Promotii

EscapeReality

Ultimele recenzii, stiri sau concursuri

Categorii Google

Comentarii recente

Recenzii ordonate dupa edituri si autori:

Editura Adevarul Editura All Editura Amaltea Editura Amsta Editura Aquila Editura Art Colectia Biblioteca Pentru Toti Editura Brandbuilders Editura Cartea Romaneasca Editura Cartier Editura Corint Editura Curtea Veche Editura Erc Press Editura Herald Editura Humanitas Editura Ibu Editura Leda Editura Litera Editura Millennium Press Editura Minerva Editura Mix Editura Nemira Editura Polirom Editura Rao Editura Semne Editura Trei Editura Tritonic Editura Univers Editura Vellant Editura Vremea

Arhive


« | Pagina principala | »

EscapeReality

Catia Maxim – Intre timpuri

Articol postat de

De fiecare data cand am citit o carte semnata de Catia Maxim am avut o senzatie unica si anume ca aceea este cea mai buna; pe urmatoarea carte am inceput sa o citesc cu rezerve, cu o fireasca strangere de inima pentru ca nu credeam ca va reusi sa fie macar la inaltimea celei precedente. Totusi, de fiecare data, aceasta supozitie a fost infirmata, astfel incat fiecare carte m-a incantat si surprins in felul ei. Am citit si comentat, mai intai Ghici pe cine iubesc eu?, apoi Clipe salvate, iar astazi Intre timpuri, romanul aparut in 2010, la Editura Tracus Arte.

Din punct de vedere al structurii, acest roman este format dintr-un prolog – Azi si din alte sase capitole, ultimul cu un titlu simbolic- Amurg, sugerand ascendenta si descendenta unui tanar anonim, un Tudor a carui inteligenta rudimentara este compensata de viclenie si perseverenta … De fapt, un mic bildungsroman de  fix 150 de pagini, incantator si melancolic despre destinul unui provincial care incepe aventura vietii sale prin venirea la Bucuresti, acesta fiind si titlul primului capitol.  In acest prim capitol, naratiunea nu este insa doar la prezent, este mai mult un timp al povestirii, al retrairii prin amintire despre emotia plecarii, mai exact este descrisa cu lux de amanunte emotia de dinaintea plecarii… Inceputul adevaratei sale vieti este unul modest, chiar daca dimineata ar fi trebuit sa fie simbolul sau macar speranta unei noi vieti, mai luminoase si mai frumoase din toate punctele de vedere. Si asa va fi, pana la un anumit punct…

Personajul are placerea sau macar curiozitatea pariului existential, dar nu pare sa fie un alergator de cursa lunga, nu are nici vocatie si nici macar ambitie in acest sens; se autocaracterizeaza, citand probabil pe altcineva, dar si acceptand opinia altora transformata in sentinta- ,,un molau”, dar care, ar trebui adaugat, din cand in cand, are niste ,,sprinturi” prin care incearca sa se autodepaseasca si sa-i uimeasca pe toti, apoi revina linistit in masa anonima a plutonului, ca sa pastram pana la capat analogia cu lumea atletismului; iata, un scurt citat:

Mari probleme a avut cu oamenii: l-au luat de prost… Nu i-a contrazis, dar ori de cate ori s-a ivit ocazia le-a servit cate una.

Totusi, pana la un anumit punct, s-ar putea chiar spune ca acest personaj nu este un ratat, daca a nu-ti rata viata inseamna acel prim nivel elementar: a avea un serviciu, ceva bani, o sotie si o casa… Desigur, daca se depaseste acest nivel si trecem la nuante, lucrurile se vad altfel: dupa doi ani tanarul venit din Glodeni ( sugestiv nume, nu?!) a mai facut ceva scoala, dar nu foarte multa pentru ca intelege ca nu avea la ce sa-i foloseasca in drumul ales, a gasit fata potrivita si trecut de la statutul de sluga umila a fratelui sau la un viitor obscur negustoras.

