu e usor. Sunt prea interesati de avansarea profesionala a colegilor bine vazuti de Partid. Dar Jiri Marek nu se da batut. Doar el l-a convins pe Ulise din Itaca sa accepte rolul de cioclu galant. De ce sa nu-l ademeneasca si pe Tristan? L-a scos de la naftalina si i-a vandut o identitate aparent neinsemnata: aceea de functionar anonim, dar senin, cu suflet de artist, pe nume Jan Toman. Lui i-a dedicat volumul Tristan sau reflectii despre iubire.
Anita Nair – Cele noua chipuri ale inimii
Fruntea, sprancenele, narile, gura, barbia si treizeci si doi de muschi ai fetei. Acestea sunt uneltele noastre si cu ele vom croi limba fara sunete. Dragoste, dispret, amaraciune, furie, curaj, teama, dezgust, mirare, pace. In dans, ca si in viata, n-avem nevoie de mai mult de noua feluri in care sa ne exprimam. Le vom numi cele noua chipuri ale inimii. Este scurta introducere in tehnica uneia dintre cele mai vechi forme de arta. Anita Nair vorbeste despre un dans traditional din sudul Indiei, numitkathakali, in care pigmentii de pe fetele personajelor, mimica si gesturile alcatuiesc un limbaj complicat, plin de simboluri. Romanul Cele noua chipuri ale inimii este o calatorie senzoriala in sudul Indiei. Mirosul tare de seva si de iasomie, aromele incarcate de mirodenii si povestile se incolacesc in jurul cititorului, ametindu-l.
Yan Lianke – In slujba poporului
In slujba poporului a fost citit, mai intai, de cadrele supuse Partidului. Nu stim daca au fost sincere cand li s-a cerut opinia, insa, recenzia lor negativa l-a trimis pe Yan Lianke tocmai in varful listei negre a scriitorilor subversivi. Romanul a fost catalogat drept pornografic si jignitor la adresa armatei poporului. Ce nu au stiut activistii zelosi a fost ca interdictia si cenzura sunt niste afrodiziace mult mai puternice pentru cititorii avizi de placeri livresti decat scenele amoroase descrise indraznet.
Taichi Yamada – N-am mai visat de mult ca zbor
Titlul romanului N-am mai visat de mult ca zbor iti aminteste de visurile pe care ai incetat sa le mai urmaresti si de lucrurile care iti resuscitau zilele banale. Pentru Taura, un barbat in pargul colapsului emotional, aparitia unei femei stranii, pe nume Mutsuko, este promisiunea unei reintoarceri la viata, chiar daca revenirea la trairile uitate este un episod scurt. Mutsuko nu este obsesia unui amantlac revigorant dupa o casnicie ajunsa intr-un punct mut si tern, ci descoperirea unei realitati paralele, unde oamenii pot intineri cu zeci de ani in doar cateva saptamani. Alaturi de Mutsuko, Taura descopera cat de subtire poate fi limita intre memorie si amnezie, intre ofilire si tinerete si intre viata si moarte, pe fundalul unui erotism insotit de lungi reflectii psihologice, asa cum se intalneste in litaratura japoneza.
Una dintre temele des intalnite in literatura nipona este sexualitatea care plonjeaza abrupt intr-un inconstient unde senzatiile, emotiile si gandurile tes sensuri ascunse. Cheia este una dintre cele mai importante opere literare nipone, create pentru a explora psihologia relatiilor de cuplu. Romanul lui Jun’ichiro Tanizaki a fost scris sub forma a doua jurnale erotice, ale caror pagini curg alternativ sub privirile cititorilor. Ikuko si sotul ei formeaza un cuplu devitalizat si plin de frustrari, intr-o Japonie aflata la granita dintre senzualitatea ascunsa de faldurile pudorii si dezinvoltura ‘moderna’. Fiecare tine pe ascuns un jurnal, dar spera ca partenerul sa fie ispitit de paginile interzise si sa lase de-o parte discretia.
Haruki Murakami – La sud de granita, la vest de soare
Murakami s-a jucat iar cu memoria auditiva. De data aceasta este vorba de o bijuterie din repertoriul lui Nat King Cole. Daca ai citit si Padurea norvegiana, vei fi tentat sa compari cele doua romane. Acelasi personaj care isi rememoreaza viata afectiva deruland o coloana sonora din timpul pe care nu-l mai poate lua inapoi. Acelasi varteji emotional obsesiv, unde erotismul se intalneste cu moartea. Acelasi tribut adus unei voluptati rafinate, in compania unei carti si a unui disc memorabil. Finalul este, insa, diferit. Padurea norvegiana insemna revenirea la viata a personajului trecut prin fata inghetului emotional. La sud de granita, la vest de soare are o destinatie sfasietoare, sumbra. Personajul central nu mai este un student care s-a descoperit prin relatiile erotice. Este, in schimb, boemul cu jumatate de norma dintr-un bar de jazz, pe care il si conduce, sufocat de o fericire ce nu-i mai apartine.
Yasunari Kawabata – Frumusete si intristare
Redata in registrul ambiguu al trairilor fluide si contradictorii, povestea de iubire din romanul Frumusete si intristare se consuma in senzatii si culori picturale, amintindu-ti de vechile stampe japoneze, unde sentimentele mocnesc surd in gesturi dramuite. Frumusetea este refugiul artistic al personajelor in fata tristetii sfasietoare care anunta moartea. Frumusetea apare cand Otoko, viitoarea pictorita, in varsta de saisprezece ani, se indragosteste de Oki, un scriitor pasionat de literatura japoneza veche. Tumultuoasa si clandestina, povestea lor se termina in culorile depresive ale tragediei-moartea copilului nascut de Otoko. Pentru a fugi din calea tristetii, cuplul isi cauta frumusetea in arta, fiecare separat. Oki publica romanul care ii aduce faima si bogatia, O fata de saisprezece ani, descriind-o pe Otoko. Otoko, la randul ei, atinge gloria artistica in calitate de pictorita si spera ca va avea curajul sa puna cap la cap schitele inspirate din adolescenta pentru a picta tabloul vietii ei, Suirea la cer a unui copil.
Ar fi simplist sa consideri Dansatoarea un roman in care scriitorul nipon Mori Ogai reia tema relatiei imposibile dintre cei apartinand unor culturi diferite. Desi in prim-plan este un cuplu format dintr-un student japonez, pedant si timid, viitor politician, si o dansatoare saraca, Mori Ogai nu scrie despre triumful iubirii in ciuda oricarei piedici. Romanul Dansatoarea se transforma treptat in jurnalul unui tanar deznadajduit, pe care introspectie plina de revelatii nu-l ajuta sa-si rezolve problemele ce-l impiedica sa ia decizii pe cont propriu.
Iubirea pe mai multe continente,
Subiecte: Stiri | 1 Comentariu »
18, 02, 2013 la 1:31 pm
[…] literara de grupaje de lecturi recomandate sau potrivite evenimentului. Lista Adrianei Gionea de la TownPortal incepe cu ‘Gabriela’ al lui Jorge Amado: ‘Gabriela pare un poem dedicat […]