« Eduardo Mendicutti – Los novios bulgaros | Pagina principala | Horacio Vazquez-Rial – Frontera Sur »

Cees Nooteboom – Philip si ceilalti
Articol postat de Adriana Gionea
Autor: Cees Nooteboom;
Titlu: Philip si ceilalti;
Cees Nooteboom reduce lumea personajelor la memorie si la introspectie. Protagonistii iau amintirile importante, incarcate afectiv, le deruleaza peste clipele prezentului, apoi le transforma in noul Eu. De fapt, intreaga lor identitate devine un colaj format din momente intre care nu mai exista bariere temporale si nici o succesiune clara. Philip si ceilalti este romanul prin care a debutat scriitorul neerlandez, anuntandu-se un bun mosternitor al naratiunii la persoana I, mostenire lasata de Proust. Sa te joci la granita dintre prezent si trecut, dintre inchipuire si realitate, anuntand un final ambiguu, este o mare capcana pentru debutanti. Fie ajung sa se impotmoleasca intr-un roman dezlanat, haotic, mereu considerat un moft al teribilistului ce vrea sa incerce si marea literaturii psihologice, fie ajung sa intre in gratiile iubitorilor de carti bine scrise pentru totdeauna. Lui Nooteboom i-a reusit din prima, iar Philip si ceilalti este un titlu rasfatat de amatorii prozei in care un autor jongleaza cu binefacerile sau, dupa caz, iluziile memoriei afective.
Totul incepe cu vizita facuta de Philip unchiului sau excentric, retras intr-o casa decorata bizar. Avea doar zece ani cand aflase cum trecutul ii poate tine captivi pe cei ademeniti de clipele fericite. Nu primeste multe lamuriri cand si-a vazut unchiul suparat pe sunetele unei anumite piese muzicale din repertoriul unui clasic si nici cand a gasit niste volume dedicate unui anume Paul Sweeloo, baiatul cu trasaturi indoneziene ce-l priveste dintr-o fotografie alb-negru. Ce legatura exista intre baiatul exotic si unchiul sau? De ce volumele se aflau tot in acea biblioteca daca erau cadoul oferit lui Paul? In locul raspunsurilor, Philip are in fata imaginea unui om de saptezeci de ani care mai are zvacniri vitale doar in fata clavecinului sau cand reflecteaza cu voce tare la teama oamenilor in fata desavarsirii ce-i poate readuce in paradis. Tot in timpul primei vizite la casa unchiului sau o intalneste pe Ingrid. Dupa jocul copilaresc, Ingrid ii spune “Eu cu tine vreau sa fiu”, apoi il saruta si pleaca. Este si momentul in care vizita la unchiul retras ia sfarsit, nu inainte de-ai lasa baiatului senzatiile primei apropieri magulitoare.
Philip revine la casa unchiului sau peste sase ani, cand afla si raspunsurile referitoare la povestea baiatului indonezian din fotografie. A doua vizita este inceputul unei calatorii stranii, in care protagonistul cunoaste niste personaje la granita irealului. Pentru acestia, trecutul si prezentul s-au amestecat pentru a masca pierderile si dezamagirile. In timpul calatoriei, Philip strabate o buna parte din Europa, din Franta pana-n Belgia si Danemarca. In Provence, un localnic ii va povesti despre o misterioasa orientala, pe urmele caruia va porni apoi si Philip. Gasirea ei devine un alt scop al calatoriei. Pe urmele acesteia, personajul central are parte de un periplu initiatic, gasind un nou traseu catre sine.
Urmarindu-l pe Philip, vei avea imaginea unui om care nu cunoaste limitele spatiale si temporale. Lumea ii sta la dispozitie, transformandu-se in secvente scurse una intr-alta. De la o scena la cealalta, intentiile si rutele i se vor schimba, la fel si-nsotitorii. Tocmai cand il gasesti pe malul Senei, in compania unei irlandeze, dispare brusc in alt oras pentru a gasi alt interlocutor. Decorurile se vor succeda rapid. Un castel, un port, un sat amortit de arsita, un oras udat de ploi, o tanara care-i spune ca-i este dat sa intalneasca oameni doar pentru a-si lua ramas-bun si o femeie care-i prezinta niste calatori avand amintiri bizare. Indiferent unde ajunge, Philip intalneste aceleasi tipologii, dar sub alte chipuri, toate dorind sa-i dezvaluie cate o poveste apasatoare despre ei si ceilalti sau despre fericirea ce nu poate ramane decat in trecut, cum se intampla in multe romane scrise de Nooteboom.
O data cu trecerea timpului aduni atat de multe vieti, de pare ca se strang toate pe umerii tai si te apasa (…) pana ce te apuci de vorbit ca sa scapi de ele.
In Philip si ceilalti, Nooteboom porneste de la scene banale, pe care le deturneaza spre dialoguri consistente, pline de reflectii grele. Naratiunea plana (in aparenta) se adanceste in destainuiri si in suprapunerea amintirilor ce nu doresc o succesiune realista, verosimila, ci redesenarea cotidianului in pigmentii memoriei afective, capricioase.
Acest prim roman este o poarta de acces in opera unui maestru dedicat analizei spectaculoase a constiintei, pline de interpretari originale cu privire la marile teme ale omenirii. Urmatoarele romane faimoase, printre care Urmatoarea poveste sau Ritualuri il vor metamorfoza pe Philip si-l vor pune in fata unor intrebari mult mai grele, trimitandu-l in calatorii si lumi unde hartile vor duce mai mult spre lumea interioara, uneori senzuala, alteori plina de ganduri sumbre.
Puteti comanda online romanul Philip si ceilalti de pe site-ul Editurii Univers.
Autor: | Cees Nooteboom | An aparitie: | 2013 (actuala editie tradusa) |
Titlu: | Philip si ceilalti | Pret: | 24.90 RON |
Nr. pagini: | 128 | Editura: | Univers |
Subiecte: _Autor: Cees Nooteboom, _Comentator: Adriana Gionea, Editura: Univers | Nici un comentariu »