Cel putin la inceput, pare sa repete chiar viata fratelui: si-a gasit o fiica de negustor, isi va face o casa, o familie si o afacere, dar apoi urmeaza iadul ( ar fi trebuit sa folosesc majusculele): lipsa dialogului cu sotia, jocurile de noroc, moartea unicului copil, despartirea de consoarta care nu il mai poate suporta stiindu-i infidelitatea (,,de ani de zile are pe una de la ruleta”), nationalizarea, confiscarea averii, inchisoarea si apoi lupta celorlati pentru putinul care i-a mai ramas, batranetea, boala si singuratea deplina in fata mortii…

Dupa perioada interbelica, el a reusit sa supravietuiasca, chiar si intr-un regim comunist: sofer la Itb, mai face rost de ceva bani de la oamenii din lumea veche, alteori o mica bisnita cu alimente sau dintr-un transport cu masina, dar nimic din toate acestea nu il vor face vreodata fericit… De aceea, nu poti sa nu te intrebi: Ce i-a lipsit, ce ii lipseste pentru A FI FERICIT? E vorba de o piesa pe care nu a gasit-o, de o gena, de o aptitudine, de ceva care nu se poate invata la jocul de ruleta sau pur si simplu de o sansa pe care nu o primeste oricine?! Totusi, a avut si el sansele sale: casatoria cu o fiica de negustor sau mai tarziu amanta, de fapt slujnica mai tanara din casa pe care o vedea initial  drept sotia ideala pe care si-o dorise intotdeauna, dar pe care, atunci cand va trebui sa o aleaga, o va expedia cu un cinism incalificabil:

– O sa-ti caut o camera cu chirie, esti tanara, o sa-ti gasesti de lucru pe undeva, dupa ce o sa nasti. Iti iei banii pe luna asta si, in cel mai scurt timp, dupa ce-ti gasesc unde sa stai, te muti. Nu ma intereseaza plodul tau si nu mai vreau sa stiu de tine.

Asa cum orice fapta rea nu ramane nepedepsita, cea numita ,,plodul” se va intoarce mai tarziu, la maturitate, isi va cauta tatal nu din dragoste sau pentru ca l-ar fi iertat, ci din ura si pentru ca ea crede ca i se cuvine toata averea acestuia drept compensatie pentru cate a indurat din cauza lui…

Marturisesc ca atunci cand am citit romanul nu am putut citi si ultima pagina, am simtit nevoia sa ma opresc, pentru ca intuiam finalul acestui personaj strivit de ceilalti sau, mai degraba, de inima sa de gheata; surprinzator, pe patul de moarte plange pentru prima data in viata, intelegand ca nu a fost mereu decat un ,,molau”( a se citi un INFRANT), dar, la fel de surprinzator, isi revine rapid la cinismul sau care l-a tinut in viata si care il va face sa uite si de spaima de moarte:

Pleoapele tresar intr-o zbatere de neputinta. Mai simte urma unei lacrimi agatate in coltul ochilor. Plange oare? Nu i s-a intamplat niciodata… Ar fi pentru… Vorbele se leagana triste, fara noima…
– Nu ti-am spus niciodata, dar te-am iubit in felul meu. O sa-mi fie greu fara tine. Ce ma fac fara tine?
Respira, inca mai respira, inca il mai doare, inca il mai inteapa. Zidurile se destrama…
Nu-l mai doare… Linistea si lumina invaluie patul pe care trupul lui mai staruie… Deschide ochii, nu vede nimic… Dar ei, ochii, ascund ceea ce nimeni nu stie… O intelegere, o imagine, un cuvant, o imagine, un chip, un peisaj… Asta sa fie moartea? Atat de simplu? Fara durere, fara regrete… O scanteie ce se stinge aproape vesel sa fie anii tarati inutil? Asta sa fi fost viata lui, iar moartea ceva menit sa arunce balastul  strans lacom de-a lungul anilor? Nu mai are cum sa o ajute pe Teo, pe Coca… pe ceilalti. Se va amuza insa vazandu-i cum isi vor infinge dintii ca niste hiene in pamanturile, casele si banii ramasi… Daca ar putea, ar rade in hohote, caci de buna seama va urma un spectacol pe cinste. Il va urmari fara grija… E poate prima oara cand realizeaza ce bine e sa nu aiba nici o grija!
Lumina si linistea pun stapanirea pe el… Chipul ii straluceste si zambeste pentru ultima oara in casa ce mai cresteaza un sens altui destin strivit intre zidurile sale.

