« „Ierusalim. Biografia unui oraş” de Simon Sebag Montefiore | Pagina principala | “Ghid dada pentru postumani. Tzara şi Lenin joacă şah” de Andrei Codrescu, lansat în Suedia »
„Tinereţile lui Daniel Abagiu” de Cezar Paul-Bădescu
Articol postat de Agentia de carte
La Editura Polirom a apărut, într-o nouă ediţie, în colecţia „Top 10+”, volumul „Tinereţile lui Daniel Abagiu” de Cezar Paul-Bădescu. Prefaţat de Mircea Cărtărescu, romanul este disponibil şi în ediţie digitală.
Daniel Abagiu – în a cărui tinereţe, în fond una banală, ne regăsim cu toţii – devine o figură excepţională deoarece este prezentat fără „retuşuri“ şi fără pic de ipocrizie. Iar cititorului nu-i rămâne decât să constate cu uimire că normalitatea lui îi provoacă hohote de râs, compătimiri, dar şi complicităţi ruşinate, care, într-un final, îl apropie până la graniţa prieteniei de acest personaj.
Cezar Paul-Bădescu (n. 7 august 1968) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1994. Între 1994 şi 1995 a urmat cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi, la secţia „Teoria literaturii şi literatură comparată“. Între 1996 şi 2007 a fost redactor al revistei Dilema, unde ulterior a rămas colaborator extern, continuând să scrie săptămânal în rubrica de analiză a fenomenului televizual, pe care o ţine din anul 2000. Din 2007 este şeful Departamentului Cultură al ziarului Adevărul.
A debutat, cu proză scurtă, în volumul colectiv Tablou de familie, Editura Leka-Brîncuş, 1995 (Premiul pentru debut al revistei Tomis şi nominalizare pentru premiile ASPRO) şi a coordonat antologia Cazul Eminescu, Editura Paralela 45, 1999.
De acelaşi autor, la Editura Polirom a mai apărut romanul Luminiţa, mon amour, în 2006. Tinereţile lui Daniel Abagiu şi Luminiţa, mon amour au fost traduse în bulgară şi au apărut la Sofia, într-un volum comun, la Editura Paradox, în 2009.
În anul 2000, Preşedinţia României i-a conferit lui Cezar Paul-Bădescu medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite culturale.
vizualizari: 27
Subiecte: Stiri | Comments Off on „Tinereţile lui Daniel Abagiu” de Cezar Paul-Bădescu
Comentariile sunt inchise.