![[Valid RSS]](/pictures/valid-rss.png "Validate my RSS feed")
« Branded PC sau asamblat de noi? | Pagina principala | Eric Fottorino – Baisers de cinema »
Mathilde Monaque – Dusa cu capu’
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Mathilde Monaque;
Titlu: Dusa cu capu’;
Dusa cu capu’ este confesiunea unei adolescente diagnosticate cu depresie si anorexie. Mathilde Monaque isi uimeste cititorii prin adancimea analizei si prin curajul de a dezvalui amanuntele dureroase din existenta ei. Cuvintele curg necenzurate de rusine, iar orele gri petrecute in sectia de psihiatrie se dilata prin explorarea fiecarei trairi.
La 14 ani, Mathilde Monaque este, in aparenta, o adolescenta model. Are aptitudini artistice, este cea mai buna eleva din clasa ei si, mai presus de orice, are idelauri pe care fragilitatea specifica varstei nu le poate sustine. Ca mai toate adolescentele, Mathilde Monaque isi doreste sa fie acceptata, sa aiba corpul perfect si sa fie hranita de afectiunea celorlalti.
Adesea, in fata imposibilitatii de a-si transmite sentimentele, de a le impartasi, oamenii sunt ca un cuptor. Nu e vorba despre asta. Sa spunem ca eu sunt un burete si ca imi place sa fac sa tasneasca expresia in lumea care ma inconjoara, dupa cei voi fi absorbit din ea frumusetea. Dar buretele si-a pierdut forta, energia care lasa sa izbucneasca in afara viata mea interioara, care in momentul acela s-a impotmolit. Buretele a absorbit, a absorbit pana cand aproape s-a inecat de a nu fi absorbit decat ceea ce-i facea rau.
Dorinta de a fi perfecta compensa, pentru adolescenta Mathilde, teama de a fi respinsa, de a fi ignorata, invizibila pentru cei investiti cu afectiune. Desi provenea dintr-o familie numeroasa (ea fiind mai mare decat fratii ei), se simtea parasita in mijlocul unei case pline de galagia celorlalti. Dorinta ei de a le face pe plac celor din jur era “rasplatita” cu uitarea. Indepartarea emotionala de cei dragi, incercarea de a atinge o perfectiune ireala si iluzorie si impresia ca nu merita sa fie iubita o imping in golul depresiei.
“Depresia te apara de durere”, marturisea Mathilde Monaque, chiar in ziua internarii ei. Depresia devenise un paravan impotriva setei de emotii, de senzatii, de stimulii deveniti prea apasatori. O viata terna parea ca este reconfortanta pentru o adolescenta cu multe framantari, dar care nu primea certitudinile dorite. Contrastul dintre profunzimea intrebarilor ei si raspunsurile superficiale oferite de adultii indisponibili ii amplificau dezamagirea. Mathilde era o adolescenta inzestrata cu un spirit de observatie ascutit de o sensibilitate exacerbata. Cand percepea defectele societatii si nedreptatile, era cuprinsa de nesiguranta, iar aspiratia catre perfectiune era cel mai eficient calmant.
Teama de respingere si furtunile emotionale aparute in viata oricarei adolescente i-au erodat stima de sine. Inutilitatea si vinovatia au favorizat aparitia tulburarilor alimentare. La inceput, anorexia reprezenta efortul de a mentine puritatea fizica. Grasimea era considerata o urma impura a slabiciunilor umane, a viciilor. Cand a inceput sa-si analizeze experientele dramatice, Mathilde a descoperit legatura dintre fragilitatea corporala si inutilitate.
Mathilde avea impresia ca devenise invizibila pentru cei din jurul ei. Se simtea nedemna de a fi iubita. Simtea ca esueaza in lupta cu propriile-i defecte si se simtea vinovata. Nu isi mai dorea sa iasa in evidenta, ci sa dispara, cu tot cu vinovatie. Anorexia devenise o evaporare a propriei impuritati.
Inlocuisem vechile ocupatii printr-o vointa de a fi perfecta. Faceam tot ce mi se cerea si anticipam dorintele celorlalti. Simteam ca prezenta mea e neplacuta si cautam iertarea facandu-ma utila (…) nu puteam sa fiu o povara pentru nimeni si trebuia sa ma fac uitata. Incercam, atunci, sa fiu cat mai buna, reducandu-mi cat mai mult hrana, dusmanul puritatii.
Atmosfera dezolanta a spitalului ii reda Mathildei pofta de viata. Devine constienta de tot ce lasa in urma daca se ineaca in propria-i depresie. La inceput refuza mancarea si contactul cu alti adolescenti internati. Orele de terapie prin arta si disperarea ii uneste pe cei internati. Intr-un spatiu ostil vietii, Mathilde regaseste solidaritatea. Linistea ei le oferea alinare celor impulsivi. In sectia de psihiatrie se regaseau naufragiatii unei existente tulburi, marcate de pierderi. O parte dintre ei isi reluau mai repede calatoria, iar altii erau transferati intr-o clinica unde tratamentele erau prescrise pe termen lung.
Aici nu e loc pentru pudoare sau pentru judecati in fata sentimentelor sau a povestii fiecaruia. Din asta se emana un fel de forta. Suntem un grup de schilozi (…). Ne exprimam temerile, lehamitea de viata, nevoia de prietenie, dorinta de a scapa din inchisoarea aceasta…
Mathilde Monaque si-a propus, prin destainuirile ei, sa arate ca mai exista pofta de viata si dupa un episod depresiv. Jean Siaud-Facchin este psihoterapeuta care a incurajat-o sa-si noteze experientele, emotiile si impresiile ghemuite. Marturiile erau scrise de Mathilde in urma intalnirilor terapeutice, demonstrand ca problemele emotionale nu ar trebui ingropate in rusine, ci explorate.
Puteti comanda online cartea Dusa cu capu’ de pe site-ul editurii Tritonic.
| Autor: | Mathilde Monaque | An aparitie: | 2007 |
| Titlu: | Dusa cu capu’ | Pret: | 10.5 RON |
| Nr. pagini: | 144 | Editura: | Tritonic |
Subiecte: _Autor: Mathilde Monaque, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Tritonic | Nici un comentariu »