In loc de final, s-ar mai putea adauga: Intre timpuri este inca o carte incantatoare semnata de aceasta prozatoare mereu surprinzatoare numita Catia Maxim, una dintre DOAMNELE literaturii romane contemporane…

 

Autor: Catia Maxim An aparitie: 2010
Titlu: Intre timpuri Pret: 25 lei
Nr. pagini: 150 Editura: Tracus Arte
VN:F [1.9.22_1171]
Nota acordata acestei carti:
Rating: 9.7/10 (7 votes cast)
Catia Maxim - Intre timpuri, 9.7 out of 10 based on 7 ratings
fb_share

renne

Subiecte: _Autor: Catia Maxim, _Comentator: George Motroc, Editura: Tracus Arte | 5 Comentarii »

5 Raspunsuri la “Catia Maxim – Intre timpuri”

  1. Cronică la romanul Între timpuri | Pe canapeaua Catiei Says:
    27, 11, 2011 la 8:39 pm

    […] Tocmai ce spuneam despre noroc! Se vede treaba că minunata zi nu se putea sfârşi fără încă o surpriză, plină de emoţii. Cronică semnată de George Motroc, despre romanul Între timpuri, începe aşa: De fiecare data cand am citit o carte semnata de Catia Maxim am avut o senzatie unica[ more] […]

  2. Catia Maxim Says:
    28, 11, 2011 la 11:43 am

    Cronica mă bucură şi mă obligă.
    Mulţumesc!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
  3. George Motroc Says:
    28, 11, 2011 la 6:10 pm

    Lady Catia, cartea dv. merita mult mai mult decat o simpla lectura si vreau sa sper ca veti primi si premii literare… Oricum, ma bucura bucuria dv. si ma obliga si pe mine in egala masura:)))

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/5 (1 vote cast)
  4. Ingerii din Moscopole | TownPortal - Carti Says:
    01, 03, 2012 la 6:09 pm

    […] a aparitiei lor, deoarece eu am intrat in… clubul Catia Maxim de numai o jumatate de an: ,,Intre timpuri”(2010), ,,Ghici pe cine iubesc eu?”(2009) si ,,Clipe […]

  5. Catia Maxim – Ingerii din Moscopole. Exilul | TownPortal - Carti Says:
    26, 04, 2013 la 6:18 pm

    […] Cartile semnate de Catia Maxim sunt asemenea unui vin preferat: l-ai gustat nu o data si, cu toate ca ii cunosti deja atat de bine aroma, il regasesti mereu cu aceeasi veche si totusi noua placere, pentru ca fiecare lectura te umple de incantare… Nu face exceptie de la aceasta axioma a placerii prin lectura nici ultimul sau roman- ,,Ingerii din Moscopole. Exilul”, o carte lansata in aceasta primavara la Garlic Pub din Bucuresti si publicata de Editura Tracus Arte. Despre celelalte am scris in mai multe randuri, iata doar linkurile pentru cei care nu au descoperit-o inca pe Catia Maxim: mai intai Ghici pe cine iubesc eu?, apoi Clipe salvate si Intre timpuri. […]

Comentarii

Va rugam sa comentati la subiect si sa nu ii jigniti pe ceilalti interlocutori. In caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Va multumim.